Când mă gândesc la lume ca perenă,
Cum e perfectă doar pentr-o clipită,
E-o simplă piesă pe-o imensă scenă,
De stele, în secret, înrâurită.
Când văd cum oameni cresc ca un răsad,
Dospiţi şi nimiciţi de-acelaşi cer,
Fuduli cât sunt vânjoşi, apoi decad,
Luându-şi fala-n colb după ce pier;
Doar socotind la traiul schimbător,
Şi-n ochii mei mai tânără devii,
Oricât e cursul de necrutăţor
Să-ţi schimbe zorii vieţii-n pământii,
Din dragoste, cu Timpul port război,
Iar tot ce-ţi ia, îţi voi grefa ‘napoi.
When I consider every thing that grows
Holds in perfection but a little moment,
That this huge stage presenteth nought but shows
Whereon the stars in secret influence comment;
When I perceive that men as plants increase,
Cheered and checked even by the self-same sky,
Vaunt in their youthful sap, at height decrease,
And wear their brave state out of memory;
Then the conceit of this inconstant stay
Sets you most rich in youth before my sight,
Where wasteful Time debateth with decay
To change your day of youth to sullied night,
And all in war with Time for love of you,
As he takes from you, I engraft you new.
Traducere: Laurean Mihai Gherman
