William Shakespeare - Sonet XL

Iubire, ia-mi iubirile, pe toate;
Ce ai avea în plus de ce-ai avut?
N-ai să le poţi numi adevărate;
Tu aveai tot, apoi să ai mai mult?
De m-ai primit, simţindu-te dorită,
Nu-ţi pot blama iubirea folosită,
Te-aş condamna doar dacă, amăgită,
Răsfăţul să-mi refuzi eşti îndoită.
Îţi iert hoţia, graţios pungaş,
Deşi astfel mi-ai luat întreg avutul:
Iubirea-şi este singurul vrăjmaş,
Greşindu-şi, e mai grav decât urâtul.
Amor lasciv, eşti răul ce-l privim,
Ucide-mă, dar nu ne învrăjbim.

Take all my loves, my love, yea take them all;
What hast thou then more than thou hadst before?
No love, my love, that thou mayst true love call;
All mine was thine, before thou hadst this more.
Then, if for my love, thou my love receivest,
I cannot blame thee, for my love thou usest;
But yet be blam'd, if thou thy self deceivest
By wilful taste of what thyself refusest.
I do forgive thy robbery, gentle thief,
Although thou steal thee all my poverty:
And yet, love knows it is a greater grief
To bear love's wrong, than hate's known injury.

  Lascivious grace, in whom all ill well shows,
   Kill me with spites yet we must not be foes.

Traducere: Laurean Mihai Gherman