Mă perind netămăduit înlăuntrul visului meu, singur în mreaja primei tăceri, am arătat cu degetul spre cele ieftine. Drumul se bifurcă – adevărul înteţeşte mereu elanul. Şi destinul stelelor va fi scrumul, va fi un mare incendiu. Acum îmi învăţ sângele fără de răcoarea iacintului. Acum te văd, drumule al binelui, ca pe-o înştiinţare cu crini. Cu desaga plină de suspine, călătoresc tot mai în adânc înspre izvoare.