Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii, Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut, Vei auzi judeţul si râsetul prostimii, Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.
Esti crai: trăieste singur. Pe slobodul tău drum Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor Si n-astepta răsplata a trudei nicidecum.
Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ Ce aspru-ţi hotărăste al muncii tale preţ. Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?... Atunci
Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar Si clatine-ţi temeiul sfintitului altar Si pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.