Salvatore Quasimodo - POATE INIMA (Din Giorno dopo giorno)
Va să se irosească mirosul acru de tei În noaptea ploioasă. Fi-va zadarnic Timpul bucuriei, furia lui, Acea muşcătură de fulger ce spintecă. Abia de rămâne făţişă nepăsarea, Amintirea unui gest, a unei silabe, Dar ca a unui molcom zbor de păsări Printre aburi de ceaţă. Şi tot mai aştepţi, Nu ştiu ce, pierdută pentru mine; poate Un ceas hotărâtor, care să-nsemne Începutul sau sfârşitul: o soartă Geamănă de-acum: aici negrul fumului De incendii usucă beregata. Dacă poţi, Uită gustul acela de sulf şi spaima. Cuvintele ne ostenesc, Suie din nou dintr-o apă lapidată; Poate inima să ne rămână, poate inima...