Tu Doamne, ascultă-mi ruga omenească, şi în nimicnicia Ta, culege-mă prin ani, Tu cel ce nu laşi niciodată pe sărmani fără de mângâierea-Ţi părintească.
Nu rezista a noastre-i rugi, căci Tu doar poţi dorinţa s-o-mplineşti, dar prea te-ndepărtezi de mine, de toţi şi toate ce le vezi, odată îndulceai tristele mele nopţi.
Ce mare eşti, o, Doamne-al meu! Atât de mare că eşti decât Idee; este atât de strâmtă realitatea pentru mulţi care se înspăimântă
să te cuprindă. Sufăr atât de tare Doamne inexistent, căci Tu de-ai exista-ntrupat, aş exista şi eu cu-adevărat.