Nikos Krandiotis -Pace

 

 

Fiule!

Aici unde calci, sângele se preschimbă-n fantasmă.

Piatra se înfioară pe treapta dură a memoriei.

Suflă tramontanul războiului gol

și în adâncul nopții zbuciumate

se contopesc moartea și suferința oamenilor.

 

Fiule!

Așază-ți în ochii celor nouăsprezece ani

soarele dragostei, și ieși-mi în cale.

În mâinile tale copilărești, ale păcii,

ia flamura sfâșiată și spune-mi

că visul nu se va stinge cu mine,

că-n inima ta trăiește marea minune!

Trad Ion Brad

 

Ioana Tsatsos- Marele chin

 

 

Fără număr sunt cei ce-au călcat

în spațiul acesta al istoriei

pe care-l numim Elada

în acest secol de fier

căruia-i zicem al douăzecelea.

 

Noi desigur știam

că spulberă crivățțul rece

tot ce iubim

dar este foarte nedrept

să fie spânzurată de-un arbore,

schimonosită,

libertatea noastră cea mândră,

împodobită cu-nsingurare,

cu idei sufocate,

împodobită cu juvaierul

sentinței de moarte.

acum ai plecat

în urmă lăsând

setea arzândă de absolut.

 

Puțini am rămas

să mai vorbim

de marele cin,

să răspundem de spațiul acesta

în secolu-acesta

ce-și vede sfârșitul

odată cu noi.

 

Ioana Tsatsos – Fluviul

 

 

Ce lege te chinuie, ne-nduplecată și cruntă

Rostogolindu-te spre unirea cu marea?

 

Singur tu, ziua întreagă, vezi frumusețea,

i-auzi dulcele cântec

și numai tu o pierzi,

amândoi țărmurii-n trecerea ta se scaldă

cu nenumărate și vii culori jucându-se

pe flori, pe stânci , pe bolovani;

 

Îți mai amintești chiparosul îmbrățișat

de viță?

O, câtă vrajă lumina lui risipea,

privighetoarea își scutura aripile

legănându-se beată;

cât de mult îți doreai să te -oprești doar o clipă

s-asculți, să te bucuri, cât de puțin,

dar crivățul te pândea

și el pierzându-se

în murmurul tău, monoton, grăbit.

Și nopțile?

Cerul înstelat cădea în apele tale, steaua ta, soare de-argint,

Îți dădea strălucirea,

Și-atât de mult îți doreai ca veșnic să stea lângă tine

Încât vânturile se potoliră de milă

și clipa se prelungi

dar iată din nou un șfichi nemilos te izbește,

te îndeamnă

cu tine să duci marea întunecată,

visurile, corăbii fără năieri

șii fata-aceea îndărătnică

pe care oamenii o numesc libertate.

Singur tu, ziua întreagă, vezi frumusețea

i-auzi dulcele cântec

și numai tu o pierzi.

 

Trad. Ion Brad

Seamus Heaney - ÎN AFARA LUMII

 

Ca toată lumea, mi-am aplecat şi eu capul

pentru sfinţirea cu pâine şi vin,

mi-am ridicat ochii la potir şi la ostie, crezând

(ce-o fi însemnând şi asta) că s-a schimbat ceva.

Am fost la altar şi am primit misterul

pe limbă, m-am întors pe locul meu, am închis

repede ochii, am gândit ceva de recunoştinţă,

i-am deschis şi-am simţit

timpul pornind din loc.

N-a fos nicio scenă de confruntare

cu mine sau cu un altul.

Pierderea s-a întâmplat undeva în afară.

Şi totuşi nu pot respinge

cuvinte ca recunoştinţă, ostie sau împărtăşanie.

Au un tremur nemuritor, şi trag

ca apa din puţuri, departe în jos.

Traducere Dan Sociu din antologia "Ţara mlaştină şi alte poeme" , Editura Polirom, 2009

Seamus Heaney - VIDRA

Când te-ai scufundat,

lumina Toscanei a ezitat o clipă

apoi s-a balansat de sus

până pe fundul bazinului.

ţi-am iubit capul ud, braţele

despicând apa, spinarea frumoasă de înotătoare,

umerii ieşind la suprafaţă din nou şi din nou,

în acel an şi-n toţi anii de-atunci.

Aşteptam cu gura uscată pe pietrele fierbinţi.

Erai departe de mine.

Transparenţele delicate, aerul ca interiorul

unui bob de strugure, erau subţiate, dezamăgite.

Slavă Domnului pentru încetineala încărcării,

acum când te ţin în braţe,

suntem strâns lipiţi unul de altul şi adânci

ca atmosfera pe apă.

Mâinile mele sunt apă plumbuită.

Eşti palpabilă, sprintena mea

vidră a memoriei

în bazinul acestui moment,

Te-ntorci pe spate şi înoţi,

fiecare zvâcnet al coapselor

clatină lumina,

îţi urcă răcoarea spre gât.

Şi deodată eşti afară, înapoi iarăşi,

atentă la tot ca-ntodeauna,

grea şi jucăuşă în pielea ta proaspătă

lăsând urme pe pietre.

Traducere Dan Sociu din antologia "Ţara mlaştină şi alte poeme" , Editura Polirom, 2009

Seamus Heaney - La mure

Spre sfârşitul lui august, după ploile grele şi soarele

de-o săptămână, se coceau murele.

La început doar una, un cocoloş mov, strălucitor

printre altele, roşii, verzi, tari ca nişte noduri.

O mâncai şi dulce îi era carnea

ca sângele îngroşat: sângele verii în ea

lăsând pete pe limbă şi poftă de cules.

Cele roşii s-au înnegrit şi pofta ne-a trimis

cu bidoanele pentru lapte, toate oalele şi cutiile

până unde mărăcinii zgârâiau şi iarba udă ne albea cizmele,

În jurul izlazelor, câmpurilor de porumb, rândurilor de cartofi

am răscolit tufele şi am cules până am umplut vasele.

Până când pe fund s-au adunat cele verzi şi deasupra, stropi

negri, boabe mari, coapte, luceau ca o grămăjoară de ochi.

Mâinile usturau, palmele lipicioase ca ale lui Barbă Albastră.

Pe cele bune le-am ascuns în staul şi ne-am văzut de treabă.

Când troaca s-a umplut, am găsit pe ea o crustă,

înfiptă-n prada noastră, o ciupercă gri-şobolan.

Şi sucul se-mpuţise, odată luate de pe locul lor, din cârg,

Fructele se amărau. Întotdeauna îmi venea să plâng,

nu era drept. Toate acele tinichele minunate,

umplute-acum cu scârboşenii. Speram că o să ţină, în fiecare an

de fapt ştiind că nu se poate.

Traducere Dan Sociu din antologia "Ţara mlaştină şi alte poeme" , Editura Polirom, 2009

Johann Wolfgang Goethe - REGELE IELELOR

Cine trece călare haihui

Prin noapte? E tatăl cu fiul lui;

Îl ţine în braţe şi stropii îl scald,

Cu pieptul îi ţine copilului cald.

- Băiatul meu tu fruntea ţi-o drege.

- Priveşte tată al ielelor rege

Coroana-i sclipeşte lumină nebună.

- O nu copile, e ceaţa sub lună.

- Copile, copile tu vino cu mine,

În lume pierdut fii şi nimeni de tine

Nu şti-va. A mea împărăţie

Va fi a ta doar, ţi-o dau numai ţie!

- Tu tată, n-auzi glasuri şoptite

Nici regele care atâtea-mi promite?

- Nu-ţi fie teamă, nimic nu se aude

Doar vântul ce bate în ramure ude.

- Copile, copile tu vino, te aştept

Şi fetele mele te-or strânge la piept,

O joacă va fi a lor nebunie

Şi cântecele toate le-or da numai ţie.

- Priveşte tată, ieşite din val

Fetele regelui blânde-s pe mal.

- Băiete, băiete nu văd nici o fată

Decât două sălcii ieşite din apă.

- Sunte regele tău şi tu vi cu mine

Că vrei ori că nu vrei, ascultă-mă bine!

- Tată! O tată! Vino-n pădure

Regele ielelor vrea să mă fure.

Tatăl nebun în oarba-i durere

Goneşte roibul după putere,

Ajunge la poartă cu-n ultim efort

Dar braţele sale copilu-l ţin mort.

Trad. Christian W. Schenk