Cât de frumos și proaspăt e soarele-răsare Când explodează falnic lansându-ne-un salut, Dar fericit e-acela ce poate, pe tăcut, Să-i dea salut la vraja apusului de soare.
Vedeam cum se alintă izvoare, brazde, flori Sub ochiul lui, ce geamăn e inimii zvâcninde, -Să alergăm mai iute spre zare dar, spre-a prinde Macar un licăr ultim, pieziș, scăpătător!
Ci-l urmăream zadarnic pe zeul ce plecase, Împărăția nopții deja se instalase, Cernită și jilavă, cu tremur friguros.
Tenebrele, în preajmă, duhneau a criptă parcă Și îmi simțeam piciorul prin mlaștină cum calcă Vreo broască putoroasă sau vreun limax scârbos.