Tu
tot mai trăieşti, bătrână mama?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă seara de aramă
Lumineaz-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri ţi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimii dă val, -
Că la crâşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal.
Mama, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca, pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-e inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apăsă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe când răsfaţă
Pomii-n floare satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea cruntă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazăm la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.
Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
(Traducere
de George Lesnea)
"Astăzi peste chipul lui Serghei Esenin s-a aşternut lustrul de
crestomaţie şi numele lui este asociat în manuale şi monografii numaidecât cu
patronimicul" Alexandrovici". Dar n-a fost întotdeauna aşa:
neînţeles, netolerat, hărţuit şi calomniat de către cei care nu concepeau un
alt mod poetic decât triumfalismul. Serghei Esenin a pribegit în străinătate, a
dus mereu povara dezrădăcinatului, a încercat chinuitor să revină şi să
îmbrăţişeze noul, căruia îi simţea intuitiv toate racilile încă din germene. Nu
s-a putut adapta, însă, şi plecarea i-a fost ca un ultim ţipăt al păsării
săgetate în zbor."
Vasile Badiu
din Prefaţa la vol. bilingv Serghei Esenin, Scrieri alese,
Versuri
