Marina Ţvetaeva - * * *
O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ...
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,
Din orbul găinii - anume
Citeşte - şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.
Să nu-ţi fie teamă... Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.
Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!
Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.
Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită - e mai înţelept.
Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...
traducere Ion Covaci
Posted by
gabi schuster
Labels:
- POEZIE,
Marina ŢVETAEVA