Pablo Neruda - O lămâie

 Din flori de lămâie
dezlegată,
peste lumini de lună,
dragostea se ancorează,

esenţele-i nesăţioase
sunt impregnate cu aromă,
Galbenul lămâiului se desprinde
Iar lămâile părăsesc planetariul arborelui

Delicată marfă!

Porturile sunt întinse întru
bazaruri de sine
pentru lumină şi
aur barbar.

deschidem
jumătăţi de
miracol,
iar acizii se coaguleaza,
acoperiţi
cu divizii înstelate

Seva originală a creaţiei -
ireductibilă, neschimbată,
vie...

astfel că,
prospeţimea trăieşte şi în ziua de astăzi
într-o lămâie,
în casa cojii, ce mirosea a dulce

proporţiile-s arcane şi acerbe.

Dacă vei tăia o lămâie cu un cuţit
Vei lăsa în urmă o catedrală mică:

Alcove, neghicite de ochi
deschid sticla acrită
pentru lumină;

topazul înhămase
picăturile,

altare,
Faţade înmiresmate

Astfel, în timp ce mâna
ţinea tăietura lămâii,
jumătate din lume
era în tocător,

aurul universului
era cuprins de o stare de bine
la atingerea ta

Un potir galben
doldora de minuni,
un sân şi un biberon
parfuma pământul

O fulgerare dăduse roade;
Un foc diminutiv de planetă.