Ce lege te chinuie, ne-nduplecată și cruntă
Rostogolindu-te spre unirea cu marea?
Singur tu, ziua întreagă, vezi frumusețea,
i-auzi dulcele cântec
și numai tu o pierzi,
amândoi țărmurii-n trecerea ta se scaldă
cu nenumărate și vii culori jucându-se
pe flori, pe stânci , pe bolovani;
Îți mai amintești chiparosul îmbrățișat
de viță?
O, câtă vrajă lumina lui risipea,
privighetoarea își scutura aripile
legănându-se beată;
cât de mult îți doreai să te -oprești doar o clipă
s-asculți, să te bucuri, cât de puțin,
dar crivățul te pândea
și el pierzându-se
în murmurul tău, monoton, grăbit.
Și nopțile?
Cerul înstelat cădea în apele tale, steaua ta,
soare de-argint,
Îți dădea strălucirea,
Și-atât de mult îți doreai ca veșnic să stea lângă tine
Încât vânturile se potoliră de milă
și clipa se prelungi
dar iată din nou un șfichi nemilos te izbește,
te îndeamnă
cu tine să duci marea întunecată,
visurile, corăbii fără năieri
șii fata-aceea îndărătnică
pe care oamenii o numesc libertate.
Singur tu, ziua întreagă, vezi frumusețea
i-auzi dulcele cântec
și numai tu o pierzi.
Trad. Ion Brad
