“And the craft that createth a semblance”- Morris, Sigurd
the Volsung (1876)
Mă gândesc la un tigru. Penumbra exaltă
Vasta Bibliotecă laborioasă
Şi parcă îndepărtează rafturile;
Puternic, inocent, însângerat şi nou
El va hoinări prin pădurea şi dimineaţa sa
Şi urma i se va întipări în mâlul
De pe malul unui râu al cărui nume îl ignoră
(În lumea lui nu există nume, nici trecut
Sau viitor, doar un prezent sigur)
Şi va străbate în salturi distanţele barbare
Şi va adulmeca în labirintul încâlcit
De mirosuri, mireasma zorilor
Şi duhoarea desfătătoare a cerbului;
Printre dungile de bambus descifrez
Dungile tigrului şi-i simt osatura
Sub pielea splendidă care vibrează.
În zadar se interpun convexele
Mări şi deşerturile planetei;
Din această casă dintr-un port îndepărtat.
Din America de Sud, te urmăresc şi te visez
O, tigru de pe malurile Gangelui.
Înserarea îmi umple sufletul şi-mi trece prin minte
Că tigrul vocativ din versu-mi
Este un tigru de simboluri şi umbre,
O serie de tropi literari
Şi de fragmente din enciclopedie
Şi nu tigrul fatal, bijuteria funestă,
Care, sub soare sau luna schimbătoare,
Calcă prin Sumatra sau prin Bengal, îndeplinindu-şi
Rutina de iubire, de răgaz şi de moarte.
Acestui tigru al simbolurilor eu i-am opus
Pe cel adevărat, cel cu sânge cald
Care decimează o cireadă de bivoli
Şi astăzi, 3 august 1959,
Se aşterne peste câmpie o apăsată
Umbră, însă chiar faptul de a-l numi
Şi de a-i formula circumstanţele
Îl face ficţiune, artă iar nu făptură
Vie, precum acelea care sălăşluiesc pe pământ.
Un al treilea tigru căuta-vom. Acesta
Va fi ca şi ceilalţi o formă
Din visu-mi un sistem de cuvinte
Omeneşti şi nu tigrul vertebrat
Care, dincolo de toate mitologiile,
Calcă pe pământ. Ştiu bine toate acestea, însă ceva
Mă împinge în aventura nedefinită,
Smintită şi străveche, şi continui
Să caut prin timpul după-amiezii
Celălalt tigru, acela care nu există în poezie.
”După câte știu eu, aceste poeme care au luat naștere din
disperare, din sentimentul că arta este fără speranță, că nu poți exprima
lucrurile, că poți face doar aluzie la ele- aceste poeme ar putea fi la fel de
bine speranța sau simbol al fericirii căci, deși nu putem imita natura, putem
face totuși artă. Și asta este de ajuns pentru un om, pentru orice om, pentru o
viață.” (pg, 62-68)
(J.L.Borges,
Borges despre Borges. Ed Dacia, 1999)
Trad. Mihaela Simion Constantinescu
