William Shakespeare - Sonet CXIX

Ce lacrimi de sirenă am sorbit,
Din alambic de iad înşelător,
Speram cu teamă, deznădăjduit,
Pierdeam când mă vedeam biruitor!

Ce erezie inima comite,
Când prea blagoslovită se socoate!
Cum mi-au stat ochii-afară din orbite,
În zăpăceala febrei delirante!

E darul bolii,-acum mă învoiesc,
Cucuta cu osândă se-ndulceşte;
Iubirea dusă, de-o reconstruiesc,
Mai mult ca la-nceput mă istoveşte.

Prin caznă mă re-mpac cu-al meu puţin,
Şi de trei ori ce-am irosit obţin.

What potions have I drunk of Siren tears,
Distilled from limbecks foul as hell within,
Applying fears to hopes, and hopes to fears,
Still losing when I saw myself to win!
What wretched errors hath my heart committed,
Whilst it hath thought itself so blessed never!
How have mine eyes out of their spheres been fitted,
In the distraction of this madding fever!
O benefit of ill! now I find true
That bitter is by evil still made better;
And ruined love, when it is built anew,
Grows fairer than at first, more strong, far greater.

   So I return rebuked to my content,
   And gain by ill thrice more than I have spent.

traducere: Laurean Mihai Gherman