Emile Verhaeren - Laptele

În pivniţa prelungă şi cu tavan scăzut,
Lângă răsuflătoarea ce da spre nord, sunt oale
Lăsând să se răcească, alb, laptele, agale,
În roşul şi rotundul lor pântece de lut.

Le vezi dormind în colţuri de umbră şi ai spune
Că se deschid pe ape stătute, nenufari,
Sau că bucate stau sub capace albe, mari,
Păstrate-n umbră, îngeri la cină să adune.

Butoaie pântecoase pe dublu şir dormind,
Tăvi mari cu şunculiţe şi şuncile-aromind,
Sau caltaboşii, graşii, cu tenul alb, sfielnic,

Şi ninse gros cu zahăr stau tarte negre-n grup
Stârnind turbate pofte în pântece, în trup...
Doar laptele, în faţă, stă rece, feciorelnic.