Cecilia Meireles - Înecatul (O afogado)

Pre albastra mare,
limpede şi chiară,
apăruse mortul
azi diminecioară.

Călărind pre valuri,
îmbrăcat în spume,
vine fără vlagă,
vine fără nume.

Răsărindul soare,
printr-a mării vrajă,
vede călătorul
lunecând spre plajă.

Fără ochi nici gură
vine de departe.
Apele-l dădură
dincolo de moarte.

Zi şi noapte-ntruna
pribegise dânsul
pre cărări sărate
cumu-i numa plânsul.

Unduiau pre valul
groazelor acele
trupuşoru-i firav
şi-ncălţări prea grele.

Dănţuind întruna
fără de hodină
apucat-au mortul
în mormânt de-arină.

Negura şi apa
ce pre morţi îi poartă
mai uşoare sunt ca
omeneasca soartă.

Marea schimbătoare
şi necunoscută
trec cu-ndemânare
oarbă şi tăcută.

Când ajunge mortul
mort a doua oară,
îl împinge marea
strâmb şi gol afară.

Liniştit ca peştii
zărilor tihnite,
peptul lui îi ţapăn,
goale-a lui orbite.

Firicel de sânge
îi brăzdează rostul.
Alte semne n-are.
Cine să fi fostu?

Îl privea cu milă
de pre mal tăt natul.
Cine-i oare? Marea
rău mi l-au stricatu.

Cum făcu-mi-l muma
dispărea în ceaţă...
Încălţarea-i numa
lua cu el din viaţă.

(1949),


traducere de Paul Abucean