Ştefan George - Lauda femeilor

În oraşul cu străvechi şi-nalte coperişe,
cu-ntortochiatele spirale peste uşi, sub bârnele piezişe,
cu zugrăvitele ferestre şi cu turnuri, ce la stele-ajung,
cu steme spălăcite peste gangul lung,
lângă fântâni, când seara umple-se de zvonuri,
de râs şi de-ale apei argintate tonuri:
o viaţă suferinţei închinată,
o viaţă-ntreagă de mucenicie ‘ntunecată,
eu fost-am vestitorul demnităţii voastre de poveste
şi cântăreţul gloriei ce-a voastră este.

Voi albi copii în lungi procesiuni
cu lumânări şi panglice şi steaguri,
şi voi fruntaşele unor cântări senine
în colorat veşmânt pe praguri,
voi palide amice ale neuitatei cine,
voi mândrele patriciene preaslăvite,
care sub sfintele portale
purtaţi brocarte-n falduri grele, levantine…
Şi-n arta sunetului m-am deprins prin primăveri şi toamne
pentru voi, ce-mpodobiţi cu sărbătoare sala,
puternice şi nemişcate doamne.

Dar care dintre voi ca un salut mi-n-ntins
vreodat’ pocalul sau cununa de stejar
spunîndu-mi, spunîndu-mi înadins
că vrednic eu aş fi să-i leg brăţara-n dar?
Ce lacrimă, ce blândă ispăşire
a dat răspuns vreodată lacrimei din liră?
Eu simt de-acum
al morţii pas pe drum.

Sub dangăt jalnic şi târziu
fecioare şi miresme line
urmează sumbrului sicriu.
Mâni albe, numai pure, fragede, sublime,
îngăduite sunt să-l ducă spre mormânt
în catedrală-n cor,
transfigurând cu mută şi regească slavă
pe mortul preot al frumuseţii lor.
Cu lacrime amare
fete şi mame, plângându-şi părăsirea
toarnă vinuri scumbe în adânc,
toarnă în criptă
flori şi pietre rare
cu evlavie fără cuvânt.


Traducere de Lucian Blaga
(În revista Saeculum, Jan.-Febr. 1944. Reprodus după Caiete de dor, nr.3, 1951.


*****************************************************************************


Oraş cu acoperişe străvechi împodobite cu inele
De volute încolăcindu-se pe bîrne, pe porţi,
Ferestre pictate, clopotniţe ce ajung la stele,
Uliţe sumbre cu blazoane şterse porţi,
Cu ghizduri de fîntîni în zori sau seară,
Cu zvon argintiu de rîs şi de izvoare:
Acolo am trăit în munci istovitoare
Lungimea unei vieţi, şi tainică a suferinţelor povară,
Eu, crainicul înaltelor voastre mîndrii,
Eu, cîntăreţul gloriei voastre.

Albi copii în fastul de procesiuni
Cu lumînări, panglici şi drapele,
Şi voi, ce conduceţi bucuroase fanfare
În colorate rochii zbătîndu-se uşoare,
Şi voi, palide prietene ale agapelor din sacra lume,
Tinere patriciene, demne, cu slăvit nume,
Ce drapate, ieşeaţi sub portal sfînt,
În falduri de mantii în Orient ţesute,
Întreaga artă a sunetului meu vă cînt.
Voi giuvaere de joc şi sărbătoare,
Puternice suverane cu chip nepăsător.

Dar care dintre voi pentru a-mi fi întîmpinare
Mi-a întins o cupă sau coroana de stejar,
Să-mi spună că sunt vrednic iar şi iar
De a purta robia-i dulce sorţii?
Care dintre voi, o lacrimă, o căinţă aduse
În dăruire lirei mele plînse?
Potolit, simt deja călcîiul morţii.

În dangătul clopotelor, lin
Copile şi doamne în cortegiu vin
În urma unui sicriu în negru îmbrăcat.
Primite au fost doar mîini, peste fire
De tandre, nobile şi pure, să-l poarte
Pînă la mănăstire
Către criptă şi mormînt,
Apoteoză, onoare fără moarte
A mortului căruia frumuseţea lor i-a fost Cuvînt.
Copile şi mame în văduvie comună
Varsă cu plîngerea lor un balsam ce adapă
Geme, cunună
De flori cu smerenie peste groapă.


 Traducere din limba germană
de Miron Kiropol