Rabindranath TAGORE - Doar tu îmi trebuieşti

Doar tu îmi trebuieşti, doar tu! - repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
Pe tine doar te vrea, pe tine!

Rabindranath Tagore - Fii gata, inima mea

fii gata, inima mea
şi-avăntă-te-nainte
lasă-i să întârzie pe cei ce vor
numele tău a fost strigat
în cerul dimineţii.
bobocului de noapte-i este dor de rouă
dar floarea înflorită strigă
după libertatea luminii.
sparge-ţi învelişul, inima mea
şi-avăntă-te-nainte !

Rabindranath Tagore - Călătorul

Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea pe atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfecta simplitate a acordului

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe , înainte
de ai închide şi de a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare , această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.

Rabindranath Tagore - Cititorule,cine eşti tu...

cititorule,cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nici o singură floare
din belşugul acestei primăveri
nici un singur licăr de aur
din norii de-acolo,împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai'nainte.
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.

Rabindranath Tagore - Sufletul Priveliştilor

Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii!

Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii...

Rabindranath Tagore - Poezie

M-am trezit şi am găsit mesajul tău o dată cu dimineaţa.
Nu ştiu ce-mi aduce, pentru că încă nu am învăţat să citesc.
Voi lăsa savantul neştiitor al cărţilor sale şi n-am să-l întreb:
ştiu eu dacă ar putea el să-l înţeleagă?

Mi-am atins fruntea cu scrisoarea ta, am apăsat-o pe inima mea,
iar când noaptea va veni mută şi stele se vor arăta
una câte una, am s-o deschid pe genunchii mei şi voi sta tăcut.

Frunzele murmuitoare mi-o vor citi cu glas tare;
râul grăbit mi-o va fredona şi cele şapte stele
ale cunoaşterii mi-o vor cânta în ceruri.

Nu pot găsi ceea ce caut; ceea ce aş vrea să învăţ nu înţeleg,
dar această veste pe care n-am izbutit s-o desluşesc
mi-a ridicat povara, şi gândurile mele s-au preschimbat în melodii.

Rabindranath Tagore - Culesul roadelor

5

Un pumn de ţărână putu să-mi ascundă semnul tău,
când nu-i cunoşteam înţelesul.
Acum, fiind mai înţelept, îl citesc în toate cele
ce-l tăinuiseră mai înainte.
El e zugrăvit pe frunzele florilor;
în stropi îl aruncă valuri din spuma lor;
dealuri îl poartă sus pe vârfuri.
Întorsesem faţa mea de la tine,
de aceea citii întoarse semnele
şi nu pricepui înţelesul lor.




14

Partea mea din ce e mai bun pe această lume
 îmi va veni din mâinile tale:
 iată făgăduiala ta.
De aceea străluceşte lumina ta în lacrimile mele.
Mă tem să mă las călăuzit de alţii, ca să nu mă depărtez de tine,
care aştepţi la o cotitură a drumului
să fii călăuza mea.
Merg cu îndârjire pe drumul meu,
până ce însăşi nebunia mea mi te va aduce la uşă.
Căci am făgăduiala ta
că partea mea din ce e mai bun pe această lume,
îmi va veni din mâinile tale.


15

Vorba ta e simplă maestre,
nu însă a acelora care vorbesc despre tine.
Înţeleg glasul stelelor tale şi tăcerea pomilor tăi.
Ştiu că inima ar vrea să mi se deschidă ca o floare;
că viaţa mi s-a adăpat la un izvor tainic.
Asemenea unor păsări din ţara solitară a zăpezii,
ademenite de căldura primăverii,
zboară cântecele tale în jurul inimii mele,
vrând să-şi facă în ea cuiburile;
iar eu sunt mulţumit în aşteptarea anotimpului vesel.


16

Ei ştiau drumul şi plecară să te caute de-a lungul cărării înguste;
eu însă pornii de-a dreptul în noapte, căci eram neştiutor.
Nu eram îndestul de priceput, să mă tem de tine în întuneric;
de aceea ajunsei pe neaşteptate în pragul tău.
Înţelepţii mă dojeniră şi-mi porunciră să plec din nou,
căci nu venisem pe cărare.
Mă întorsei cuprins de îndoială,
tu însă m-ai oprit;
 iar dojana lor crescu din zi în zi.


18

Nu: vouă nu vă este dat să deschideţi bobocii în flori.
Scuturaţi bobocul, loviţi-l; e peste puterile voastre
să-l faceţi să înflorească.
Atingerea voastră îl întinează;
voi rupeţi petalele rând pe rând şi le aruncaţi în ţărână.
Dar nici o culoare şi nici un parfum nu apare.
Nu! Vouă nu vă este dat să deschideţi bobocii în flori.
El, care e în stare să deschidă bobocul,
o face atât de simplu.
Îi aruncă o privire şi seva vieţii îi curge prin fibre.
La suflarea lui, floarea îşi întinde aripile
şi fâlfâie în vânt.
Culori izbucnesc ca nişte dorinţe,
parfumul dă la iveală o dulce taină.
El, care e în stare să deschidă bobocul,
o face atât de simplu.


30

Un zâmbet şiret se revărsă peste ceruri,
în ceasul când ai îmbrăcat inima mea în zdrenţe
şi ai trimis-o pe drumuri să cerşească.
Ea merse din uşă în uşă
şi de atâtea ori, când talerul ei era aproape plin,
fu prădată.
La capătul zilei anevoioase ea ajunse la poarta palatului tău
şi-ţi întinse jalnicul ei taler;
şi tu ai venit şi luând-o de mână ai aşezat-o
lângă tine pe tronul tău.


60

Parfumul strigă înăuntru bobocului:
”Vai! Ziua asfinţeşte, preţioasa zi de primăvară,
şi eu sunt închis în potir!”
Copile, nu-ţi pierde curajul!
Cătuşele tale se vor rupe în bucăţi,
bobocul va înflori şi primăvara va dăinui
şi atunci, tu vei muri în belşugul vieţii.
Parfumul se zbuciumă şi tremură înăuntrul bobocului, strigând:
”Vai! ceasurile trec şi eu încă nu ştiu nici încotro merg, nici ce caut!”
Copile nu-ţi pierde curajul!
Vântul de primăvară ţi-a ascultat dorinţa şi
ziua nu va apune fără să-ţi împlineşti viaţa.
Viitorul îi pare întunecat şi parfumul strigă deznădăjduit:
”Vai! Din vina cui e viaţa mea atât de fără rost?”
”Cine poate să-mi spună, de ce sunt în afund?”
Copile, nu-ţi pierde curajul!
Se apropie dimineaţa desăvârşirii,
când vei amesteca viaţa ta cu toată viaţa
şi vei cunoaşte, în sfârşit, menirea ta.

(Rabindranath Tagore – „Culesul roadelor”,
Editura Helicon, Timişoara,
Trad. Vasile G. Luţă)