Cesar Vallejo - Vara

E Vară, plec de-acum. Dar mă-ntâlnesc mereu
al serilor mânuţe ascultătoare
soseşti evlavioasă ; îmbătrânită tare;
nu vei găsi pe nimeni în sufletul meu.

Vară! Prin balcoanele mele vei trece
cu mari mătănii de-ametist şi aur,
ca un episcop trist cear fi venit
din depărtări, să caute, să binecuvânteze
inele rupte mirilor defuncţi

Eu,Vară, plec de-acum. Departe, prin septembrie
o roză e a mea; ţi-o încredinţez anume;
agheazmă să împrăştii pe toate ale sale
Zile de păcat şi de îngropăciune

Dacă, de-atâta plâns, mausoleul
Va-naripa şi piatra cu raza de credinţă
tu glasul ţi-l înalţă în predică, şi-i cere
lui Dumnezeu s-o ţină veşnic moartă

Se va petrece totul mai târziu
nu vei găsi pe nimeni în sufletul meu.
Şi nu mai plânge, Vară. În brazda ce se cască
se ofileşte-o roză, dar ea o să renască.