Dragostea-i ceva aşa de smerit! Îmi fac mâinile căuc în aer; Acolo n-o aflu Şi nici în desfătarea prietenei mele Şi nici în păsări cântătoare.
Tulbure umblu, părăsit. Pierdutu-mi-am drumul. Dragostea nu-i, cum spun unii, Nici în ochii femeii, albaştri ori cenuşii, Nici în sărutări furate sau dăruite.
Dragoste, ţip, află-mă Răsucindu-mă în fel de fel de greşuri; Desfâşură-ţi pârul aspru şi rece, Umărul de bulb şi bulboane Şi apoi, târfă nătângă, loveşte în mine, ia-mi văzul!