Un pământ roditor O lună cumsecade O mare bucuroasă de oaspeţi Un soare surâzând Deasupra apei Copilele sărace Şi toţi băieţii de pe lume Se lasă pradă celei mai profunde bucurii Nu va mai fi vară nu va mai fi iarnă Nu vor mai fi toamnă primăvară Numai timp frumos tot timpul Şi Dumnezeu zvârlit din raiul pământesc De-aceşti copii simpatici Ce nu-l mai recunosc drept părinte-al lui Adam şi-al Evei Se duce la uzină să-şi caute de lucru De lucru pentru el şi pentru al său şarpe Dar nu mai sunt uzine E numai Un pământ roditor O lună cumsecade O mare bucuroasă de oaspeţi Un soare surâzând Şi Dumnezeu cu a lui reptilă Stă locului Şi fluieră a pagubă mofluz Depăşit de evenimente.