Jose Saramago - Trecut, prezent, viitor (Passado, Presente, Futuro)

Am fost. Dar ce am fost nu se mai vede:
o pulbere mi-acoperă obrazul
cu mii de straturi, peste zeci de chipuri
ce-ascunse timpul şi-ngropă talazul.

Mai sunt. Dar ce mai sunt nu-i lucru mare:
o broască ce-a fugit din broscărie
şi înţelege, tot săltând spre zare,
că nu-i chiar moartă, însă nici chiar vie.

Rămân doar întrebări şi vagi speranţe:
cam în ce chip m-oi aşeza-n final?
orăcăind oraculare stanţe?
sau revenind în iazul ancestral?


din Poeme posibile (Os Poemas Possíveis) (1966)
traducere de Paul Abucean

 
Passado, Presente, Futuro

Eu fui. Mas o que fui já me não lembra:
Mil camadas de pó disfarçam, véus,
Estes quarenta rostos desiguais.
Tão marcados de tempo e macaréus.

Eu sou. Mas o que sou tão pouco é:
Rã fugida do charco, que saltou,
E no salto que deu, quanto podia,
O ar dum outro mundo a rebentou.

Falta ver, se é que falta, o que serei:
Um rosto recomposto antes do fim,
Um canto de batráquio, mesmo rouco,
Uma vida que corra assim-assim.

Jose Saramago - În insula uneori locuită (Na ilha por vezes habitada)

În insula uneori locuită ce suntem,
sunt nopţi, şi deznoptări şi zori, când nu-i nevoie să murim.
Atunci ştim tot despre ce a fost şi despre ce va fi.
Lumea apare definitiv explicată,
ne umplem de seninătate, iar vorbele singure se traduc.

Apucăm şi înălţăm în mâni un pumn de ţărână. Cu blândeţe.
În el se cuprinde tot adevărul suportabil: conturul, voinţa şi limitele.
Atunci putem zice că suntem liberi,
cu pacea şi surâsul celui ce se recunoaşte,
revenit din periplul său în jurul lumii,
energizat, pentru că s-a nutrit cu suflet până în măduva lui.

Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.


(1985)


traducere de Paul Abucean


José Saramago (n. 16 noiembrie 1922, Azinhaga, Portugalia – d. 18 iunie 2010, Lanzarote, Insulele Canare, Spania, scriitor portughez care in 1998 a primit Premiul Nobel pentru Literatură.