În
vreme ce tăcut eu versuri scriu, privesc
de la
fereastră, cum tulpinele de bambus
se
leagănă în vânt.
Asemeni
unei ape tulburate ele sunt
și
zvonul foilor se-aude
ca un
zgomot de cascadă.
Arunc
aceste slove pe hârtie.
ca
flori de prun ele apar
căzute,
răvășite în zăpadă.
Mireasma
mandarinei, duhul tainei,
disparecând
o fată prea-ndelung
o
poartă-n faldurile hainei.
Și
bruma pierde-se, când soarele o vede.
Numai
slovele pe care eu le scriu
Sunt
veșnice. Acesta eu, eu Li Tai-Pe, o știu.
