Te privesc trăind într-o sărbătoare pe care
teama mea de-a veni la sfârșit o lasă întunecată.
Mâinile noastre se închid pe o stea flagelară.
Flautul trebuie din nou cioplit.
Abia dacă vârful unui mare soare brutal atinge o zi
la începutul ei.
Nemaiștiind dacă atâta sevă biruitoare trebuie
să cânte sau să tacă, am descleștat pumnul Timpului
și i-am smuls recolta.
Ivitu-s-a un curcubeu multiplu și sterp.
Evă solară, poate de carne și de pulbere, nu
cred în dezvăluirea celorlalți, ci numai în a ta.
Cine bombăne să mă urmeze până la portalul nostru.
Simt cum se naște-n mine suflul nou și cum
durerea mi se stinge.
