Nikolai GUMILIOV (1886 – 1921)
S-a născut în Krondştad, lângă Petersburg, în familia unui
medic de navă maritimă. În copilărie locuieşte la Ţarskoe
Selo, din 1895 – la Petersburg, între 1900-1903 – la Tbilisi,
unde publică primele versuri (1902). În 1903 o cunoaşte pe viitoarea
soţie, Anna Ahmatova (căsătoria lor va fi legalizată în 1910, pentru a se
destrăma peste trei ani). În 1906 pleacă la Paris, frecventează cursuri la
Sorbona, studiind literatura franceză, pictura, teatrul. Un timp (1908-
1909) este student la Universitatea din Petersburg (la drept, apoi la
istorie şi filologie). Călătoreşte în Egipt şi Grecia. Debutează editorial cu
„Calea conchistadorului” (1910). Peste un an, fondează „Atelierul
poeţilor”, în dorinţa de a se distanţa de simbolismul „teurgic”, colegi de
„sindicat” fiindu-i A. Ahmatova, S. Gorodeţki, O. Mandelştam, M.
Zenkevici ş.a., adepţi ai akmeismului. Gumiliov pledează pentru
reîntoarcerea la „materialitatea lumii”, la claritatea expresiei poetice.
Publică volumele „Cerul străinătăţilor” (1912), „Tolba cu săgeţi” (1916),
poemul dramatic „Gondola” (1917), ce atestă consolidarea stilisticii
narative în creaţia sa, pentru care e caracteristică apologia omului
puternic (influenţă Nietzsche) – ostaşul şi poetul, exotismul,
rafinamentul limbajului („Focul”, 1918; „Stâlpul de foc”, 1921).
În primul război mondial se înrolează voluntar într-o unitate de
ulani, dând dovadă de un „curaj nebun”, fiind distins cu două cruci „Sf.
Gheorghe”. În periplul campaniilor militare ajunge până la Paris, unde se
întâlneşte cu pictorii novatori-avangardişti M. Larionov şi N. Gonciarova,
precum şi cu celebrul poet G. Apollinaire.
În anii 1919-1921, N. Gumiliov e unul din protagoniştii vieţii
literare din Petrograd, publică intens, lucrează la editura „Literatura
universală”, ţine lecţii publice. În 1921 devine preşedintele filialei
petrogradeze a Uniunii Poeţilor. Apreciat şi ca un virtuos traducător
(inclusiv, al epopeii mesopotamiene „Ghilgameş”). Însă în august 1921
este arestat şi executat pentru activitate contrarevoluţionară. Mai târziu,
în anii 50, din materialele anchetei s-a aflat capul de acuzare: „Nu a
informat organele puterii sovietice că i se propusese să facă parte dintro
organizaţie de ofiţeri complotişti, propunere pe care a respins-o
categoric”. Reabilitat post-mortem în 1991.
Nikolai Gumiliov a fost unul din primii scriitori ajunşi jertfe ale
bolşevismului.
TOAMNĂ
Cer roşu-portocaliu...
Rafale de vânt zbuciumă
Însângeraţii ciorchini ai scoruşului.
Alerg să prind calul ce goneşte
Pe lângă sticlăria oranjeriei,
În lungul grilajului bătrânului parc
Şi a heleşteului cu lebede.
Flocos, roşcat, alături
Se-aţine câinele meu credincios
Ce-mi este chiar mai scump decât
Fratele meu drept,
Câine pe care, de-o fi să moară,
Îl voi ţine minte toată viaţa
Ce-mi va mai fi dată.
Bătăile copitelor se înteţesc,
Praful se ridică tot mai sus.
Greu e să te ţii pe urma
Unui trăpaş arab pur-sânge.
Va trebui totuşi să mă aşez,
Să-mi mai trag sufletul, colo,
Pe-o lespede de piatră lată şi netedă,
Minunându-mă tâmp
De cerul roşu-portocaliu
Şi ascultând prosteşte
Vântul ce şuieră strident.
* * *
– „Cocoşatule, n-ai vrea să facem schimbCu destinele? Tu ia-l pe-al meu, eu – pe-al tău,
Şi ai putea şi tu să râzi, să te distrezi,
Să fii liber ca pasărea peste-al mărilor hău.” –
El însă cu o privire neîncrezătoare
Mă măsură din cap până-n picioare:
– „Pleacă, nu sta în preajma mea, – îmi spune, –
Nu-mi trebuie nimic din ce-mi poţi tu propune!”
FRAGMENT
Hristos a spus: ferice de săraci,
De invidiat sunt orbii şi infirmii,
Îi voi aduce-n loc supra-stelar,
Făcându-i cavalerii cerului...
Şi-i voi numi slăviţi între slăviţi...
Fie! De acord! Dar ce va fi cu cei
Cu gândurile cărora lumea trăieşte-acum,
Numele cărora sună ca-ndemn hotărâtor?
Cu ce-şi răscumpăra-vor măreţia,
În balanţă cum vor fi ei răsplătiţi?
Sau poate Beatrice ajuns-a prostituată
Şi surdomut – marele Wolfgang Goethe
Şi Byron – doar un măscărici oricare?...
Ce dezastru!
VIAŢA
Cu priviri opace, cu inima moartă să te arunci de pe munte în mare,
La ceas când, precum drapelele, în cer flutură zorii roz-fumurii,
Or liber să devii în temniţă, cum vulturii sunt liberi,
Or neaşteptata pace s-o găseşti în afumata colibă de sălbatic!
Da, am înţeles. Simbolul vieţii nu e poetul ce-nţelepciuni creează
Şi nici ostaşul cu inimă puternică şi nici plugarul ce brăzdează ogorul,
– Iată: c-un zâmbet ironic copilul-împărat pe-o blană de leu,
Uitându-şi jucăriile între albele mânuţe obosite.
RUGĂCIUNE
Soare furios, soare ameninţând
A Domnului faţă înnebunită,
Plutind prin spaţiu;
Soare, arde prezentul
În numele viitorului,
Dar fii milostiv cu trecutul!
FERICIRE
(motiv chinez)
Din lemn roşu-i luntrea mea
Şi din jad mi-i flautul.
De pe mătase apa scoate pata,
Vinul – neliniştea din inimă scoate.
Iar dacă tu ai o luntre uşoară,
Ai vin şi-alături femeia dragă,
Ce ţi-ai mai dori? Deja în toate
Geniului ceresc te-asemeni.
PE MAREA NORDULUI
O, da, noi suntem din rasa
Anticilor cuceritori
Care-nălţară peste Marea Nordului
Un imens steag vopsit
Şi care-am sărit din lungile bărci
Pe platul ţărm normand –
În hotarele bătrânelor regate
Aducând pârjol şi moarte.
Deja nu doar o sută de ani
Uite că tot hălăduim prin lume,
Rătăcim şi trâmbiţăm din coclite goarne,
Rătăcim şi batem în enorme tobe:
– Nu aveţi nevoie de braţe vânjoase,
Nu v-ar trebui inimi neînfricate
Şi de sânge roşu n-aţi avea nevoie
Pentru republică sau pentru rege?
Hei, băiatule, adu mai iute
Cupele cu vin de Malaga
Sau de Porto,
Dar în primul rând adu-ne whisky!
Ce-ar fi pentru noi atare fleacuri:
Submarine, mine plutitoare?
Pentru-aceasta sunt meniţi marinarii!
O, da, suntem din rasa
Anticilor cuceritori
Cărora li-i dat a rătăci mereu,
Să scapete de pe înalte turnuri,
Să se înece-n căruntele oceane
Şi cu nebunaticul lor sânge
Să adape nesăţioşii beţivani –
Fierul, oţelul şi sumbrul plumb.
Şi totuşi poeţii mai izvodesc cântece
În atâtea limbi necunoscute,
Şi occidentale, şi răsăritene;
Şi totuşi pentru noi monahii se roagă
La Madrid sau pe Muntele Athos,
Şi totuşi femeile visează-n nopţi pustii
La noi şi numai la noi!
* * *
Iată-o pe tânăra cu ochi de gazelăMăritându-se cu un american...
De ce-ar fi descoperi Columb – America?
(1917)
AVANGARDA – JERTFA GULAGULUI
Antologie din creaţia poeţilor întemniţaţi sau morţi în stalinism
Antologie, traducere, prefaţă şi note de Leo BUTNARU
