Emily Dickinson - După-o mare durere, urmează o senzaţie solemnă
După-o mare durere, urmează o senzaţie solemnă. Nervii - ceremonioşi ca nişte Morminte - Inima ţeapănă-ntreabă: oare Ea îndurase atâta? Şi Ieri - sau cu Veacuri în Urmă?
Picioarele se mişcă mecanic, în cerc, Pe un drum de Lemn, De Pământ, de Văzduh, de Ceva - Crescut fără rost. O mulţumire de Cvarţ, ca o piatră.
Aceasta e Ora de Plumb Ce ţi-o aminteşti, de-ai scăpat cu viaţă, Precum Degeraţii şi-amintesc de Ninsoare - Întâi - Frig - apoi amorţeală - apoi Renunţare.