I
Există oameni pe care-i străbat fluvii
Şi alţii ce au în inimă o baltă stătută,
Oameni cu fruntea ca o boltă a mării,
Oameni cu ochii rupţi de pe cer,
Când văd această fereastră se uită-n altă parte
Umblă străini printre ochi şi printre lucruri,
Căutând o prietenie în spatele umerilor noştri,
Departe, departe într-o pădure întunecoasă,
Căutând o figură schiţată pe un nor
Îndepărtaţi şi străini, nepricepuţi chiar în faţa mâinilor lor.
Poeziile sunt fluvii imense,
Nu se opresc niciodată înainte de-a ajunge la mare.
Poeţii pregătesc o ţară pentru toţi ochii
II
Ai auzit un zgomot ca şi când s-ar coborî o geană
Pentru a evita să privească drept în faţă,
Pentru a evita de-a fi văzută?
Ai auzit zgomotul picăturii de apă
Ce-a fulgerat căzând în locul gol
Păstrându-şi rotunzimea până la sfârşit?
Ai auzit zgomotul frunzei singuratice
Ce se prăbuşeşte de toamnă
Ca o mână palidă
Ce n-a putut să se ţină de altă mână?
Aduceţi-vă aminte:
Nici-o nenorocire nu-i mică.
Există coloanele pietrei,
Coloanele torentului
Coloanele surâsului şovăielnic-
Toate acestea ar putea susţine un frontispiciu.
Nu împiedicaţi, prieteni,acest surâs.
Pe încredere se clădesc casele.
Fapta şi visul sunt fraţi.
Sunt fraţii noştri.
Sinaia, 16 iunie 1958
Trad: Marin Sorescu şi Andreas Rados
