Trebuie să străbată atâta spaţiu
Atâtea întinderi de frig şi uitare.
Şi gesturile tale se desprind pe rând
Umane şi fierbinţi şi lumina lor purpurie
Sângerând ca o rouă
Printre negrele amnezii ale cerului.
De ce mi s-au dat
Aceste lămpi, aceste planete
Care pogoară asemenea unor binecuvântări, asemenea fulgilor
În şase colţuri, albi
Pe ochii mei, pe buze, pe păr
Atingându-mă şi topindu-se.
