Ismail Kadare - Poezie

   

Poezie,
Cum ţi-ai găsit drumul către mine?
Mama, ca Aragon scria, fără punct şi virgulă.
Tata, hoinar peste mări şi ţări.
Dar tu ai venit
Păşind uşor pe caldarâmul oraşului meu patriarhal
Ai ciocănit sfioasă la poarta casei cu etaj
Numărul 16.
Multe am urât şi am iubit în viaţă,
Multor dorinţi am fost „citta aperta”,
Dar iar şi iar,
Ca flăcăul ce se întoarce în miez de noapte
Acasă,
Obosit şi mahmur după cheful de aseară,
Aşa mă întorc şi eu la tine ostenit
După fiecare rătăcire.
Iar tu,
Fără a-mi purta pică pentru trădările mele
Mă alinţi cu dragoste,
Ultima mea gară,
Poezie.

Chiar când memoria…

Chiar când memoria mea ostenită,
Asemeni tramvaielor de la miezul nopţii,
Va opri doar în staţiile principale,
Nu te voi uita.

Îmi voi aminti
Seara liniştită, fără sfârşit a ochilor tăi,
Suspinul, cu capul pe umărul meu
Şi părul tău, ca o plutire veşnică.

Apoi, despărţirea…

Şi doar în câte-o noapte
Degetele mele nevăzute, de departe,
Se vor împleti în părul tău.

Plajele iarna

Nesfârşit în faţa noastră pustiul plajelor,
Nesfârşit şi întins ca un poem epic.

Plajele pustii, bântuite de vânturi,
Seamănă scoicilor din care s-au scos perlele.

Dincolo de ele, departe, şuieră locomotive
Şi-n urmă-le, trenuri pline cu mere brumate.

traducere Marius Dobrescu