Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Franz Kafka - La galerie


Dacă vreo călăreaţă oarecare de circ, firavă şi ofticoasă, ar fi silită cu plesnituri din bici de către un şef nemilos să se învîrtească neîntrerupt în manej, luni de-a rîndul, în faţa unui public nesăţios, şi să salte pe crupa unei gloabe făcînd bezele şi mlădiindu-se din mijloc, şi dacă acest joc ar continua în vuietul orchestrei şi al  ventilatoarelor înspre viitorul cenuşiu ce se deschide necontenit înainte, însoţit de aplauzele care aci se sting, aci izbucnesc iarăşi din palmele ce sînt de fapt nişte ciocane cu abur — poate că atunci un tînăr spectator de la galerie ar coborî în goană pe lunga scară dintre staluri, s-ar repezi în manej şi, în plin cîntec al fanfarei ce se adaptează mereu, ar striga : opriţi!
Dar întrucît nu astfel se petrec lucrurile, ci o femeie frumoasă, îmbrăcată în alb şi roşu, ţîşneşte în arenă zburînd printre draperiile pe care lachei maiestuoşi le trag în lături dinaintea ei, întrucît directorul, căutîndu-i privirile, îi răsuflă în faţă ca un animal devotat, o saltă grijuliu pe calul vînăt-rotat, de parcă nepoata lui cea mai dragă ar porni într-o călătorie primejdioasă, nu se poate hotărî să dea semnalul pocnind din bici, apoi printr-un efort de stăpînire de sine, îl dă în fine, după care aleargă pe lîngă cal cu gura căscată, urmăreşte cu ochi ageri salturile călăreţei, abia putînd înţelege măestria ei, încearcă s-o avertizeze cu strigăte în englezeşte, îndeamnă la atenţie încordată pe rîndaşii care ţin cercurile, iar înainte de marele salto mortale, imploră, cu braţele ridicate, orchestra să tacă şi în cele din urmă o ridică pe micuţă de pe calul tremurînd o sărută pe amîndoi obrajii şi nici o omagiere din partea publicului nu i se pare îndestulătoare, în timp ce ea, săltîndu-se în vîrful pi­cioarelor şi sprijinindu-se de el, în norul de praf care încă îi înconjoară, întinde braţele în lături şi-şi lasă căpşorul pe spate, vrînd să împartă cu tot circul fericirea ei — întrucît astfel se petrec lucrurile, spectatorul de la galerie îşi  reazimă faţa de balustradă şi, lăsîndu-se furat de marşul final ca de un vis greu, plînge fără voie.