Îmi pare că-al meu sânge se scurge-n valuri, ca Fântâna care ritmic s-a pus a suspina. Eu îl aud cum curge și și îi ascult murmura, Dar în zadar mă pipăi să aflu crestătura.
Când prin oras se scurge, în șiroirea-i grea, El face câte-un ostrov din fiece pavea Fiindu-i leac de sete la toată creatura Și colorând sălbatic în roșu-aprins natura.
Eu m-am rugat adesea de vinu-nșelător Să potolească groaza cea rea ce mă submină, Căci vinul face ochiul limpid, urechea fină.
Și i-am cerut iubirii un somn liniștitor, Iubirea însă este saltea de cuie dură, Făcută ca să aibă femeia băutură.