Du Fu - Chiparosul bolnav

Era chiparosul a obştei
mândrie,
coroana lui părea
un baldachin,
iar el
ca un dragon domnea-n câmpie,
stăpân pe vânturi,
neclintit, deplin.
La umbra lui cea grea,
în miez de vară,
se adunau din jur la sfat
moşnegi.
Cum să ghiceşti
că el trăgea să moară,
supus unor
necruţătoare legi?
Cum fremăta,
puternic în amiază,
tristeţii neplătindu-i bir
nicicând!
Şi iată,
rădăcinile cedează,
cad crengile,
ca poamele, pe rând.
Un fenix purpuriu,
căinându-şi puii,
se vaietă,
precum la cimitir.
Doar bufniţei
de-acum a plânge nu i-i:
i-a şi căzut o bortă
sub priviri.
Un călător
venit din lumea largă
priveşte gânditor
copacu-nfrânt,
vrând să cunoască
şi să înţeleagă
ce legi domnesc în cer şi pe pământ.


(Du Fu 712-770 )