Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Johann Wolfgang Goethe - Cântec de mai


Totul serbează
Şi cântă împrejur:
Valea-nflorită,
Aprinsul azur!

Şi tremură orice
Frunză pe ram!
Stăpân pe huceaguri
E-al păsării neam!

Dorul din piept
Nu-l stăvileşti!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăieşti!

Iubire! viaţa
Îţi este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Tu dărui – frunză
Bătrânului nuc;
Lanului – aur,
Ramului – suc.

Vino la mine
Chip îngeresc!
O, cum mă iubeşti!
Cum te iubesc!

Când lăcrămioara
Răsare-n desiş,
Şi pasărea – cerul
Îl ia pieptiş!

Doar dragostea ta
Îmi trebuie mie,
Ea-mi dăruie viaţă
Şi bucurie!

Există în toate
Un dor de-a trăi -
Fi-vei ferice
De mă vei iubi!

(trad. Nicolae Dabija)