Excelsior
Veghiază, o suflete tare,
Şi ţinta păstreaz'o în Nord,
În ciuda ispitei ce-apare
În apa cea lină din port.
Întoarce-ţi priviera tot sus!
Departe de şesuri domoale.
În aierul liber te-ai pus?
Tot mai adânc taie-ţi cale.
Cu pânzele veşnic umflate,
Din cer pân'la marea ce-o tai,
În mijloc de unde mişcate,
Cărarea ta sigur s'o ai.
Să fugi de pământu'nchegat,
De zările strâmte'n hotare:
Spre spaţiul nelimitat
Pluteşte intr'una pe mare.
Departe de ţermul ce place,
Protivnic la orice întors,
Un drum ce etern se reface,
Un fir ce etern e în tors!
(1895),
traducere de Nicolae Iorga
Excelsior
Veghează, spirite, veghează,
nu pierde niciodată al tău nord,
fii printre cei ce nu ancorează
în apa liniştită a nici unui port.
Dă roată, roată cu privirea-mprejur,
nu te uita la ţărmuri în ruină,
ridică-ţi fruntea spre văzduhul pur,
mereu, mereu, în larg, în a mării cortină.
Mereu cu velele întinse
din cer la transparenta mare,
la aste ape necuprinse
cu a lor veşnică mişcare.
Fugi de pământul încremenit,
cu zare îngustă, meschină,
în nobil freamăt, neobosit,
mereu, mereu în larg, în a mării cortină.
Lasă ţărmuri, pământ
de orice-ntoarceri uitând:
nu se curmă-al tău drum sub vânt
şi nu se va curma, nicicând.
(1895),
traducere de Nicolae Coman
Excelsior
Veghează, spirit, veghează,
ţine-ţi faţa tot spre nord,
fără preget navighează,
nu te-opri în niciun port.
Cu privirea-n culmea zării,
de tentaţii nesupus,
tot mereu în largul mării,
tot mereu cu fruntea sus.
Cu catargele umflate,
din talaz până-n zenit,
peste ape necurmate
lunecă spre infinit.
Fugi de tina cea coruptă,
de pământul grobian:
cu oceanu-n veci te luptă,
veşnic, veşnic pe ocean.
Ţărm în spate, ţărnă-n lături,
de întoarcere uitat:
dorului de aventură
nesfârşitul drum i-e dat...
(1895),
traducere de Paul Abucean
