Aleksandr TUFANOV - Avangarda GULAGULUI (Leon Butnaru)

Aleksandr TUFANOV (1877 – 1942 sau 1943)
Poet şi teoretician al limbajului transmental (zaum’). La
începuturi însă, scrisese poeme obişnuite, declarându-se un
descendent al akmeismului, dar considerând că versurile
sale se deosebesc printr-o anume „orientare sonoră”. Primul volum
publicat – Arfa eolină (1917). Un timp susţine că scrie o poezie a
aliteraţiilor, pentru ca la începutul anilor ’20 să treacă la versurile fără
cuvinte, înlocuind textul/ sensul explicit prin foneme ininteligibile,
definind poeţii drept „compozitori ai muzicii fonetice” (era ceea ce s-ar
putea numi o... sunetomanie, sonoromanie). De aici încolo se consideră
un urmaş-moştenitor al lui Hlebnikov, chiar autodeclarându-se Velimir al
II-lea, Preşedintele Globului Pământesc. În 1925, pe lângă Uniunea
Poeţilor din Leningrad, fondează „Ordinul transraţionaliştilor”. A
influenţat creaţia celor din OBERIU (Asociaţia Artei Reale – D. Harms, A.
Vvedenski). Publică volumele Spre zaum’ (1924) şi Uşkuiniki* (1927).
Pleda pentru trecerea limbii ruse la alfabetul latin.
În 1931, învinuit că, prin zaum’, subminează puterea sovietică,
este condamnat la cinci ani de lagăr. Mai întâi, exilat în Novgorod, unde
lucrează la institutul pedagogic, iar la începutul războiului este exilat din
nou, în orăşelul Galici, unde, precum mărturisea soţia sa, muri de
distrofie pe pragul ospătăriei raionale.

CANŢONETĂ
În mare arunc lăcrimioarele-pocale,
Zicând: nu asta, nu, totul trecu pe-alături,
Autumnal opal silvan de pe-nalt promontoriu
Se-nvârtejeşte-n aprinse trâmbe neobosite
Şi nu mai sunt în stare să cânt madrigale.
Pe promontoriu mă-ntâmpină un plop statuar,
Parcă purtând togă. Şi-mi amintii de-Acopole,
De chipuri de grecoaice cu priviri în flăcări,
De-o velă albă-mpotmolită în
Limba de nisip a lâncedului dor.

Cântecele cucilor demult
Nu le-ascultai sub castani şi-arţari,
Şapte ani n-am cunoscut
Sacra atingere, purtat în furtuni fabuloase,
Cu ochii aţintiţi spre Mercur-cerescul.
În luntrea din unde, valuri, lună şi albi nuferi
Ca lotusul de Nil, muţit de-nămolire,
Prin meleaguri verzi de pierde-vară,
Plutea ea. Şi, în tăcere, mă-apropiai timid,
Spunându-i fără cuvinte: te iubesc. – Şi eu la fel,
Dar, iubitule, mă tem de revărsarea
Dragostei tale – voi fi eu fericită,
Când tu din nou te vei împreuna
Cu lumea aştrilor,
Râvnindu-i dispersata înspumare,
Trecând dintr-o robie-n alta,
Spre trufaşul ţărm de Dincolo,
Ce te va duce la infidelitate
Pe tine, paladinul nostru drag,
Fiu al soarelui şi lunii, nemistuit de flăcări? –
Şi i-am răspuns: – Priveşte la pluta obosită;
Toată, împletită din narcise şi anemone –
Mă-ntinereşte cântecul de leagăn,
Pe când eu, nemuritor şi tânăr şi-ncercat,
Acolo, în azurul exilului, îmi văd doar
Ceasu-ntunecat, însingurat, fără bucurii,
În vuietul de valuri ce răvăşesc adâncul...
De ce-am venit la tine-n astă zi de mai,
Nici eu nu ştiu, prin izbirea valurilor mării
Şi-ale răului... Muţenie e-n ceruri...
Nu am ce-ascunde că pe-aici iubesc
Mai multă lume. Însă cine,
Cine dintre noi ar fi să-mi fie
Mai aproape, scump cu-adevărat?...
– Am înţeles, – mi-a răspuns ea tandru, –
Tu niciodată nu iubeşti acolo,
În clocotul marin,
Când te simţi abandonat pe plută,
Uitat, de unul singur,
Şi doar în ochii mei aprinşi te-neci cu totul,
Şi depărtat, şi-apropiat fiindu-mi;
Nu mă-nspăimântă născocite chipuri,
Rămân cu tine, chipul meu de flăcări...
(1917)

* Uşkuinik – în Rusia Veche, om liber care trăia de pe urma prăzilor sau a pescuitului cu barca
(uşkui) pe Volga.

AROMOVOMĂ
cu străina Liulea
Sagova
mireasa lui Briusov
răs-jigărită
cu ochişori de moaşă
ţemi ţleai
oht zo fărăochi 5 ore spre zori...
deocheat-au smochin(g)ul!
băură ochi de muselină!...
naem... onota
oh zo iemen’...


AVANGARDA – JERTFA GULAGULUI
Antologie din creaţia poeţilor întemniţaţi sau morţi în stalinism
Antologie, traducere, prefaţă şi note de Leo BUTNARU