Jorge Luis Borges - Artă poetică

Privind la râul cel făcut din timp şi apă
să-ţi aminteşti că timpul este tot un râu,
să ştii c-aşa ne ducem, ca un râu
şi feţele dispar ca finii stropi de apă.

Să simţi că veghea e un somn, alt somn
visând că nu visează, şi că moartea
de care ni se teme carnea este moartea
din fiecare noapte, ce se cheamă somn.

Să vezi în ziuă şi în an un semn
de ani şi zile ce avem în viaţă,
şi paguba ce-o fac să o preschimbi în viaţă
într-o cântare, o rumoare şi un semn.

Să vezi în moarte somnul, şi-n apus
un aur trist, aşa e poezia
care-i nemuritoare şi săracă. Poezia
aşa se-ntoarnă, ca o auroră şi-un apus.

Spre înserat vedem ades o faţă
privindu-ne din funduri de oglindă;
şi arta e menită ca oglindă
ce ne revelă chiar a noastră faţă.

Ulise, zice-se, sătul fiind de minuni,
de bucurie plâns-a revăzând Itaca,
cea verde şi umilă. Şi precum Itaca
şi arta e, de veşnică verdeaţă, nu minuni.

Asemeni e ca râul infinit
ce trece şi rămâne şi-i cristal, acelaşi
şi altul iar, ca Heraclit, acelaşi
şi mereu altul, tot ca râul infinit.


traducere Paul Abucean