Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...
Se afișează postările cu eticheta Walt WHITMAN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Walt WHITMAN. Afișați toate postările

Walt Whitman - Am visat un vis


Mi s-a arătat în vis un oraş care nu poate fi biruit chiar dacă s-ar năpusti asupra lui tot restul pământului,
Şi-am visat că era noul oraş al Prieteniei,
Şi că-n acel oraş, mai presus de toate, era preţuită o robustă şi mare iubire,
Şi se vedea că era aşa din tot ce făceau cetăţenii acelui oraş în tot ceasul,
Şi din privirile şi din toate vorbele lor.

1860

Trad Mihnea Gheorghiu
din vol. Walt Whitman, Poeme, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1960

Walt Whitman - Cântec despre mine însumi


[...]Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,
Şi am spus că trupul nu-i mai mult decât sufletul,
Şi nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decât vreunul din noi,
Şi oricine face două sute de paşi fără dragoste se-mbracă-n linţoliu de moarte,
Şi eu sau voi, cu buzunarele goale putem cumpăra ce-i mai scump pe pământ,
Şi să priveşti ori s-arăţi o păstaie de mazăre doldora de boabe e mai presus decât orişice ştiinţă din veac,
Şi nu-i meserie sau slujbă în care un tânăr vrednic să nu poată ajunge erou,
Şi nu-i lucru firav să n-ajungă a întoarce şi lumea pe dos.
Şi mai spun oricărui bărbat şi oricărei femei: să va rămână sufletul netulburat dinaintea unui milion de universuri! [...]


Walt Whitman - Certitudini


Nu am nevoie de certitudini ; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută ?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.

Walt Whitman - Cuiva, gata să moară


Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă: nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală: e eternă;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de
prietenii care plâng,
Sunt eu cu tine.
Îi îndepărtez pe ceilalţi. Nu e nimic de
compătimit.
Eu nu te compătimesc. Te felicit.

Walt Whitman - Cântec despre mine (24)


Eu nu pun degetul la gură, nu mă sfiesc,
Cu gingăşie egală mă-ndrept către cele din pântec
ca înspre cele din cap şi din inimi,
Împreunarea vă spun că-i la fel de solemnă ca
moartea.
Cred în carne şi în pofte,
Să văd, să aud, să ating toate aceste minuni, şi
fiecare părticică din mine e o minune.
Pe dinafară şi pe dinăuntru sunt dumnezeiesc şi
sfinţesc orice lucru pe care-l ating sau
care mă atinge,
Mirosul subsuorilor mele-i mai îmbălsămat ca orice
rugăciune,
Capul meu stă mai sus decât orice biserici şi biblii
şi crezuri.
Dacă aş adora vreun lucru mai mult decât altul acela ar fi
unicitatea trupului meu, sau a părţilor lui,
Tipar nevăzut al fiinţei mele, tu eşti acela!
Margini umbroase şi odihne, voi sunteţi!
Eşti tu, cuţit de plug al tăriei bărbăteşti!
E orişice mădular care mă pune în valoare!
Tu sângele meu roşu bogat! Şi tu, sângele meu alb,
esenţă palidă a vieţii mele!
Piept apăsat pe pieptul altora, eşti tu!
Tu, creierul meu şi voi, circumvoluţiuni oculte!


din Cântec depre mine (1881), 
traducere de Mihnea Gheorghiu 

Walt Whitman - Rostul firelor de iarbă


Nu-i să elimine, nici să îngrădească, nici să scoată răul
din grozava lui grămadă (nici chiar să-l deie-n vileag),
Ci să adune, să reunească, să extindă şi să-ntregească
            şi să sărbătorească ce-i veşnic şi ce-i bun.

Semeţ e cântecul, şi vorbele, şi scopul,
Să străbată vastele regate ale vremii
Şi ale spaţiului – marcând desfăşurări crescânde
            – dezvoltarea generaţiilor.

Pornită-n tinereţea mea coaptă timpuriu
şi fără preget dusă la-mplinire,
Călătorind, privind, glumind cu toate, pe vreme
            de război şi de pace, zile şi nopţi,
Nicicând, măcar un ceas nu mi-am uitat misiunea
şi mi-o închei aici, bolnav, sărac, bătrân.

Cânt viaţa. Totuşi, mă bate gândul morţii,
Azi umbrele reci ale morţii mi-adulmecă paşii
şi-mi calcă pe urme, sunt ani de când mereu
mă urmăresc
Şi-s uneori atât de-aproape că le simt răsuflarea-n obraz.

Walt Whitman - Tu eşti cea nouă?


Tu eşti cea nouă, atrasă către mine?
Ca să încep, te previn că, în mod sigur,
sînt foarte diferit de ceea ce presupui;
Oare crezi că vei găsi în mine iubitul tău?
Crezi că e uşor să mă faci să devin iubitul tău?
Crezi că prietenia mea îţi va da deplină
satisfacţie?
Crezi că sînt statornic şi credincios?
Nu vezi nimic altceva decît această înfăţisare,
acest calm şi răbdător mod al meu de a fi?
Crezi că te îndrepţi, pe un teren solid, către
un adevărat ecou?
O, visătoareo, nu te-ai gîndit că
aş putea fi o Fata Morgana, o iluzie?


Trad: Mihnea Gheorghiu

Walt Whitman - În curând, va fi învinsă iarna


În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldina iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră...
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.


Trad. Mihnea Gheorghiu

Walt Whitman - Fire de iarbă

  
FIRE DE IARBĂ
(Leaves of Grass)
1855
PORNIND DIN PAUMANOK
- fragmente -

1

Plecat de pe țărmul Țării-în-Formă-de-Pește, din Paumanok,
unde m-am născut,
Om dintr-o bucată, zămislit și crescut de-o mamă fără
seamăn pe lume,
După ce-am hoinărit peste mări și țări, îndrăgostit mereu
de drumurile mult-bătute;
Fie prin Manhattan, orașul meu, ori prin savanele Sudului;
Fie ostaș în cantonamente, purtându-mi ranița și pușca,
sau miner în California,
Aprig locuitor al pădurilor Dakotei, mâncând carne și
adăpându-mă la izvoare,
Sau trăind retras ca să visez și să cuget prin vreun
bârlog adânc,
Departe de vuietul orașelor, petrecând răgazuri de
răpitoare bucurie;
Cunoscând ca pe un frate proaspătul și darnicul,
învolburatul Missouri, cunoscând
puternica Niagara;
Prieten al turmelor de zimbri care pasc în prerii și
al taurului pletos cu pieptul lat;
Îndrăgostit de pământ, de stânci, de florile celei de-a
Cincea-Luni, de ploi și zăpezi, cunoscând constelațiile
și minunându-mă;
Eu, cel care deprins-am glasul mierlei și zborul
șoimului,
Și-n zori de ziuă ascultam șuierul nemaiauzit al
sturzului sihastru în cedrii mlaștinilor,
De unul singur cântând în Apus,
Sun toate trâmbițele Lumii Noi.

2

Victorie, unire, credință, identitate, timp,
Nedespărțitele-mbinări, cosmosul și descoperirile
moderne.
Deci asta-i viața,
Iată ce-a ieșit la lumină după atâtea chinuri
și zvârcoliri.
Ce curios ! Ce real !
Sub tălpile mele, divinul pământ, iar deasupra
capului, soarele.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

4

Primește aceste fire de iarbă, Americă, primește-le
la miazăzi și la nord,
Cu ”bun-venit” să le primești, fiindcă au încolțit din
trupul tău;
La răsărit și la apus, îmbrățișează-le, căci vin și ele
să te-mbrățișeze,
Iar voi, înaintași ai mei, să vă uniți cu ele întru iubire,
fiindcă și ele se unesc cu voi întru iubire.
Vremile vechi le-am cercetat,
Îndelung am stat la picioarele marilor maeștri învățând;
O, cum aș vrea acuma, de-aș fi vrednic, ca vechii meșteri
să se poată-ntoarce, să mai învețe și ei de la mine.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

18

Priviți, vapoare trec de-a lungul poemelor mele
despletind peste talazuri negrele lor suluri
de fum,
Priviți, în poemele mele, imigranții sosesc fără
încetare și debarcă mereu,
Priviți, îndărăt rămase în inima țării, așezările
pieilor-roșii, cărarea, bordeiul vânătorului
luntrea plutașului, frunza porumbului, ogorul,
pionierului, gardul de răchită și satul
pitit în pădure.
Priviți, de o parte Marea de la apus și de cealaltă
Marea dinspre soare-răsare: iată-le apele
tălăzuind înapoi și înainte prin poemele
mele întocmai ca pe țărmuri,
Priviți, pășunile și codrii și iată, dincolo de Kaw,
nenumăratele turme de bivoli  păscând iarba
măruntă și creață,
Priviți, în poemele mele cetățile acelea solide și
întinse din inimaa continentului, cu străzi
asfaltate, cu clădiri de piatră și fier, și
necontenita mișcare a vehiculelor și a
comerțului,
Priviți, presa cu aburi, cu numeroși cilindri, priviți,
telegraful electric străbătând continentul.