Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

J. L. Borges – Celălalt tigru

 


 

“And the craft that createth a semblance”- Morris, Sigurd the Volsung (1876)

 

 

Mă gândesc la un tigru. Penumbra exaltă

Vasta Bibliotecă laborioasă

Şi parcă îndepărtează rafturile;

Puternic, inocent, însângerat şi nou

El va hoinări prin pădurea şi dimineaţa sa

Şi urma i se va întipări în mâlul

De pe malul unui râu al cărui nume îl ignoră

(În lumea lui nu există nume, nici trecut

Sau viitor, doar un prezent sigur)

Şi va străbate în salturi distanţele barbare

Şi va adulmeca în labirintul încâlcit

De mirosuri, mireasma zorilor

Şi duhoarea desfătătoare a cerbului;

Printre dungile de bambus descifrez

Dungile tigrului şi-i simt osatura

Sub pielea splendidă care vibrează.

În zadar se interpun convexele

Mări şi deşerturile planetei;

Din această casă dintr-un port îndepărtat.

Din America de Sud, te urmăresc şi te visez

O, tigru de pe malurile Gangelui.

Înserarea îmi umple sufletul şi-mi trece prin minte

Că tigrul vocativ din versu-mi

Este un tigru de simboluri şi umbre,

O serie de tropi literari

Şi de fragmente din enciclopedie

Şi nu tigrul fatal, bijuteria funestă,

Care, sub soare sau luna schimbătoare,

Calcă prin Sumatra sau prin Bengal, îndeplinindu-şi

Rutina de iubire, de răgaz şi de moarte.

Acestui tigru al simbolurilor eu i-am opus

Pe cel adevărat, cel cu sânge cald

Care decimează o cireadă de bivoli

Şi astăzi, 3 august 1959,

Se aşterne peste câmpie o apăsată

Umbră, însă chiar faptul de a-l numi

Şi de a-i formula circumstanţele

Îl face ficţiune, artă iar nu făptură

Vie, precum acelea care sălăşluiesc pe pământ.

Un al treilea tigru căuta-vom. Acesta

Va fi ca şi ceilalţi  o formă

Din visu-mi un sistem de cuvinte

Omeneşti şi nu tigrul vertebrat

Care, dincolo de toate mitologiile,

Calcă pe pământ. Ştiu bine toate acestea, însă ceva

Mă împinge în aventura nedefinită,

Smintită şi străveche, şi continui

Să caut prin timpul după-amiezii

Celălalt tigru, acela care nu există în poezie.

 

 

”După câte știu eu, aceste poeme care au luat naștere din disperare, din sentimentul că arta este fără speranță, că nu poți exprima lucrurile, că poți face doar aluzie la ele- aceste poeme ar putea fi la fel de bine speranța sau simbol al fericirii căci, deși nu putem imita natura, putem face totuși artă. Și asta este de ajuns pentru un om, pentru orice om, pentru o viață.” (pg, 62-68)

 (J.L.Borges, Borges despre Borges. Ed Dacia, 1999)

 

Trad. Mihaela Simion Constantinescu