Lună! Coroană a uriaşei ţeste,
ca frunze lepezi umbre portocalii,-n eter!
Pari mitra sângerie a unui Crist ce este-un
devastator de dulce giuvaier!
Lună! Smintită inimă de sus,
de ce vâsleşti aşa, în cupe
pline c-un vin albastru, spre apus,
aidoma învinsei, îndureratei pupe?
Lună! Şi astfel rătăcind în van,
te spulberi fără milă-n opaluri cristaline:
pesemne eşti fărâmă din sufletu-mi ţigan,
azurul despicându-l în plânsetul de rime!...
"Heralzii negri", traduceri de Mihai Cantuniari, Univers, 1979
