E muzică, de ce-asculţi cu mânie?
Frumosul nu-i potrivnic frumuseţii,
De ce iubeşti ceva ce nu te-mbie,
Mâhnirea ţi-e prilej de dispoziţii?
Dacă o armonie reuşeşte,
Nuntirea ei, auzul să-ţi rănească,
E doar dojană dulce, ce sminteşte
Spre solitar menirea ta firească.
Vezi lângă-o strună, soţ fiindu-i altă,
Cum se armonizează împreună;
Sunt mamă fericită, prunc şi tată,
Ce laolaltă scump acord îngână;
Un cântec mut din strune-ngemănate
Îţi fredonează: "singur, nu se poate".
Music to hear, why hear'st thou music sadly?
Sweets with sweets war not, joy delights in joy:
Why lov'st thou that which thou receiv'st not gladly,
Or else receiv'st with pleasure thine annoy?
If the true concord of well-tuned sounds,
By unions married, do offend thine ear,
They do but sweetly chide thee, who confounds
In singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark how one string, sweet husband to another,
Strikes each in each by mutual ordering;
Resembling sire and child and happy mother,
Who, all in one, one pleasing note do sing:
Whose speechless song being many, seeming one,
Sings this to thee: 'Thou single wilt prove none.'
Traducere: Laurean Mihai Gherman
