William SHAKESPEARE – Sonet XIV

Eu nu din stele-mi iau previziune;
Deşi socot există astrogramă,
Dar nu cât să prezic de rău sau bine,
De ciumă, lipsuri sau ce-o fi la toamnă;

Nici n-am să îți dezvălui la minut,
De-ți tună,-ți plouă, sau ce prevestesc,
Nu-i spun alteţei ce e de știut,
Din câte-n stele-mi pare că găsesc.

Din ochii tăi îmi trag înţelepciunea,
Fiind statornici, știu să îi citesc,
Cum mintea însoțește pasiunea,
Și cum, la tine, ele prisosesc;

Şi tot din ei, mai am un prognostic:
La moartea ta, nu va mai fi nimic.





*

Not from the stars do I my judgement pluck;
And yet methinks I have Astronomy,
But not to tell of good or evil luck,
Of plagues, of dearths, or seasons' quality;

Nor can I fortune to brief minutes tell,
Pointing to each his thunder, rain and wind,
Or say with princes if it shall go well
By oft(aught) predict that I in heaven find:

But from thine eyes my knowledge I derive,
And, constant stars, in them I read such art
As truth and beauty shall together thrive,
If from thyself, to store thou wouldst convert;

Or else of thee this I prognosticate:
Thy end is truth's and beauty's doom and date.