" Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonț în piept
Muri, plecându-şi mândra frunte!
Ocara lumii și minciuna
L-au supărat, nu l-au supus
Şi, singur, ca întotdeauna,
S-a răzvrătit şi a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
În fața implinitei soarte?
Oare nu voi ați prigonit
Talentul lui cu înverșunare
Şi ca să râdeți ați stârnit
Din foc ascuns, văpaie mare?
Fiți veseli, a căzut învins
În cea din urmă crudă luptă.
Şi -acuma, geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigașul a țintit,
A tras şi inima-i păgână
Urma să bată liniștit;
Nu -i tremura pistolul în mână.
E de mirare? Un venetic,
Zvarlit la noi din întâmplare,
Umblând pe aici la vânătoare
De ranguri, suflet de nimic,
Bătându -şi joc în mod obraznic,
De limba noastră şi de țara -ntreagă.
El a lovit în gloria noastră
Şi n-a putut să înțeleagă
Ce fel de om doboară brațul lui năpraznic,
Asupra cui a ridicat el mâna! "
(Traducere din limba rusă de ALEXANDRU PHILIPPIDE)
