De câte să scutur din clopoței, râzând, Și să-ți sărut obrazul ursuz, caricatură? Spre-a-mi săgeta idealul, cu mistica-i natură, Din tolba-mi câte suliți voi mai avea de frânt?
Da, spiritele noastre vor complota oricând Și vom dărma cu sigur nu doar o armatură Pâna-a nu da cu ochii de marea Creatură. Cu pofta-i infernală, suspin în noi iscând
Unii nu știu ce Idol îi poartă și cășună, Dar scuptorii aceștia damnați, stigmatizați, Ce merg izbindu-și pieptul și fruntea cu nesaț,
Mai speră, tenebroasă și stranie fortună, Ca Moartea, preschimbată-ntr-un soare arzător Să risipeasca floarea din creierele lor.