LI TAI-PE - De unul singur beau sub lună (II)

O, dacă cerurile înseşi
n-ar fi ţinut la cinste vinul,
Stelele Vinului, vă-ntreb,
ar mai împodobi seninul?
O, dacă oamenii cei vechi
n-ar fi avut spre vin chemare,
Izvorul Vinului cel viu
ne-ar mai răsfrânge setea oare?
Iar dacă ceruri şi pământ
găsiră drept să-l îndrăgească
de ce nu ne-am muia şi noi
în cupe buzele de iască?
Cei vechi beau cu-ncântare vin,
ades nesocotind tainul.
Sarea pământului acest
pentru-nţelepţi era tot vinul.
Şi, dacă sfinţi şi înţelepţi
iubiră vinu-ntotdeauna,
ce să mai căutăm în cer?
Să bem aici, că e totuna.
Trei cupe daţi-mi şi cutez
pe jos să-nfrunt nemărginirea;
un dou de-mi daţi, aş învăţa
să mă îngemănez cu firea.
Deci, dragi prieteni, despre vin –
ales izvor de poezie –
celor scrobiţi nu le vorbiţi,
că nu pricep. Vorbiţi-mi mie.


(LI TAI-PE 701-762)