William Shakespeare - Sonetul 66 (Sonnet LXVI)

Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea.

 -------------------

În traducerea lui George Pruteanu

 Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură - scoasă la mezat,
Onoarea - aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor
Desăvîrşirea luată drept păcat,

Frumosul - zugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii - bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr - numit prostie,
Şi Binele - dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor - iubirea-mi cui o las?

------------------------

Tir’d with all these, for restful death I cry:
As, to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm’d in jollity,
And purest faith unhappily forworn,

And gilded honour shamefully misplac’d,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgrac’d,
And strength by limping sway disabled,

And folly (doctor-like) controlling skill,
And simple truth miscall’d simplicity,
And captive good attending captain ill.
And art made tongue-tied by authority,

Tir’d with all these, from these would I be gone
Save that, to die, I leave my love alone.