Dar dacă sînt, cuvintele, cazmale?
Moartea, atunci, pe dedesubt, nu ți-ar capta decât
ecoul.
Cuvântul tău buclat este mereu ca aburul ieșit din
gură
Când iarna ne așterne pe haine promoroacă.
Spiritul nu se vrea întărit, ca o piatră,
Și luptă cu nămolul care-i dă ghes să încerce asta.
Dar somnul, somnul e-o cazma zgârcită.
O, cine vrea să plece, piară-n noaptea pe care
n-o mai chinuie durerea.
