Nu rostea cuvinte, ci doar se-alătura unui grup întrebător neștiind că dorința e o întrebare al cărei răspuns nu există, o frunză-a cărei creangă nu există, o lume-al cărei cer nu există.
Neliniștea își taie drum prin oase, urcă prin vene și erupe-n piele în jeturi de vis schimbate-n carne care-ntreabă norii.
O vagă-atingere, fugară o privire printre umbre, și e de ajuns ca trupul să se deschidă-n două avid de a primi în sine însuși alt trup care visează; jumătate-jumătate, vis și vis, carne și carne, egali în chip, în dragoste-n dorință.
De-ar fi și numai o speranță, căci dorința e o-ntrebare al cărei răspuns e neștiut.