William Shakespeare - Sonetul CI (101)

Muză hoinară, ce canon să-ți dau
Cînd negi că-i adevăr întru splendoare?
Frumos și adevăr alături stau
În dragoste. Acceptă, prin urmare.
Răspunde, Muză, nu-i așa că spui:
„Vrei să vopsești un adevăr? E-n van:
Nu pensula va da culoarea lui,
Iar binelui mai binele-i dușman”.
„Ce e frumos nu trebuie slăvit”?,
De-aceea taci? Dar ce-i frumos e-n tine,
Mai trainic decît dac-ar fi zidit.
În veac va fi slăvit cum se cuvine.
Te-nvăț cum să-mplinești menirea ta:
Ce e frumos, păstrează, nu schimba.

tălmăcire Horia Gârbea

William Shakespeare - Sonetul CXXX (130)

Ochii iubitei n-au nimic din soare,
Coralu-n roșu buza-i depășește,
Zăpada-i albă, sînul ei brun pare
Și păr de sîrmă neagră-și împletește.
Damascu-l știu cu roze amestecate,
Ce în obrajii ei nu sînt văzute.
Parfumuri au miresme delicate,
Iar răsuflarea, dinspre ea, cam pute.
Îmi place s-o ascult, dar mi se pare
Că muzica e totuși mai subtilă.
Eu n-am văzut zeițe la plimbare:
Iubita mea pășește fără milă.
Dar jur că pentru mine-i mai frumoasă
Decît o comparație mincinoasă.



Publicat si tradus de Horia Gârbea 

"Multe ar fi de spus despre Sonetul 130 de Shakespeare, unul dintre cele mai frumoase sonete de dragoste, mai terre-à terre decît abstractul elogiu al iubirii din Sonetul 116. Sonetul 130 a fost multiplu tradus la noi, e unul „simplu”, lipsit de ambiguități semantice, simpatic prin ironia lui, ai zice că e compus din catrene de Topârceanu."

 ***********************************************

William Shakespeare - Sonet - CXXX

Nu-s sori, ochii iubitei, nu scânteie
roşia-i gură ca mârgeanu-n mări,
de-i albă neaua, sânul ei de ce e
posomorât, şi-i noapte al ei păr?
Ştiu, din Damasc, albe şi roşii roze
cu care chipul nu-i e logodit,
miresme ştiu, stârnind apoteoze
străine de al Doamnei duh smerit,
îmi place s-o ascult, deşi-i mai scumpă
auzului, o muzică, -i ştiut,
nu le-am văzut, zeiţele cum umblă
dar ea, mergând, păşeşte doar pe lut.

Şi totuşi, jur pe cer, făptura-i rară
cu nimeni şi nimic nu se compară.

traducere de Gh. Tomozei


************************************************

William Shakespeare - Sonet - CXXX


N-s ochii dragei mele stropi de soare
Și roșul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheș pare
Și negrul păr i-e ca o sârmă-n val.

Știu roze albe, știu și roze roșii,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Și-s balsamuri mai dulci să le miroși
Decât e boarea întregii sale firi.

Îmi place s-o aud, deși plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu un mers de zână încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n țărnă calcă.

Si, totuși, eu o văd la fel de rară
Cum spun și cei ce mint când o compară.

Traducerea ion Frunzetti


*************************************************

William SHAKESPEARE – Sonet XIV

Eu nu din stele-mi iau previziune;
Deşi socot există astrogramă,
Dar nu cât să prezic de rău sau bine,
De ciumă, lipsuri sau ce-o fi la toamnă;

Nici n-am să îți dezvălui la minut,
De-ți tună,-ți plouă, sau ce prevestesc,
Nu-i spun alteţei ce e de știut,
Din câte-n stele-mi pare că găsesc.

Din ochii tăi îmi trag înţelepciunea,
Fiind statornici, știu să îi citesc,
Cum mintea însoțește pasiunea,
Și cum, la tine, ele prisosesc;

Şi tot din ei, mai am un prognostic:
La moartea ta, nu va mai fi nimic.





*

Not from the stars do I my judgement pluck;
And yet methinks I have Astronomy,
But not to tell of good or evil luck,
Of plagues, of dearths, or seasons' quality;

Nor can I fortune to brief minutes tell,
Pointing to each his thunder, rain and wind,
Or say with princes if it shall go well
By oft(aught) predict that I in heaven find:

But from thine eyes my knowledge I derive,
And, constant stars, in them I read such art
As truth and beauty shall together thrive,
If from thyself, to store thou wouldst convert;

Or else of thee this I prognosticate:
Thy end is truth's and beauty's doom and date.

William Shakespeare - Sonet CXVI (116)

Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O,nu ! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris, şi nimeni n-a iubit

(trad. Nicolae Pintilie) 

William Shakespeare - Hamlet

William Shakespeare - Pericle

William Shakespeare - Regele Lear

William Shakespeare - Furtuna

William Shakespeare - Scorpia îmblânzită

William Shakespeare - Sonetul 66 (Sonnet LXVI)

Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea.

 -------------------

În traducerea lui George Pruteanu

 Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor
Desăvîrşirea luată drept păcat,

Frumosul - zugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?

------------------------

Tir’d with all these, for restful death I cry:
As, to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm’d in jollity,
And purest faith unhappily forworn,

And gilded honour shamefully misplac’d,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac’d,
And strength by limping sway disabled,

And folly (doctor-like) controlling skill,
And simple truth miscall’d simplicity,
And captive good attending captain ill.
And art made tongue-tied by authority,

Tir’d with all these, from these would I be gone
Save that, to die, I leave my love alone.

William Shakespeare - Sonet XXXVI

Mărturisesc că sigur suntem doi,
Deşi iubirea noastră e un tot:
Lasă-mi păcatul mie dintre noi,
De nu erai, tot trebuia să-l port.

Deşi-n iubiri avem acelaşi rost,
Vieţile-au fost ursite diferit,
Astfel că şi iubirii-i merge prost,
Şi desfătarea ei s-a risipit.

Poate că n-am recunoscut ce eşti,
De teamă vina-mi să te pângărească,
Sau cum cu bunătate mă cinsteşti,
Doar numele-ţi nu vrea să mă cinstească:

Dar nu te teme, te iubesc precum,
Fiind a mea, doar bine-ţi fac, oricum.

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
   But do not so, I love thee in such sort,
   As thou being mine, mine is thy good report.

Traducerea Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet CXIX

Ce lacrimi de sirenă am sorbit,
Din alambic de iad înşelător,
Speram cu teamă, deznădăjduit,
Pierdeam când mă vedeam biruitor!

Ce erezie inima comite,
Când prea blagoslovită se socoate!
Cum mi-au stat ochii-afară din orbite,
În zăpăceala febrei delirante!

E darul bolii,-acum mă învoiesc,
Cucuta cu osândă se-ndulceşte;
Iubirea dusă, de-o reconstruiesc,
Mai mult ca la-nceput mă istoveşte.

Prin caznă mă re-mpac cu-al meu puţin,
Şi de trei ori ce-am irosit obţin.

What potions have I drunk of Siren tears,
Distilled from limbecks foul as hell within,
Applying fears to hopes, and hopes to fears,
Still losing when I saw myself to win!
What wretched errors hath my heart committed,
Whilst it hath thought itself so blessed never!
How have mine eyes out of their spheres been fitted,
In the distraction of this madding fever!
O benefit of ill! now I find true
That bitter is by evil still made better;
And ruined love, when it is built anew,
Grows fairer than at first, more strong, far greater.

   So I return rebuked to my content,
   And gain by ill thrice more than I have spent.

traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XXVII

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

(1609)

https://www.facebook.com/SoneteShakespeare

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XLI

Cu voie faci iertabile greşeli,

Când îţi lipsesc din suflet uneori,

Cum anii fragezi se cuvin rebeli,

Tentaţia ţi-e sfetnic deseori.

Eşti cavaler, astfel de cucerit,

Tu eşti plăcută, demnă de curtat;

Când o femeie-ncearcă, ce tâmpit

Renunţă fără a fi profitat?

Însă puteai să nu te-atingi de ea,

Strunind juneţe şi tumult hoinar,

Ce către desfrânare te-ar forţa

Şi dublul legământ călcându-l iar:

Tentat de al ei farmec fecioresc,

De frumuseţea ta-am să mă feresc.

Those pretty wrongs that liberty commits,
When I am sometime absent from thy heart,
Thy beauty, and thy years full well befits,
For still temptation follows where thou art.
Gentle thou art, and therefore to be won,
Beauteous thou art, therefore to be assailed;
And when a woman woos, what woman's son
Will sourly leave her till he have prevailed?
Ay me! but yet thou mightst my seat forbear,
And chide thy beauty and thy straying youth,
Who lead thee in their riot even there
Where thou art forced to break a twofold truth:
       Hers by thy beauty tempting her to thee,
      Thine by thy beauty being false to me.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XXI

De muze n-am să mă mai las stârnit,
De frumuseţea lor sulemenită,
Cu cerul însuşi te-am împodobit
Orice fălos doar cu-n fălos repetă,
Cât să mă fi făcut să te compar
Cu astre, a lumii, a mărilor splendoare.
Cu prima floare-n an şi tot ce-i rar,
Şi poartă-n tiv telurica grandoare.
Dar fie să iubesc, să scriu ce simt,
Şi să îmi creadă dragostea curată,
Cum crede mama puiul, strălucit,
Şi-i pare că luceferii se-arată.
Mai spună alţii, vorbe mari având,
Nu te mai laud, că doar nu te vând.

So is it not with me as with that Muse,
Stirred by a painted beauty to his verse,
Who heaven itself for ornament doth use
And every fair with his fair doth rehearse,
Making a couplement of proud compare
With sun and moon, with earth and sea's rich gems,
With April's first-born flowers, and all things rare,
That heaven's air in this huge rondure hems.

O! let me, true in love, but truly write,
And then believe me, my love is as fair
As any mother's child, though not so bright
As those gold candles fixed in heaven's air:

Let them say more that like of hearsay well;
I will not praise that purpose not to sell.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet CXVI

N-am să admit că suflete-nnuntite
Au stavile. Iubiri nu sunt iubiri
De se preschimbă când sunt despărţite,
Ori se-ncovoaie sub dezamăgiri:

Ei bine, nu! iubirea-i far blindat,
Furtuna va privi-o neclintit;
Luceafăr pentru naufragiat,
De-i stins, el tot ne-apare răsărit.

Nu-s jucăria vremii, chiar de curmi
Cu coasa ei obraz sau buze reci;
Nu scad în ore sau în săptămâni,
Statornicesc întocmai până-n veci.

Dacă greşit se va fi dovedit,
Nu eu am scris, cum nimeni n-a iubit.


Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O, no! it is an ever-fixed mark,
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth's unknown, although his height be taken.
Love's not Time's fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle's compass come;
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
            If this be error and upon me proved,
            I never writ, nor no man ever loved.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet VIII

E muzică, de ce-asculţi cu mânie?
Frumosul nu-i potrivnic frumuseţii,
De ce iubeşti ceva ce nu te-mbie,
Mâhnirea ţi-e prilej de dispoziţii?

Dacă o armonie reuşeşte,
Nuntirea ei, auzul să-ţi rănească,
E doar dojană dulce, ce sminteşte
Spre solitar menirea ta firească.

Vezi lângă-o strună, soţ fiindu-i altă,
Cum se armonizează împreună;
Sunt mamă fericită, prunc şi tată,
Ce laolaltă scump acord îngână;

Un cântec mut din strune-ngemănate
Îţi fredonează: "singur, nu se poate".

Music to hear, why hear'st thou music sadly?
Sweets with sweets war not, joy delights in joy:
Why lov'st thou that which thou receiv'st not gladly,
Or else receiv'st with pleasure thine annoy?
If the true concord of well-tuned sounds,
By unions married, do offend thine ear,
They do but sweetly chide thee, who confounds
In singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark how one string, sweet husband to another,
Strikes each in each by mutual ordering;
Resembling sire and child and happy mother,
Who, all in one, one pleasing note do sing:
   Whose speechless song being many, seeming one,
   Sings this to thee: 'Thou single wilt prove none.'

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XV

Când mă gândesc la lume ca perenă,
Cum e perfectă doar pentr-o clipită,
E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,
De stele, în secret, înrâurită.

Când văd cum oameni cresc ca un răsad,
Dospiţi şi nimiciţi de-acelaşi cer,
Fuduli cât sunt vânjoşi, apoi decad,
Luându-şi fala-n colb după ce pier;

Doar socotind la traiul schimbător,
Şi-n ochii mei mai tânără devii,
Oricât e cursul de necrutăţor
Să-ţi schimbe zorii vieţii-n pământii,

Din dragoste, cu Timpul port război,
Iar tot ce-ţi ia, îţi voi grefa ‘napoi.

When I consider every thing that grows
Holds in perfection but a little moment,
That this huge stage presenteth nought but shows
Whereon the stars in secret influence comment;

When I perceive that men as plants increase,
Cheered and checked even by the self-same sky,
Vaunt in their youthful sap, at height decrease,
And wear their brave state out of memory;

Then the conceit of this inconstant stay
Sets you most rich in youth before my sight,
Where wasteful Time debateth with decay
To change your day of youth to sullied night,

And all in war with Time for love of you,
As he takes from you, I engraft you new.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet XLVIII

Cât de atent am fost când am plecat,
Să-mi pun la adăpost deşertăciuni,
Spre-al meu folos rămână ferecat,
Încrederea-mi păzind-o de minciuni!

Ce preţuiesc ţi-e fără-nsemnătate,
Ce mi-era tihnă e amarnic gând.
Tu, preaiubită, singura-ntre toate,
Lăsată pradă-oricărui hoţ de rând.

Cum de, în piept, nu te-am întemniţat,
Ştiu, unde nu poţi sta, dar simt că eşti,
Cu coasta, blând, te-aş fi îmbrăţişat,
Să poţi să vii, să pleci dacă doreşti;

Iar dacă şi de-acolo te-ar răpi,
Virtutea însăşi hoţ s-ar dovedi.

How careful was I when I took my way,
Each trifle under truest bars to thrust,
That to my use it might unused stay
From hands of falsehood, in sure wards of trust!
But thou, to whom my jewels trifles are,
Most worthy comfort, now my greatest grief,
Thou best of dearest, and mine only care,
Art left the prey of every vulgar thief.
Thee have I not locked up in any chest,
Save where thou art not, though I feel thou art,
Within the gentle closure of my breast,
From whence at pleasure thou mayst come and part;

                 And even thence thou wilt be stol'n I fear,
                For truth proves thievish for a prize so dear.

Traducere: Laurean Mihai Gherman

William Shakespeare - Sonet V

Aceleaşi ore care ţi-au croit
Trup adorabil desfătând priviri
S-or dovedi tirani cu-acelaşi chip
Frumosul covârşindu-l de sluţiri.

Timp fără tihnă, pe oricare vară
În iarnă o transformi şi o îngheţi,
Îngheaţă seva, frunzele-s povară,
Splendoarea-i desfrunzită sub nămeţi.

Când floarea vieţii nu o distilezi,
În vas de sticlă să o ţii captivă,
Nici fastul frumuseţii nu-l mai vezi,
Nici ce-o făcea să fie atractivă.

Te distilez şi iernii-i aţin drumul,
Când nu te văd, măcar să-ţi simt parfumul.

Those hours that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell
Will play the tyrants to the very same
And that unfair which fairly doth excel.
For never-resting time leads summer on
To hideous winter and confounds him there,
Sap checked with frost and lusty leaves quite gone,
Beauty o'er-snowed and bareness everywhere.
Then were not summer’s distillation left,
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty’s effect with beauty were bereft,
Nor it nor no remembrance what it was.
  But flowers distilled, though they with winter meet,
  Leese but their show; their substance still lives sweet.

Traducere: Laurean Mihai Gherman