Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare. Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, cînd ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.
«Ce s-a întîmplat cu mine ?» îi trecu prin gînd. Nu era vis. în jur se afla camera lui liniştită — o adevărată cameră omenească, deşi cam mică — cuprinsă între cei patru pereţi pe care-i cunoştea atît de bine. Deasupra mesei, pe care se vedea, împrăştiată, o colecţie de mostre de stofe — căci Samsa era voiajor comercial — sta atîrnată fotografia ce-o tăiase deunăzi dintr-o revistă ilustrată şi o pusese într-o ramă frumoasă, aurită. Reprezenta o femeie cu căciulită în cap şi cu un boa de blană la gît : femeia şedea drept şi întindea spre privitor un manşon mare de blană, în care îi dispărea întregul braţ, pînă la cot.
Privirea lui Gregor lunecă apoi spre fereastră, şi vremea mohorîtă de afară — căci se auzeau picurile de ploaie ţîrîind pe glaful de tablă — îl făcu profund melancolic. «Ce-ar fi, dacă aş mai trage un pui de somn şi aş uita de toate smintelile astea», gîndi el, dar ideea se dovedi întru totul nerealizabilă, deoarece se obişnuise să doarmă pe partea dreaptă şi, în situaţia actuală, nu se putea întoarce în poziţia respectivă. Cu oricîtă forţă căută să se arunce pe partea dreaptă, se rostogolea de fiecare dată îndărăt pe spate, încercă de sute de ori, închizînd ochii pentru a nu fi nevoit să-şi vadă picioarele zvîrcolindu-se, şi renunţă abia în clipa cînd începu să simtă într-o parte o durere uşoară, surdă, pe care n-o cunoscuse pînă atunci.
«Of, Doamne, gîndi el, ce meserie obositoare mi-am mai ales şi eu ! Zi de zi pe drumuri. Neplăcerile afacerilor sînt mult mai nesuferite decît cele din magazinul părintesc de odinioară ; în plus, mai trebuie să îndur şi chinul voiajurilor, grija de a nu pierde legăturile trenurilor ; mesele neregulate şi proaste, relaţiile cu oamenii, care se schimbă mereu, nu durează şi nu pot deveni niciodată mai intime. Ducă/se dracului toate astea !» Simţi o uşoară mîncărime pe burtă, deasupra ; se împinse, încet, pe spate, spre tăblia patului, pentru a-şi putea ridica mai bine capul ; zări locul mîncărimii, acoperit cu nişte punctişoare mici, albe, despre care nu ştia ce să creadă ; apoi vru să pipăie locul cu unul din picioare, dar îl trase numaidecît îndărăt, întrucît îl treceau fiori reci de îndată ce-l atingea.
Lunecă îndărăt, în poziţia de mai-nainte. «Sculatul ăsta dis-de-dimineaţă, gîndi el, te tîmpeşte de tot. Omul trebuie să doarmă ca lumea. Alţi voiajori duc o viaţă fără griji, ca nişte cadîne în harem. De pildă, cînd mă reîntorc la birt, în cursul dimineţii, pentru a transcrie comenzile obţinute, îi găsesc pe toţi domnii ăştia abia la micul dejun. Să îndrăznesc eu să fac una ca asta, cu şeful meu ! Aş zbura numaidecît. La urma urmei, cine ştie dacă n-ar fi mai bine pentru mine să se întîmple aşa. Dacă nu m-aş stăpîni, de dragul părinţilor, de mult mi-aş fi dat demisia, m-aş fi prezentat înaintea şefului şi i-aş fi spus părerea mea pe şleau. Şi sînt sigur că ar fi căzut de pe pupitru ! Ce manieră ciudată mai e şi asta, să te aşezi cu fundul pe pupitru şi să vorbeşti de la înălţimea aceea cu salariatul, care trebuie să se dea cît poate mai aproape, deoarece şeful este surd. Ei, dar nu e pierdută cu totul orice speranţa ; cînd voi avea, odată, strînşi laolaltă toţi banii pentru a putea plăti datoria părinţilor mei faţă de el — s-ar putea să mai dureze vreo cinci-şase ani pînă atunci — am să fac neapărat şi acest lucru. Şi apoi să vezi, ce mai viaţă ! Deocamdată, fireşte, trebuie să mă scol numaidecît, întrucît trenul meu pleacă la cinci.»
îşi întoarse privirea spre deşteptătorul care ticăia pe dulap. «Sfinte Dumnezeule !» se sperie el. Era şase şi jumătate, iar limbile ceasului mergeau liniştit înainte, trecuseră chiar de jumătate şi se apropiau de fără un sfert. Să nu fi sunat oare deşteptătorul ? Se vedea bine din pat că fusese potrivit cum trebuie pentru ora patru ; cu siguranţă că şi sunase. Dar cum a putut oare să doarmă fără să-l audă, că doar, cînd sună, mişcă pînă şi mobilele din loc ! De fapt, nu dormise prea liniştit, dar probabil că, în schimb, dormise cu atît mai adînc. Şi acum ce mai putea face ? Trenul următor pleca la şapte ; ca să-l prindă măcar pe ăsta, trebuia să dea un zor nemaipomenit ; dar colecţia de mostre încă nici nu era împachetată, iar el nu se simţea cîtuşi de puţin odihnit şi înviorat. La urma urmei, chiar dacă ar mai prinde trenul, de praftoriţa şefului tot nu scapă, de vreme ce omul de serviciu al întreprinderii l-a aşteptat la trenul de cinci şi a raportat de mult despre întîrzierea lui. Ăsta era omul şefului, n-avea nici şira spinării şi nici minte. Ce-ar fi să anunţe că este bolnav ? Ar fi penibil şi ar da de bănuit, întrucît Gregor n-a fost încă niciodată bolnav în cei cinci ani de serviciu. Cu siguranţă că şeful va veni împreună cu medicul Asigurărilor sociale, le va face reproşuri părinţilor pentru puturosul lor de fiu şi va respinge toate pretextele, sprijinindu-se pe părerea medicului Asigurărilor, pentru care nu există decît oameni sănătoşi, dar care umblă să scape de muncă. Şi, în cazul de faţă, oare n-ar cam avea dreptate ? Dacă făcea abstracţie de dorinţa de-a continua să doarmă, ceea ce era cu totul nejustificat după un somn atît de lung, în rest se simţea cu adevărat foarte bine şi avea şi-o poftă de mîncare cît se poate de zdravănă.
În timp ce reflecta, în cea mai mare grabă, la toate astea, fără a se putea hotărî să se scoale — iar deşteptătorul tocmai arăta trei sferturi — cineva ciocăni uşurel la uşa de lîngă capul palului. „Gregor, strigă o voce — era a mamei — e şapte fără un sfert. N-aveai de gînd să pleci la drum ?" Ce voce blîndă ! Gregor se sperie singur, cînd îşi auzi glasul cu care răspunse : era, fără îndoială, vocea lui de totdeauna, dar în ea se amesteca, venind parcă de undeva, din adînc, un piuit dureros, pe care nu-l putea reţine şi care făcea ca toate cuvintele să nu fie clare decît în primul moment, după care rezonanţa lor se deforma într-atît, încît nici nu-ţi mai dădeai seama dacă ai auzit cu adevărat bine sau nu. Gregor ar fi vrut să răspundă pe larg şi să explice totul, dar, în împrejurările de faţă, se mărgini doar să spună : „Da, da, mulţumesc mamă, mă scol îndată '". Datorită uşii de lemn, schimbarea vocii lui Gregor nu se putu observa de-afară, de vreme ce mama fu satisfăcută de acest răspuns şi plecă tîrşindu-şi paşii. Dar scurta discuţie atrase atenţia celorlalţi membri ai familiei asupra faptului că, în ciuda oricăror aşteptări, Gregor mai era încă acasă ; şi iată-i numaidecît pe tatăl său bătînd încetişor, dar cu pumnul, în uşa laterală. „Gregor ! Gregor ! strigă el, ce s-a întîmplat ?" Apoi, după o scurtă tăcere îl soma încă o dată, cu glas mai gros : „Gregor ! Gregor !" La cealaltă uşă laterală îl chema încet, tînguitor, sora lui : „Gregor ! Nu te simţi bine ? Ai nevoie de ceva ?" Gregor răspunse în ambele direcţii : „Sînt gata, uite-mă", şi se strădui ca, printr-o articulare cît mai îngrijită şi prin intercalarea unor lungi pauze între cuvinte, să înlăture din glasul lui tot ce ar fi putut părea surprinzător. Tatăl lui se şi întoarse la micul dejun, dar sora continuă în şoaptă : „Gregor, deschide, te implor !" Lui Gregor, însă, nici prin gînd nu-i trecea să deschidă, aşa că binecuvîntă obiceiul, dobîndit în cursul călătoriilor, de-a încuia toate uşile în timpul nopţii, chiar şi acasă.
Mai întîi voia să se scoale în linişte, nestingherit, să se îmbrace şi mai ales să-şi mănînce micul dejun, şi abia după aceea să chibzuiască ce era de făcut, întrucît băgase de seamă că, în pat, nu-şi putea aduna gîndurile. îşi aminti cum uneori, stînd culcat, simţea o uşoară durere, pricinuită probabil de faptul că dormise într-o poziţie incomodă, şi cum durerea aceasta pierea, ca o simplă nălucire, de îndată ce se scula ; şi fu nespus de curios să vadă cum se vor sfîrşi halucinaţiile lui de astăzi. Nu se îndoia cîtuşi de puţin că schimbarea vocii nu era altceva decît simptomul prevestitor al unei răceli straşnice, boala profesională a tuturor voiajorilor.
Îi fu foarte uşor să dea plapuma la o parte : nu trebui decît să se umfle puţin şi ea căzu de la sine. Mai departe însă, îi veni foarte greu, întrucît era neobişnuit de lat la trup. Ar fi avut nevoie de mîini şi de picioare, pentru a se ridica în sus ; dar, în locul acestora, n-avea decît nenumăratele picioruşe, care se mişcau necontenit în toate felurile şi pe care, în plus, nici măcar nu le putea stăpîni. Dacă, la un moment dat, voia să îndoaie unul din ele, atunci acesta era primul care se întindea ; şi dacă, totuşi, izbutea pînă la urmă să execute cu el mişcarea dorită, celelalte se frămîntau, între timp, ca scăpate de sub control şi păreau cuprinse de o agitaţie dureroasă. «Numai să nu stau degeaba în pat», îi trecu lui Gregor prin minte.
întîi vru să coboare cu jumătatea inferioară a corpului, dar această parte, pe care de altfel încă nici n-o văzuse şi despre care nu-şi putea face o idee precisă, se dovedi foarte greu de urnit din loc ; totul mergea nespus de încet ; şi cînd, în cele din urmă, cuprins de o furie aproape sălbatică, îşi adună puterile şi-şi făcu vînt înainte, fără a ţine seama de nimic, constată că greşise direcţia şi se lovi puternic de tăblia de la picioarele patului ; iar din pricina durerii tăioase care îl săgeta înţelese că tocmai partea inferioară a corpului era, pentru moment, probabil cea mai sensibilă.
De aceea încercă să coboare mai întîi cu jumătatea superioară a trupului şi întoarse, precaut, capul spre marginea patului. Lucrul acesta fu mai uşor de realizat şi, în ciuda lăţimii şi greutăţii, masa corpului urmă şi ea, încet, întoarcerea capului. Dar cînd se văzu, în cele din urmă, cu capul suspendat în gol, în afara patului, se temu să mai înainteze în felul acesta, întrucît, dacă şi-ar fi dat în sfîrşit drumul să
cadă astfel, ar fi trebuit să se întîmple o adevărată minune ca să nu se aleagă cu o rană la cap. Şi, în nici un caz, nu trebuia să-şi piardă cunoştinţa ; aşa că, preferă să rămînă în pat.
Dar cînd, după ce repetă efortul, oftă adînc, căci se pomeni iarăşi în aceeaşi poziţie şi cînd îşi mai văzu şi picioruşele luptîndu-se aprig între ele, fără a putea găsi modalitatea de a le potoli şi de a le orîndui mişcările, îşi spuse din nou că e imposibil să mai rămînă în pat şi că lucrul cel mai înţelept era să facă orice sacrificiu, dacă întrevedea măcar o speranţă, cît de mică, să poată scăpa de acolo. Totodată nu pierdu însă prilejul să-şi amintească, printre picături, că e preferabil să chibzuiască liniştit şi chiar cît se poate de liniştit, decît să ia hotărîri disperate. În asemenea clipe îşi aţintea ochii pe fereastră, dar din păcate priveliştea ceţii matinale, care ascundea privirilor pînă şi clădirile de pe cealaltă parte a străzii, nu-i putea insufla nici încredere şi nici vioiciune. <-S-a şi făcut şapte, îşi spuse el, cînd auzi ceasul bătînd din nou, s-a şi făcut şapte şi încă nu s-a ridicat ceaţa.» Şezu cîtăva vreme liniştit, abia respirînd, de parcă ar fi aşteptat ca liniştea desăvîrşită să se reinstaureze, poate, o situaţie reală şi firească. Apoi îşi spuse însă : «Cînd o bătea şapte şi un sfert, trebuie să fiu de mult în picioare. De
altfel chiar şi pînă atunci va veni cineva de la magazin, ca să întrebe de mine, întrucît magazinul se deschide înainte de şapte.» Şi începu să se legene, pentru a-şi face vînt, jos din pat, cu tot trupul o dată. Dacă-şi va da drumul să cadă în felul acesta, atunci capul, pe care avea de gînd să-l ridice cît mai sus în timpul căderii, va scăpa probabil fără nici o leziune. Spatele i se părea rezistent ; cu siguranţă că nu va avea nimic de suferit cu ocazia căderii pe covor. Cea mai mare grijă i-o pricinuia însă perspectiva zgomotului puternic, care urma să se producă şi care avea să trezească, îndărătul uşilor, dacă nu spaimă, măcar îngrijorare. Dar trebuia să accepte şi acest risc.
Cînd Gregor ajunse cu jumătatea corpului afară din pat — noua metodă era mai mult joc decît efort, nu trebuia decît să se legene într-una, ritmic — îi fulgeră prin minte, cît de uşor ar fi totul, dacă i-ar da cineva o mînă de ajutor. Doi oameni puternici — se gîndi la tatăl său şi la slujnică — ar fi fost întru totul de ajuns ; n-ar fi trebuit decît să vîre mîinile sub spinarea lui boltită, să-l ridice astfel din pat, apoi să se aplece cu povara şi să aştepte atenţi, pînă cînd se va răsturna printr-un salt pe podea, unde picioruşele îşi vor afla — de bună seamă — un rost. Dar, făcînd totuşi abstracţie de faptul că uşile erau încuiate, trebuia oare, cu adevărat, să strige după ajutor ? Cu toată situaţia tragică în care se afla, nu se putu stăpîni să nu zîmbească, în clipa cînd îi trecu prin minte asemenea idee. Ajunsese atît de departe îneît, cînd se legăna mai tare, abia îşi mai putea ţine echilibrul ; trebuia să ia acum o hotărîre decisivă, întrucît mai erau cinci minute pînă la şapte şi un sfert — cînd se auzi deodată soneria de la intrare. «E cineva de la magazin», îşi spuse el aproape înlemnit, în timp ce picioruşele se zbăteau cu atîi mai grăbite. Vreme de-o clipă domni linişte. «Nu-i deschide nimeni», gîndi Gregor, cuprins de o speranţă nesăbuită. Dar, după puţin, servitoarea se duse la uşă, fireşte ca întotdeauna, cu paşi îndesaţi, şi deschise. Lui Gregor nu-i trebui să audă decît primul cuvînt de salut al vizitatorului şi ştiu cine era — însuşi procuristul. De ce numai el, Gregor, era condamnat să muncească la o firmă, unde, la cea mai mică abatere, se trezeau neîntîrziat cele mai grave bănuieli ? Erau oare toţi salariaţii, fără excepţie, nişte pungaşi ? Nu se găsea printre ei nici un om vrednic de încredere, devotat, pe care să-l mustre conştiinţa cînd nu putea folosi pentru firma lui cîteva ceasuri din cursul dimineţii, sau care să fie în imposibilitate de-a se da jos din pat ? N-ar fi fost oare suficient dacă trimeteau un practicant să întrebe ce s-a întîmplat cu el — bineînţeles dacă această investigaţie era neapărat necesară ? Trebuia oare să vină numaidecît orocuristul însuşi, pentru a arăta întregii familii, care n-avea nici o vină, că cercetarea acestor împrejurări suspecte nu putea fi încredinţată decît priceperii lui ? Şi, mai mult ca o consecinţă a enervării care-l cuprinsese în urma acestui raţionament, decît ca rezultat al unei adevărate hotărîri, Gregor îşi făcu vînt cu toată forţa, jos din pat. Se auzi o buşitură puternică, dar nu era un zgomot propriu-zis. Căderea fusese întrucîtva amortizată de covor ; de altfel şi spinarea lui Gregor se dovedise mai elastică decît îşi închipuise el însuşi, aşa că sunetul înăbuşit al căderii nu alarmase pe nimeni. Dar capul nu şi-l feri cu destulă grijă şi se lovi ; de necaz şi durere, îl întoarse într-o parte şi-l frecă de covor.
„Acolo, înăuntru, a căzut ceva", vorbi procuristuî în camera din stînga. Gregor încercă să-şi imagineze, dacă nu i s-ar putea întîmpla şi procuristului, într-o bună zi, ceea ce păţise el azi ; de fapt, trebuia admisă existenţa unei asemenea posibilităţi. Dar, ca un fel de răspuns brutal la această întrebare, procuristuî făcu acum cîţiva paşi îndesaţi prin camera alăturată, scîrţîindu-şi ghetele de lac. Din camera aflată în dreapta, vorbi în şoaptă sora, pentru a-şi preveni fratele : „Gregor, a venit procuristul - „Ştiu", răspunse Gregor ca pentru sine ; dar nu îndrăzni să ridice glasul atît de mult, încît să-l poată auzi şi sora lui.
„Gregor, spuse apoi tatăl din camera din stînga, a venit domnul procurist şi se interesează de ce n-ai plecat cu trenul de dimineaţă. Nu ştim ce să-i răspundem. De altfel, vrea să-ţi vorbească personal. Aşa că te rog să deschizi uşa. Fireşte că va avea bunătatea să scuze dezordinea din camera ta." „Bună dimineaţa, domnule Samsa !u strigă între timp procuristul, prietenos. „Nu se simte tocmai bine, spuse mama către procurist, în vreme ce tatăl încă mai vorbea cu Gregor prin uşă, nu se simte bine, credeţi-mă, domnule procurist. Altfel cum ar putea Gregor să piardă trenul ! Băiatului nu-i stă mintea la altceva, decît la magazin. Mai că-mi vine să mă şi supăr uneori, fiindcă niciodată nu iese seara în oraş ; iată, sînt opt zile de cînd n-a mai plecat în provincie şi seară de seară a stat acasă. Sade la masă alături de noi şi citeşte liniştit ziarul sau studiază mersul trenurilor. Pentru el este o adevărată distracţie să-şi treacă timpul lucrînd traforaj. Aşa, de pildă, în vreo două-trei seri a sculptat o mică ramă ; o să vă minunaţi cît e de frumoasă : a atîrnat-o la el în odaie ;
so puteţi vedea, de-ndată ce va deschide uşa. De altfel sunt bucuroasă că aţi venit la noi, domnule procurist ; fără dumneavoastră nu l-am fi putut face pe Gregor să ne deschidă uşa ; este atît de încăpăţînat ! Şi sînt sigură că nu se ţimte bine de loc, cu toate că azi-dimineaţă n-a vrut să recunoască." „Vin numaidecît", articula Gregor încet şi cu grijă, dar nu se clinti pentru a nu pierde nici un cuvînt din discuţia de-alături. „Nici nu-mi pot explica altfel lucrurile, doamna, afirmă procuristul, să sperăm că nu e nimic grav. Deşi, pe de altă parte, trebuie să spun că noi, oamenii de afaceri, din fericire sau din nenorocire, cum vreţi s-o luaţi, trebuie să trecem foarte adesea peste micile noastre suferinţe, arunci cînd nu e vorba de afaceri." „Ei bine, poate să intre acum la tine domnul procurist ?" întrebă tatăl nerăbdător şi bătînd din nou în uşă. „Nu", răspunse Gregor.
În camera din stînga se făcu o linişte penibilă, în cea din dreapta sora începu să plîngă, suspinînd încetişor.
De ce nu se duce sora lui dincolo, la ceilalţi ? Probabil că abia s-a sculat din pat şi că încă n-a apucat să se îmbrace. Şi de ce plînge, la urma urmei ? Pentru că el nu se da jos din pat, ca să-i deschidă procuristului ? Pentru că era ameninţat să-şi piardă slujba şi, în cazul acesta, patronul va începe din nou să-i sîcîie pe părinţi cu vechile lui pretenţii ? Griji cu totul inutile, pentru moment. Gregor încă mai era lîngă ei şi nici prin gînd nu-i trecea să-şi părăsească familia la ananghie. Deocamdată, fireşte, zăcea întins pe covor şi oricine ar fi ştiut în ce stare se află nu i-ar fi putut pretinde cu tot dinadinsul să-i deschidă procuristului. Dar aceasta mică impoliteţă, pentru care va găsi uşor, mai tîrziu, o scuză plauzibilă, nu putea fi un motiv de concediere imediată a lui Gregor. Şi Gregor îşi spuse că ar fi mult mai rezonabil acum să-l lase în pace şi să nu-l tulbure cu bocetele şi insistenţele lor. Dar, desigur, motivul care îi neliniştea pe ceilalţi şi le scuza comportarea era incertitudinea.
„Domnule Samsa, strigă acum procuristul, ridicînd vocea, ce înseamnă asta?! Te baricadezi acolo, în camera dumitale, nu răspunzi dccît cu da şi nu, le faci griji inutile părinţilor şi — în treacăt fie zis — îţi neglijezi îndatoririle profesionale
într-un mod inadmisibil. îţi vorbesc aici în numele părinţilor şi al şefului dumitale şi te rog foarte serios să ne dai numaidecît o explicaţie lămurită. Sînt uimit, sînt foarte uimit. Te credeam un băiat aşezat, cuminte, şi iată că, dintr-o dată, mi se pare că începi să ne terorizezi cu toanele dumitale nesăbuite. Azi-dimineaţă, şeful a făcut aluzie la o interpretare posibilă a lipsei dumitale — se referea la încasările care ţi-au fost încredinţate deunăzi — dar eu am respins-o, garantînd aproape cu cuvîntul meu de onoare, că nici nu poate fi vorba de asemenea explicaţie. par acum sînt nevoit să iau act de încăpăţînarea dumitale şi te asigur, domnule Samsa, că aproape mi-a pierit pofta să-ţi mai iau vreodată apărarea. Iar situaţia dumitale nu e cîtuşi de puţin dintre cele mai sigure. La început am avut intenţia să-ţi spun toate astea între patru ochi ; dar, de vreme ce mă faci să-mi pierd timpul aici în mod inutil, nu văd de ce aş mai ascunde ceva părinţilor dumitale. Află deci că munca dumitale din ultima vreme a fost cu totul nesatisfăcătoare ; recunoaştem şi noi că anotimpul nu e prea favorabil pentru afaceri strălucite ; dar nu există, şi nici nu poate să existe vreun anotimp, domnule Samsa, în care să nu se încheie afaceri."
„Dar, domnule procurist, strigă Gregor ieşindu-şi din fire şi uitînd, în enervarea sa, de orice precauţie, vă deschid numaidecît, îndată. Am avut o uşoară indispoziţie, o ameţeală care m-a împiedicat să mă scol. Mai sînt încă în pat : dar mă simt din nou în puteri. Chiar acum mă dau jos. Un moment de răbdare, numai. Nu mă simt încă atît de bine, cum mi-am închipuit. Dar mi-a mai trecut. Cum poate veni boala peste om ! Aseară, încă, mi-era foarte bine, părinţii mei ştiu şi ei că e aşa ; sau, mai exact, aseară am simţit un prim simptom fără importanţă. Ar fi trebuit să ne dăm seama. De ce nu ne-am gîndit să anunţăm la magazin ! Dar, vezi, totdeauna îţi închipui că ai să învingi boala fără să stai în casă. Domnule procurist ! Cruţaţi-mi părinţii. Toate reproşurile pe care mi le faceţi sînt fără temei ; de fapt, nu mi s-a spus pînă acum nici un cuvînt despre asta. Poate că n-aţi văzut ultimele comenzi pe care le-am expediat. De altfel, voi pleca la drum chiar cu trenul de opt ; cele cîteva ore de odihnă m-au pus pe picioare. Nu vreau să vă pierdeţi timpul, domnule procurist ; voi veni numaidecît la magazin ; vă rog să fiţi atît de bun să-i comunicaţi asta domnului director şi să-l salutaţi respectuos din partea mea !"
în timp ce rostea această avalanşă de cuvinte, 'fără a şti prea bine ce spune, Gregor se apropie de dulap, cu o uşurinţă ce se datora exerciţiilor anterioare din pat, şi încercă să se ridice, sprijinindu-se de el. Voia într-adevăr să deschidă uşa, să-şi facă apariţia şi să-i vorbească procuristului ; era nerăbdător să vadă ce vor spune, cînd vor da cu ochii de el, toţi cei care-l chemau acum atît de insistent. Dacă se vor înspâiniînta, atunci va însemna că nu mai are nici o răspundere şi că poate să fie liniştit. Iar dacă vor primi totul cu bine, atunci nu va mai avea nici un motiv de îngrijorare şi. grăbindu-se puţintel, va putea ajunge într-adevăr la gară, înainte de ora opt. La început alunecă de cîteva ori în jos, fiindcă dulapul era lustruit, dar pînă la urmă se avîntă cu toată forţa şi izbuti să se ridice drept în sus ; nici nu mai luă seama la durerile din abdomen, oricît erau de ascuţite. Apoi îşi dădu drumul să cadă înainte pe spătarul unui scaun din apropiere şi se prinse cu picioruşele de marginea lui. In acelaşi timp îşi recapătă stăpînirea de sine şi tăcu mîlc, pentru a putea asculta din nou ce spunea procuristul.
„Aţi înţeles măcar un singur cuvînt ? îi întrebă procuristul pe părinţi, vreau să sper că nu-şi bate joc de noi !?" „Sfinte Dumnezeule ! strigă mama izbucnind în plîns, pesemne că e tare bolnav şi noi îl chinuim, săracul. Grete ! Grete !" chemă ea apoi. „Mamă !" ţipă sora, din partea cealaltă, încercînd să comunice cu ea prin pereţii camerei lui Gregor, care era situată la mijloc. „Trebuie să te duci imediat după doctor, Gregor e bolnav. Fuga la doctor. L-ai auzit cum vorbeşte?" „A fost un glas de animal!" îşi dădu cu părerea procuristul şi vocea lui părea să răsune în surdină prin comparaţie cu strigătele mamei. „Anna ! Anna ! izbucni tatăl alergînd prin antreu spre bucătărie şi bătînd din palme, adu numaidecît un lăcătuş !" Şi iată-le pe cele două fete alergînd prin antreu şi foşnindu-şi fustele (oare cînd se îmbrăcase Grete atît de repede ?) ; apoi deschiseră în pripă uşa de la intrare, dar nimeni n-o mai auzi trîntindu-se din nou ; probabil că o lăsaseră deschisă, aşa cum se întîmplă de obicei în casele unde s-a abătut o mare nenorocire.
Gregor era acum mult mai liniştit. Aşadar, cuvintele sale nu se mai înţelegeau, cu toate că lui i se păruseră desluşite, mai desluşite ca-nainte, poate pentru că i se obişnuise urechea. Oricum, însă, începuseră să-şi dea seama că i se întîmplase ceva anormal şi erau gata să-i vină într-ajutor. Sîngele rece şi siguranţa cu care luaseră primele măsuri îl îmbărbătară. Se simţea reintegrat în societatea oamenilor şi nădăjduia isprăvi măreţe şi surprinzătoare din partea medicului şi a lăcătuşului, deopotrivă, fără a face de fapt vreo deosebire între ei. Pentru a-şi drege şi limpezi vocea în vederea discuţiilor ce aveau să urmeze, tuşi puţin, fireşte străduindu-se s-o facă cît mai încetişor cu putinţă, întrucît era posibil ca şi acest zgomot să sune altfel decît o tuse omenească — şi nu era sigur că îşi va mai putea da seama de o eventuală deosebire. între timp se făcuse linişte adîncă în camera alăturată.
Poate că părinţii şedeau la masă cu procuristul şi se sfătuiau, poate că erau cu toţii lîngă uşă şj trăgeau cu urechea.
Gregor se tîrî încet spre uşă, sprijinindu-sc de scaun ; ajuns acolo, lăsă scaunul, se izbi în uşă şi se ţinu drept, rezemîndu-se de ea — capetele rotunjite ale picioruşelor secretau o substanţă lipicioasă ; apoi se odihni o clipă de efortul făcut. După aceea se căzni să răsucească încet cu gura cheia în broască. Dar cu ce să apuce cheia ? Din păcate, se părea că n-avea dinţi ca toţi dinţii, în schimb mandibulele erau foarte puternice ; cu ajutorul lor izbuti chiar să clintească puţin cheia, neluînd în seamă faptul că se rănise, fără îndoială, de vreme ce din gură îi curgea un lichid cafeniu, care se prelingea pe cheie şi picura pe podele. „Ascultaţi, spuse procuristul din camera de-alături, întoarce cheia în broască." Pentru Gregor, această îmbărbătare fu binevenită ; ar fi dorit ca toată lumea, şi tata, şi mama, să-i strige : «Hai, Gregor, curaj, dă-i înainte, răsuceşte cheia !» Şi, imaginîndu-şi că toţi îi urmăreau cu încordare eforturile, muşcă plin de furie cheia, fără a se mai gîndi la nimic. Pe măsură ce cheia se răsucea, Gregor ţopăia în jurul broaştei ; se ţinea acum doar cu gura şi, după cum era nevoie, se atîrna de inelul cheii sau îl apăsa în jos cu toată greutatea corpului. Clinchetul sonor al
broaştei, care cedă în cele din urmă. îl trezi cu totul la realitate. Răsuflînd uşurat, îşi zise: «lata, n-ara avut nevoit de lăcătuş», apoi apăsă cu capul pe clanţă pentru a deschide, în fine, uşa. întrucît fu nevoit sa se dea după uşă, trăgînd-o după el, aceasta ajunse să fie larg deschisă şi Samsa încă nu se zărea. Trebui după aceea să ocolească încet canatul deschis, şi anume cu multă atenţie, dacă nu voia să cadă pe spate, cit era de lung, mai înainte de a-şi fi făcut apariţia. Era încă preocupat de această manevră dificilă şi n-avea răgazul să mai fie atent şi la altceva, cînd îl auzi deodată pe procurist scoţînd un „Oh!" sonor, asemeni şuieratului vîntului ; apoi, procuristul fiind cel mai aproape de uşă, Gregor îl văzu ducîndu-şi mîna la gura întredeschisă şi trăgîndu-se încet îndărăt, ca şi cum o forţă invizibilă, de intensitate constantă, l-ar fi împins afară din cameră. Mama — care în ciuda prezenţei procuristului rămăsese cu părul încă răvăşit şi zburlit de somnul nopţii — aruncă mai întîi o privire tatălui, împreunîndu-şi mîinile, apoi făcu doi paşi spre Gregor şi se prăvăli grămadă, cu fustele înfoiate în jur, în timp ce faţa ei, căzută în piept, nu se mai vedea de loc. Tatăl strînse pumnul cu o mutră duşmănoasă, de parcă ar fi vrut să-l izgonească îndărăt, în camera lui, apoi privi oarecum nesigur în jur, prin odaie, îşi acoperi ochii cu mîinile şi un plîns cu sughiţuri începu să-i scuture pieptul voinic.
Deocamdată Gregor nu înainta în sufragerie, ci se rezemă de celălalt canat al uşii, care era prins cu zăvorul, şi nu-şi arătă corpul decît pe jumătate ; iar deasupra acestuia se ivi capul înclinat într-o parte, cu care pîndea reacţia celorlalţi. Între timp vremea se mai luminase ; de partea cealaltă a străzii se zărea acum limpede un cadru din interminabila clădire neagră-cenuşie din faţă — un spital — cu un şir monoton de ferestre ce străpungeau cu o notă de seriozitate faţada ; ploaia continua să cadă, dar numai ca nişte picături mari, bine şi distinct conturate, vizibile fiecare în parte şi rostogolindu-se una cîte una pe pămînt. Vesela pentru micul dejun se răsfăţa cu îmbelşugare pe masă, întrucît gustarea de dimineaţă era, pentru tatăl lui Gregor, cea mai importantă masă a zilei ; adeseori o prelungea ore în şir, făcînd între timp lectura diferitelor ziare. Chiar pe peretele opus se afla o fotografie a lui Gregor din vremea milităriei, unde era înfăţişat ca sublocotenent, cu mîna pe mînerul săbiei, zîmbind fără grijă şi parcă impunînd respect prin ţinuta şi uniforma lui. Uşa dinspre antreu era deschisă şi, cum nici cea de la intrare nu fusese închisă, se putea vedea palierul scării din faţa apartamentului şi primele trepte care duceau în jos.
„Ei, începu Gregor vorba, conştient de faptul că era singurul care-şi păstrase cumpătul, acum mă voi îmbrăca numaidecît, voi strînge colecţia de eşantioane şi voi pleca. Vreţi să mă lăsaţi sa plec ? Vreţi ? Vedeţi dar, domnule procunst, că nu sînt încăpăţînat şi că muncesc cu plăcere ; e neplăcut să tot voiajezi, dar n-aş putea trăi fără asta. încotro plecaţi, domnule procurist ? La magazin ? Da ? Veţi relata totul exact, nu-i aşa ? Orice om poate fi pentru o vreme în incapacitate de-a lucra, dar atunci e momentul cel mai potrivit pentru a-ţi aduce aminte de realizările lui anterioare şi a te gîndi că mai tîrziu, de-ndată ce dificultatea va fi învinsă, va depune cu atît mai multă sîrguinţă şi strădanie în munca lui. Ştiţi foarte bine cît sînt de îndatorat domnului director. Pe de altă parte port de grijă părinţilor mei şi surorii mele. Sînt la ananghie, însă voi izbuti să ies din nou la liman, prin muncă. Nu-mi îngreunaţi şi mai mult situaţia. Luaţi-mi apărarea la magazin ! Ştiu, comis-voiajorul nu este agreat. Toată lumea îşi închipuie că el cîştigă din plin şi că duce astfel o viaţă îmbelşugată. Oamenii nu prea au vreun motiv special ca să chibzuiască mai îndeaproape asupra acestor prejudecăţi. Dar dumneavoastră, domnule procurist, cunoaşteţi situaţia mai bine decît tot restul personalului, ba — între noi fie vorba — mai bine chiar decît seful însuşi care, în calitatea lui de patron, se lasă adeseori uşor influenţat în defavoarea unui salariat. Ştiţi de asemenea foarte bine că un
comis-voiajor, care mai tot timpul anului lipseşte de la magazin, poate cădea uşor victima clevetirilor, întîmplării sau reclamaţiilor neîntemeiate ; împotriva acestora nu se poate apăra, pentru că. de cele mai multe ori, nu află nimic despre ele sau, cel mult, simte tristele lor consecinţe, pe propria lui piele, cînd se întoarce acasă, istovit de călătorie, şi cînd nu le mai poate descifra cauzele. Domnule procurist, nu plecaţi fără să-mi spuneţi un cuvînt, din care să înţeleg că-mi daţi dreptate, măcar în parte!"
Dar, la primele cuvinte ale lui Gregor, procuristul se şi întoarse să plece,
ţuguindu-şi buzele şi privindu-l doar peste umărul care-i zvîcnea convulsiv. în timp ce Gregor vorbea, procuristul nu stătu o clipă locului, ci fără a-l pierde din ochi, se retrase spre uşă încet, pe nesimţite, ca şi cum un ordin secret i-ar fi interzis să părăsească odaia. Ajunse, în fine, în antreu şi, judecind după mişcarea bruscă cu care îşi trase piciorul la ultimul pas, ai fi zis că duşumeaua sufrageriei îi ardea tălpile. Odată ajuns în antreu, întinse mîna dreaptă spre scară, de parcă ar fi
aşteptat de-acolo cine ştie ce izbăvire supranaturală.
Gregor îşi dădu seama că nu-l putea lăsa nicicum pe procurist să plece în asemenea stare de spirit, dacă nu voia să-şi piardă slujba. Părinţii nu sesizaseră prea bine situaţia ; în decursul anilor, le intrase în cap ideea că Gregor avea existenţa asigurată, la acest magazin, pentru tot restul vieţii şi, în afară de asta, acum erau atît de copleşiţi de îngrijorarea momentană, încît nu mai erau capabili să privească la viitor. Dar Gregor avea această previziune. Trebuia să-l reţină pe procurist, să-l liniştească şi să-l cîştige de partea lui ; că doar întreg viitorul lui şi al familiei depindeau de acest lucru ! De-ar fi fost măcar sora lui de faţă ! Ea era o fată deşteaptă, înţelegea totul ; plînsese încă de cînd Gregor şedea întins pe spate, fără nici o grijă. Şi cu siguranţă că procuristul, care era sensibil la femei, i-ar fi dat ascultare ; ea ar fi închis uşa apartamentului şi l-ar fi descîntat în antreu, pînă cînd i-ar fi spulberat spaima. Dar, tocmai acum, sora lui nu era de faţă, aşa că trebuia să acţioneze chiar Gregor însuşi. Fără a se mai gîndi dacă situaţia actuală îi îngăduia să se mişte din loc şi dacă vorbele lui puteau — sau aveau şansa — să fie înţelese, Gregor părăsi canatul de care se sprijinea şi porni pe uşa deschisă, vrînd să-l prindă din urmă pe porocurist, care se apucase cu amîndouă mîinile de balustrada palierului, într-un mod ridicol. Căutînd un sprijin, Gregor căzu pe multiplele lui picioruşe şi scoase un strigăt de spaimă. Dar nu-niaidecît simţi, pentru prima oară în dimineaţa aceasta, o senzaţie plăcută de satisfacţie fizică ; avea pămîntul sub picioruşe, iar acestea — după cîte îşi putea da seama — îl ascultau de minune, ba chiar ardeau de nerăbdare să-l poarte oriîncotro voia ; începu, în fine, să creadă că sfîrşitul suferinţelor lui era foarte aproape. Dar, chiar în clipa cînd clâtinîndu-se pe picioare din cauza trepidării reţinute, căzu pe podea nu departe de mama sa, ba chiar în faţa ei, aceasta, deşi părea cu totul dusă pe gînduri, sări în sus ca arsă, întinse braţele în lături cu degetele răsfirate şi ţipă : „Săriţi, pentru Dumnezeu, ajutor !" Apoi îşi aplecă faţa, de parcă ar fi vrut să-l vadă pe Gregor mai bine, după care fugi pe neaşteptate înapoi, ca scoasă din minţi, uitînd că îndărătul ei se află masa încă pusă ; se aşeză în grabă pe ea ca o persoană distrată, şi păru să nu observe că, din cana răsturnată, cafeaua se revărsa şuvoi pe covor.
„Mamă, mamă", spuse Gregor încetişor, cătînd în sus spre ea. Pentru o clipă, Gregor uită cu totul de procurist ; în schimb, văzînd cum curge cafeaua, nu se putu abţine să nu clefăie de cîteva ori cu mandibulele, în gol. Văzînd aceasta, mama se porni din nou să ţipe ; apoi sări de pe masă şi căzu în braţele tatălui, care-i ieşise înainte. Dar Gregor n-avea timp acum să se ocupe de părinţi ; procuristul se afla deja pe scară, de unde, cu bărbia rezemată de balustradă, mai aruncă o privire îndărăt. Gregor îşi lău vînt, pentru a-l ajunge cît mai repede din urmă ; dar pesemne că procuristul bănuia ceva, întrucît sări dintr-un salt mai multe trepte şi dispăru, după ce mai apucă să strige un ,.au !", care răsună în toată casa. Din păcate, această fugă precipitată a procuristului păru să-l scoată cu totul din minţi şi pe tatăl lui Gregor, care pînă acum îşi păstrase întrucîtva cumpătul ; în loc să alerge după procurist, sau măcar să nu-l împiedice pe Gregor s-o facă, el prinse cu dreapta bastonul, pe care procuristul îl abandonase pe un fotoliu împreună cu pălăria şi pardesiul, iar cu stînga apucă un ziar mare de pe masă şi se apucă să tropăie din picioare, agitînd bastonul şi ziarul, pentru a-l goni pe Gregor îndărăt, în camera lui. Gregor îl imploră în toate felurile, dar nu-i ajută cu nimic : de altfel, rugăminţile lui nici nu fură înţelese ; oricît de umil îşi întorcea capul spre tatăl său, acesta tropăia şi mai tare din picioare. Dincolo mama deschise larg o fereastră, în ciuda vremii reci, şi se plecă mult în afară cu faţa îngropată în palme. Un curent de aer puternic se porni între stradă şi casa scării, fluturînd perdelele, făcînd să foşnească ziarele de pe masă şi legănînd prin aer cîteva foi care se împrăştiară pe podele. Tatăl îşi hărţuia neînduplecat fiul, şuierînd ca un sălbatic. însă, cum Gregor încă nu era deprins să meargă de-a-ndaratelea, se mişca într-adevăr foarte încet. Dacă ar fi putut să se întoarcă, ar fi ajuns într-o clipită în camera lui, dar se temea să pună la grea încercare răbdarea tatălui prin încetineala întoarcerii şi se simţea ameninţat de bastonul din mîna lui, care-i putea da în orice moment o lovitură mortală pe spate sau în cap. în cele din urmă, Gregor nu mai avu ce face, îtrucît era conştient că, mergînd de-a-ndaratelea, nu era în stare nici măcar să ţină direcţia : astfel, aruncînd într-una priviri speriate spre tatăl său, începu să se întoarcă în loc, cît putea mai repede, dar în realitate foarte încet. Pesemne că tata băgase de seamă buna lui intenţie, întrucît nu-l stînjeni în manevra lui, ci îl dirija, din cînd în cînd, de la distanţă, cu vîrful bastonului. Dacă măcar ar fi încetat odată cu şuieratul acela insuportabil, din cauza căruia Gregor îşi pierduse capul cu desăvîrşire ; Gregor se întorsese aproape complet, cînd, obsedat mereu de şuierat, se zăpăci şi porni să se răsucească îndărăt în partea cealaltă. Apoi. cînd ajunse, în sfîrşit, cu capul
în dreptul deschiderii uşii, se vădi că trupul lui era prea lat pentru a putea trece fără dificultăţi. In starea de spirit momentană, tatălui nici nu-i trecu prin minte să deschidă, eventual, şi canatul celălalt pentru a-i face lui Gregor suficient loc de trecere. N-avea decît o singură idee fixa. aceea de a-l vedea cît mai repede pe Gregor în camera lui. Nici gînd să îngăduie preparativele îndelungate care i-ar fi permis lui Gregor să se ridice în sus şi să poată intra în felul acesta pe uşă. Mai degrabă porni o larmă infernală căutînd să-şi determine fiul să înainteze, ca şi cum n-ar fi avut în fată nici un obstacol ; ceea ce auzea Gregor în urma lui nu mai părea să fie doar vocea unui singur tată ; aşa că nu mai era de glumit şi — fie ce-o fi — porni drept spre uşă. Dar se înţepeni în ea, cu o latură a corpului ridicată în sus şi zgîriată atît de tare, încît vopseaua albă a uşii se acoperi cu petele respingătoare ale lichidului ce mustea din răni ; nu se mai putea urni singur din loc, picioruşele de pe o parte se agitau în aer, iar cele de pe partea cealaltă erau strivite dureros sub corp ; şi atunci tatăl său îi dădu o lovitură puternică în spate. care-i produse o senzaţie de uşurare şi-l făcu să zboare — sîngerînd abundent — tocmai în mijlocul odăii lui. Uşa fu trîntită, în urma Iui, cu o lovitură de baston, apoi se făcu, în sfîrşit, linişte.
II
Gregor se trezi abia în amurg dintr-un somn gereu, asemeni unui leşin. Chiar dacă n-ar fi fost tulburat din somn, tot nu s-ar fi deşteptat mult mai tîrziu, întrucît se simţea destul de odihnit şi dormise pe săturate ; dar i se păru că fusese trezit de zgomotul unor paşi uşori şi al uşii dinspre antreu, pe care cineva o încuiase cu băgare de seamă. Lumina lampadarelor electrice de pe stradă proiecta pete livide, ici-colo, pe tavan şi pe părţile de sus ale mobilelor, dar jos, unde se afla Gregor, era întuneric beznă. Pipăind în jur cu antenele, a căror utilitate ajunse abia acum s-o aprecieze, Gregor se tîrî încet spre uşă, pentru a vedea ce se întîmplase. Simţi partea sţîngă a corpului ca o cicatrice lungă, care-l ţinea dureros, şi fu nevoit să şchiopăteze cu adevărat pe cele două rînduri de picioare. De altfel, unul dintre picioruşe — mare mirare că numai unul — fusese rănit grav cu prilejul păţaniilor diia cursul dimineţii, şi se tîra de parcă era paralizat. Abia cînd ajunse la uşă îşi dădu seama ce anume îl atrăsese într-acolo ; mirosul de mîncare. Găsi pe jos un castronaş plin ochi cu lapte îndulcit, în care pluteau cîteva felioare de pîine albă. Îi veni să rîdă de bucurie, întrucît foamea îl chinuia acum şi mai tare decît în cursul dimineţii ;îşi vîrî deci capul, aproape pînă peste ochi, în lapte îl retrase însă de îndată, dezamăgit, nu numai pentru că nenorocita aceea de rană din partea stingă îl durea cînd mînca — şi nu putea mînca decît sforăind şi umflîndu-şi tot trupul — dar pentru că nu-i mai plăcea nici laptele, care fusese totdeauna mîncarea lui preferată şi pe care sora lui i-l pusese acolo, desigur, din acest motiv. Aşa că se depărta cu dezgust de castronaş şi se tîrî spre mijlocul camerei.
Gregor văzu, prin crăpătura uşii, că în sufragerie fusese aprinsă lampa de gaz aerian ; dar, în timp ce altădată, tatăl lui obişnuia, la această oră din zi, să citească cu glas tare ziarul de după-amiază, pentru mama şi, uneori, chiar pentru sora lui, astăzi nu se auzea nimic. Cine ştie, poate că această lectură cu glas tare, despre rare-i povestea şi-i scria totdeauna Grete, nu mai făcea parte, în ultima vreme, dintre tabieturile familiei. Pretutindeni în jur domnea liniştea, deşi era sigur că apartamentul nu era gol. «Ce viaţă liniştită a mai dus şi familia noastră», îşi spuse Gregor, privind ţintă înainte, prin întuneric, şi simţindu-se mîndru că le putea asigura părinţilor şi surorii sale un asemenea trai, într-o locuinţă atît de frumoasă. Dar ce se va întîmpla acum, dacă toată liniştea, bunăstarea şi huzureala lor trebuia să ia sfîrşit într-un mod înspăimîntător ? Pentru a nu se lăsa pradă unor astfel de gînduri, Gregor preferă să facă putină mişcare şi porni să se tîrască prin cameră în sus şi-n jos, în cursul lungii seri, cineva întredeschise pe rînd cînd o uşă, cînd alta, apoi o închise repede la loc : probabil simţea nevoia să intre la el în cameră, dar de fiecare data anumite reticenţe îi împiedicau. Gregor se opri acum chiar lingă uşa sufrageriei, hotărît să determine în vreun fel pe şovăielnicul vizitator să vină înăuntru, ori măcar să afle cine era; dar uşa nu se mai deschise şi aşteptă în zadar. De dimineaţă, cînd uşile erau încuiate, toţi ar fi vrut să intre în camera lui iar acum, cînd deschisese el singur o uşă, iar celelalte fuseseră descuiate — pare-se — şi ele în cursul zilei, nu mai venea nimeni înăuntru, deşi cheile erau în broaşte pe dinafară.
Lumina din sufragerie fu stinsă noaptea tîrziu şi Gregor îşi putu da seama foarte uşor că părinţii şi sora lui vegheaseră pînă atunci, întrucât îi auzi pe toţi trei depărtîndu-se în vîrful picioarelor. Acum era sigur că nu va mai veni nimeni la el pînă în zori ; avea aşadar destul timp înainte, pentru a chibzui nestingherit cum
să-şi rînduiască viaţa în viitor. Dar camera aceasta înaltă şi mare, în care era silit să zacă întins pe jos, îl îngrozea, fără să-şi poată da seama de ce, că doar locuia în ea de cinci ani ; făcînd o întoarcere aproape inconştientă, de care se şi ruşină oarecum, se vîrî degrabă sub canapea, unde se simţi curînd foarte bine, cu toate că spinarea îi era cam turtită şi nu-şi putea ridica nici capul ; îi păru rău doar că avea trupul prea lat pentru a intra cu totul sub canapea. Petrecu acolo noaptea-ntreagă, cînd furat de un somn uşor din care-l trezea necontenit foamea, cînd frămîntat de griji şi speranţe nelămurite, ce duceau toate la concluzia că, deocamdată, trebuie să se poarta cu calm, răbdare şi menajamente, pentru a-şi ajuta familia să îndure cît mai uşor neplăcerile pe care, în situaţia actuală, era silit să i le producă.
A doua zi în zori, cînd încă nici nu se luminase bine de ziuă, Gregor avu prilejul să verifice forţa hotărîrilor sale, atunci cînd Grete, aproape complet îmbrăcată, deschise uşa dinspre antre şi privi curioasă înăuntru. Nu-l văzu numaidecît, dar ce Dumnezeu ! trebuia să fie pe undeva, că doar nu putuse zbura de-acolo; cînd îl descoperi sub canapea, se sperie atît de tare încît, fără să se poată stăpîni, trînti uşa la loc, pe dinafară. Apoi, ca şi cum ar fi cuprins-o remuşcarea, o deschise numaidecît din nou şi intră în vîrful picioarelor, ca în camera unui bolnav grav sau a unui străin. Gregor scoase capul pînă aproape de marginea canapelei şi o privi atent. Oare va observa Grete că lăsase laptele neatins, fireşte nu fiindcă nu-i era foame ; şi se va gîndi oare să-i aducă altceva mai pe gustul lui ? Dacă n-o va face din proprie iniţiativă. Gregor avea de gînd mai bine să flămînzească, decît să-i atragă atenţia asupra acestui lucru, deşi simţea, de fapt, o pornire nestăvilită să ţîşnească de sub canapea şi să i se arunce la picioare, implorînd-o să-i aducă ceva bun de mîncare. Dar sora lui observă îndată, cu uimire, castronaşul încă plin, din care se revărsase puţin lapte primprejur ; îl ridică numaidecît, însă nu-l apucă direct cu mîna, ci cu o cîrpă, şi-l scoase afară. Gregor era nespus de curios să vadă ce-i va aduce în schimb şi făcea tot felul de presupuneri. Dar nicicînd n-ar fi fost în măsură să ghicească de ce era în stare sora lui, în marea ei bunătate. Pentru a-şi putea da seama de gusturile lui, îi aduse tot felul de lucruri, pe care le înşiră pe un jumal vechi : zarzavaturi pe jumătate putrezite, oase rămase de la cină şi pe care se închegase un fel de sos alb, cîteva stafide şi migdale, o bucată de brînză, despre care Gregor spusese cu două zile în urmă că nu mai e bună de mîncat, o felie de pîine goală, uscată, una unsă cu unt şi alta cu unt şi sare. Alături de ele, mai puse şi un castronaş, în care turnase puţină apă şi care părea să-i fie destinat definitiv lui Gregor. Apoi, ştiind că fratele său nu va mînca faţă de ea, avu delicateţea să se retragă în grabă şi chiar să răsucească cheia în broască —
doar-doar să observe Gregor că se poate simţi în voie, la largul său. Lui Gregor îi sfîrîiră picioruşele cînd se putu repezi, în sfîrşit, la mîncare. De altfel, pare-se că rănile se vindecaseră de tot, întrucît nu mai simţea nici o stînjeneală ; faptul acesta îl făcu să se mire nespus şi să-şi aducă aminte cum se tăiase puţin la un deget cu cuţitul, cu mai bine de o lună în urmă, şi cum rana îl mai durea încă destul de rău, nu mai departe decît alaltăieri. «Oare am devenit mai puţin sensibil ?» gîndi el şi începu să sugă lacom din bucata de brînză, care-i atrăsese atenţia numaidecît, mai imperios decît toate celelalte alimente. Cu ochii înlăcrimaţi de mulţumire, înfulecă în grabă, pe rînd, bucata de brînză, zarzavatul şi sosul ; în schimb mîncărurile proaspete nu-i plăcură, nici măcar nu le putea suporta mirosul, aşa că toate lucrurile, pe care voia să le mănînce, le trase mai la o parte. Terminase de mult de mîncat şi încă mai adăsta leneş în acelaşi loc, cînd Grete răsuci încet cheia în broască, pentru a-i da să înţeleagă că trebuie să se retragă. Deşi îl cam toropise somnul, fu cuprins de spaimă şi se tîrî în grabă la locul lui, sub canapea. Dar îi trebui multă stăpînire de sine pentru a putea rămîne acolo chiar şi scurtul răstimp, cît sora îşi făcu de lucru prin cameră, întrucît masa îmbelşugată îl cam rotunjise abdomenul şi abia mai putea respira, atît de ghemuit era. Simţi că se sufocă şi că i se umflă ochii în cap, dar privi cuminte la sora lui, care nu bănuia nimic şi aduna cu mătura nu numai resturile, dar chiar şi alimentele pe care nu le atinsese ; apoi, ca şi cum n-ar mai fi fost bune de nimic, le răsturnă grăbită, într-o găleată pe care o acoperi cu un capac de lemn şi scoase totul afară. Nici nu întorsese încă bine spatele, cînd Gregor ieşi de sub canapea, întinzîndu-se şi umflîndu-şi abdomenul în voie.
Gregor îşi căpăta acum hrana în felul acesta, o dată dimineaţa, cînd părinţii şi slujnica încă mai dormeau, iar a doua oară după masa de prînz, întrucît atunci părinţii îşi făceau siesta, iar servitoarea era trimisă de acasă, de către Grete, cu vreo treabă oarecare. Fireşte că nici ei nu voiau ca Gregor să rabde de foame, dar poate că n-ar fi suportat să ştie, decît din auzite, că mănîncă, sau poate că sora lui voia
să-i scutească de o mică amărăciune în plus. că doar sufereau destul şi fără asta.
Gregor n-a putut afla niciodată sub ce pretext au fost îndepărtaţi din casă, în prima zi. medicul şi lăcătuşul, întrucît nimeni nu-l pricepea cînd vorbea şi toţi — pînă şi sora lui — îşi închipuiau că nici el nu-i înţelege pe ceilalţi ; astfel, cînd Grele venea în odaia lui, Gregor trebuia să se mulţumească să asculte, din cînd în cînd, oftaturile ei şi invocarea sfinţilor. Abia mai tîrziu, cînd sora lui se mai obişnuise întrucîtva cu situaţia — de obişnuinţă deplină nici nu putea fi vorba — Gregor mai prindea din zbor cîte o observaţie, care era rostită cu bună intenţie sau putea fi tălmăcită ca atare. „Astăzi ştiu că i-a plăcut", spunea ea cînd Gregor devora mîncarea pînă la ultima farîmă ; iar în situaţia inversă, care, treptat, se repeta tot mai frecvent, obişnuia să remarce aproape cu tristeţe : „Iar a rămas totul neatins!"
Dar, dacă Gregor nu putea afla direct nici o noutate, în schimb trăgea cu urechea pe la uşi şi afla tot ce se vorbea în camerele alăturate ; cum auzea voci, alerga numaidecît la uşa respectivă şi se lipea cu tot corpul de ea. Mai ales în primele timpuri nu exista discuţie în care să nu fi fost vorba de el, chiar şi pe ocolite. Vreme de două zile a putut auzi, la toate mesele familiei, consfătuiri cu privire la atitudinea ce trebuia adoptată ; chiar şi între mese nu vorbeau decît tot despre aceeaşi temă, în orice moment aflîndu-se în casă cel puţin doi membri ai familiei, deoarece nici unul nu voia să rămînă singur şi nici nu se-ndurau să plece cu toţii de acasă. De altfel servitoarea — deşi nu era prea clar ce şi cît aflase despre cele întâmplate — ceruse chiar din prima zi să i se dea drumul numaidecît ; şi cînd, un sfert de oră mai tîrziu, îşi luă rămas bun. mulţumi cu lacrimi în ochi, ca şi cum concedierea ar fi fost cea mai mare binefacere, apoi, fără să-i ceară cineva, se legă cu jurămînt groaznic să nu sufle nici o vorbă nimănui.
Acum trebuiau să gătească sora împreună cu mama ; fireşte, nici nu era cine ştie ce osteneala, că doar nu mîncau mai nimic. Gregor îi auzea necontenit îmbiindu-se unul pe altul, dar primind mereu acelaşi răspuns : „Mulţumesc, am luat destul", sau altceva asemănător. Nici de băut se pare că nu beau mai nimic. Adesea, sora lui îî întreba pe tatăl lor dacă nu vrea o bere şi se oferea binevoitoare să se ducă să i-o cumpere chiar ea; iar citid acesta tăcea, Grete spunea — pentru a-i înlătura ultimele motive de reţinere — că o poate trimite, în definitiv, şi pe portăreasă, dar atunci el răspundea, într-un tîrziu cu un „nu" răspicat şi nu mai vorbea nimeni despre asta.
încă din prima zi, tatăl expuse limpede, atît mamei cît şi surorii lui Gregor, întreaga situaţie financiară şi toate perspectivele. Din cînd în cînd se ridica de la masă şi scotea vreun document sau cine ştie ce carneţel de însemnări, din minuscula casă de bani Wertheim, pe care o salvase din falimentul pe care-l dăduse cu cinci ani în urmă. Se auzea cum descuia broasca atît de complicată şi cum o încuia la loc, de fiecare dată, după ce lua din ea ceea ce căuta. Aceste explicaţii ale tatălui său fură pentru Gregor primul lucru îmbucurător pe care-l auzi de la începutul captivităţii. Totdeauna îşi închipuise că tatăl său nu mai rămăsese cu nimic de pe urma magazinului de odinioară, iar acesta nu-i afirmase niciodată contrariul — de altfel nici Gregor nu se interesase niciodată. Grija lui Gregor fusese, pe atunci, să facă tot ce-i sta în putinţă, pentru a ajuta familia să uite cît mai repede de crahul financiar, care-i aruncase pe toţi în braţele disperării. Şi astfel începuse să muncească cu toata ardoarea, ajungînd peste noapte, dintr-un biet funcţionăraş, un comis-voiajor care avea, fireşte, alte posibilităţi de cîştig şi ale cărui succese în afaceri se transformau numaidecît în bani peşin : aceşti bani îi putea aduce acasă şi pune pe masă, în faţa familiei uimite şi fericite. Frumoase timpuri, dar splendoarea lor nu se mai repetă după aceea, deşi Gregor cîştigă şi mai tîrziu destui bani pentru a putea asigura existenţa familiei — lucru pe care îl şi făcea. Se obişnuiseră cu toţii, atît familia, cît şi Gregor ; unii primeau banii cu recunoştinţă, celălalt îi da cu plăcere, dar fără ca să se mai nască din aceasta o atmosferă de calde efuziuni. Doar sora mai rămăsese ataşată de Gregor şi planul lui tainic era — dat fiind faptul că, spre deosebire de el, Grete iubea muzica şi cînta emoţionant de frumos la vioară — s-o trimită la conservator în anul următor, fără a ţine seama de cheltuielile pe care i le va prilejui această hotărîre şi pe care va căuta să le acopere în alt mod. Adesea, cînd Gregor petrecea cîteva zile acasă, conservatorul revenea în discuţiile dintre el şi sora lui, dar totdeauna doar ca un vis frumos, imposibil de realizat, despre care părinţilor nici nu le plăcea să audă vorbindu-se ; însă Gregor se gîndea foarte serios la acest lucru şi intenţionase să le-o comunice solemn în ajunul Crăciunului.
Asemenea gînduri, cu totul inutile în situaţia actuală, îi treceau prin minte în timp ce şedea în picioare, lipit de uşă, şi trăgea cu urechea. Uneori îl dobora oboseala şi, nemaiputînd asculta, lăsa capul să-i cadă şi să se izbească de uşă, apoi îl ţinea iarăşi nemişcat, întrucît chiar şi cel mai mic zgomot produs de el se auzea alături şi-i silea pe-ai casei să amuţească. „Ce-o fi tot făcînd acolo", spunea tata după un răstimp, întorcînd probabil capul spre uşă, apoi discuţia întreruptă se pornea din nou, cu încetul.t
Bătrînul Samsa repeta explicaţiile de mai multe ori, pe de-o parte pentru că nu-i mai erau de mult familiare problemele respective, pe de altă parte pentru că mama nu pricepea totul din prima dată ; astfel Gregor află amănunţit că, în ciuda ghinionului avut, familia mai rămăsese din vremurile de odinioară cu o mică avere, fireşte nu prea importantă, dar pe care o mai sporiseră, între timp, şi dobînzile. In afară de asta, banii pe care Gregor îi aducea lunar acasă — şi din care el nu-şi păstra decît cîţiva guldeni — nu fuseseră cheltuiţi în întregime, aşa că din economii se mai adăugase un mic capital. îndărătul uşii lui, Gregor aproba din cap, cu convingere, bucurîndu-se de acest neaşteptat spirit de prevedere. De fapt, graţie acestor sume economisite, Gregor ar fi putut să amortizeze mai repede datoria tatălui faţă de directorul său, grăbind astfel cu mult sosirea zilei cînd ar fi putut să scape de această slujbă ; dar, în împrejurările actuale, era fără îndoială mai bine aşa cum rînduise tatăl lucrurile.
Totuşi, banii aceştia nu erau suficienţi pentru ca familia sa să poată trăi numai din dobînzi ; ar fi ajuns, poate, pentru a le asigura existenţa un an, doi, dar nu rnai mult ; nu puteau fi consideraţi, aşadar, decît ca o rezervă, ce nu trebuia să fie atacată, ci doar păstrată pentru zile negre; banii necesari pentru existenţa zilnică trebuiau să fie agonisiţi într-alt fel. Oricît ar fi fost de sănătos, tata era totuşi un om bătrîn, care nu mai lucrase nimic de peste cinci ani şi nu-şi putea face prea multe iluzii ; de altfel, în cursul acestor cinci ani, care reprezentau prima lui vacanţă după o viaţă plină de trudă, încheiată cu un insucces, se cam îngrăşase şi devenise destul de greoi. Şi atunci cine să cîştige bani ? Poate cumva mama, care suferea de astmă şi pe care simplul mers prin casă o obosea şi-o obliga să se întindă pe divan în faţa ferestrei deschise, abia mai trăgîndu-şi sufletul ? Sau sora sa care, cu toţi cei şaptesprezece ani ai ei, mai era încă un copil ce se complăcea în existenţa de pînă acum şi care nu ştia să facă altceva decît să se îmbrace drăguţ, să doarmă pînă tîrziu, să ajute la gospodărie, să ia parte la cîteva distracţii modeste şi, mai ales, să cînte la vioară ? Cînd discuţiile din camera alăturată ajungeau la tema necesităţii de-a cîştiga bani, Gregor se dezlipea de uşă şi se arunca pe canapeaua de piele căutînd în răcoarea ei alinarea ruşinii şi tristeţii care-i încingea trupul.
Adeseori îşi petrecea pe ea nopţile lungi, fără a da geană de geană, ci doar rîcîind pielea ore în şir. Alteori nu-şi cruţa osteneala de-a împinge un fotoliu lîngă fereastră ; apoi se agăţa de glaf şi, sprijinindu-se pe fotoliu, se rezema de cercevea, dar nu pentru a se uita afară, ci pentru a retrăi probabil senzaţia de eliberare care-l cuprindea odinioară, cînd privea pe geam. Căci, pe zi ce trecea, Gregor vedea tot mai nelămurit toate lucrurile aflate la oarecare distanţă de el ; acum nu mai desluşea spitalul din faţă a cărui privelişte o blestemase de-atîtea ori în trecut ; şi, dacă n-ar fi ştiut cu precizie că locuieşte în liniştita, dar întru totul citadina Charlottenstrasse, ar fi putut crede că, de la fereastra lui, vede o pustietate, în care nu se întrezăreşte nici o linie de demarcaţie între cerul cenuşiu şi pămîntul tot cenuşiu. Surorii lui i-a fost suficient să remarce doar de două ori fotoliul lîngă fereastră, pentru a înţelege totul ; după aceea, de fiecare dată cînd deretica prin odaie, împingea fotoliul lîngă geam, ba chiar lăsa ferestrele dinăuntru deschise.
Dacă ar fi putut să vorbească cu sora sa şi să-i mulţumească pentru tot ce făcea de dragul lui, Gregor ar fi acceptat mai uşor toate serviciile aduse ; dar aşa, condamnat la tăcere, suferea nespus. Fireşte că ea căuta să atenueze, pe cît posibil, impresia penibilă şi, cu cît trecea vremea, izbutea să se prefacă tot mai bine ; dar şi Gregor îi înţelegea din ce în ce mai limpede jocul. Simpla ei apariţie îi procura o suferinţă cumplită. Cum intra în odaie, Grete nici nu închidea bine uşa oricît era ea de grijulie să le ascundă celorlalţi priveliştea camerei lui Gregor — şi alerga îndată la fereastră, de parcă s-ar fi sufocat ; o deschidea larg, cu mîini grăbite şi, fie cît de frig, rămînea o clipă cu capul scos afară, respirînd adînc. De două ori pe zi îl înspăimînta pe Gregor cu alergatul şi zgomotul ei ; tot timpul cît era geamul deschis, Gregor tremura de frig sub canapea ; ştia şi el foarte bine că Grete l-ar fi scutit de supliciul acesta, dacă i-ar fi fost cît de cît posibil să stea cu ferestrele închise într-o cameră, în care se afla şi el.
O dată — cam la vreo lună după metamorfozarea lui Gregor, deci cînd Grete n-ar mai fi avut motive să se mire de înfăţişarea lui — ea veni ceva mai devreme ca de obicei şi-l găsi pe fratele ei tocmai stînd la fereastră, nemişcat, într-o poziţie care trezea spaimă. Gregor se aştepta s-o vadă renunţînd de a intra în cameră, întrucît, din locul unde se afla, o împiedica sa deschidă fereastra numaidecît ; dar Grete nu se mulţumi doar să nu intre, ci se trase speriată îndărăt şi trînti uşa ; un străin şi-ar fi putut închipui că Gregor o pîndise şi voise s-o muşte. Fireşte că Gregor se ascunse îndată sub canapea, dar trebui să aştepte pînă la prînz reîntoarcerea ei ; iar cînd veni, păru mai îngrijorată ca de obicei, Gregor îşi dădu astfel seama că aspectul Iui nu încetase să-i inspire dezgust şi că biata fată trebuia să se stăpînească, pentru a nu fugi de îndată ce-l vedea pe el sau vreo părticică din corpul lui, ce se zărea de sub canapea. Pentru a o scuti şi de acest spectacol, Gregor cară într-o zi cu spinarea un cearşaf de pat — i-au trebuit patru ceasuri pentru aceasta — şi-l duse pe canapea, unde-l aşeză în aşa fel, încît frupul sâ-i fie complet acoperit cînd stătea dedesubt, iar Grete să nu-l poată vedea nici chiar dacă se apleca în jos. Dacă sora sa ar fi fost de părere că cearşaful nu era necesar, n-avea decît să-l tragă la o parte — căci doar era destul de limpede, că Gregor nu se izolase astfel de plăcere ; dar ea lăsă cearşaful cum era, ba chiar o dată, cînd Gregor dădu uşor cearşaful în lături cu capul, pentru a observa ce impresie i-a făcut surorii lui noua orînduială, i se păru că surprinde o privire de recunoştinţă în ochii ei.
În primele două săptămîni, părinţii nu-şi putură lua inima în dinţi să intre la el în cameră şi Gregor îi auzi rostind cuvinte de laudă cu privire la munca actuală a Gretei — ei care, în trecut, se plîngeau deseori că nu le dă nici o mîna de ajutor în casă. Acum aşteptau adesea — şi tata şi mama — în faţa uşii lui Gregor, în timp ce sora lui deretica prin cameră ; de-ndată ce ieşea de la el, o descoseau amănunţit, în ce stare a găsit odaia, ce-a mîncat Gregor, cum s-a comportat de rîndul acesta şi dacă n-a remarcat vreo ameliorare oricît de mică. De altfel, mama a vrut destul de curînd să intre în camera lui Gregor, dar tatăl şi sora lui au împiedicat-o, la început cu argumente logice, pe care Gregor le ascultă cu multă atenţie şi le aprobă întru totul. Mai tîrziu trebuiră s-o oprească cu forţa, iar cînd mama începu să strige : „Lăsaţi-mă să intru la Gregor, la bietul meu băiat nefericit ! Nu pricepeţi că trebuie să mă duc la el ?", Gregor se gîndi, că poate n-ar fi rău dacă mama ar veni înăuntru, fireşte nu în fiecare zi, dar măcar o dată pe săptămînă ; ea înţelegea totul mult mai bine decît Grete care, cu tot curajul ei, nu era decît un copil şi care, de fapt, nu-şi asumase această grea povară decît, poate, doar din uşurinţă copilărească.
Dorinţa lui Gregor de a-şi vedea mama se împlini curînd. în timpul zilei, Gregor nu voia să se arate la fereastră, pentru a nu-şi compromite părinţii, dar nici de plimbat nu se putea plimba prea mult pe cei cîţiva metri pătraţi de duşumea, iar de stat culcat liniştit îi venea greu chiar şi noaptea ; în scurtă vreme nici mîncarea nu-i mai producea vreo plăcere şi astfel luă obiceiul să se distreze căţărîndu-se, cruciş şi curmeziş, pe pereţi şi pe tavan. în special îi plăcea să stea atîrnat de plafon ; era cu totul altceva decît să zacă lungit pe podele ; respira mai liber ; simţea în tot trupul ca un fel de vibraţie ; şi, în starea de euforică uitare de sine care-l cuprindea acolo sus, i se întîmpla uneori, spre marea lui surprindere, să-şj dea drumul şi să vină grămadă jos. Dar acum ştia, fireşte, să-şi stăpînească mai bine corpul şi nu păţea nimic, chiar cînd cădea de la asemenea înălţime. Sora lui observă curînd această nouă distracţie — dat fiind că Gregor lăsa, în timpul preumblărilor, urme de lichid vîscos pe ici, colo — şi atunci îi veni în gînd să-i uşureze căţăratul. pe cît posibil, şi să scoată din cameră toate mobilele care l-ar fi putut împiedica, în primul rînd dulapul şi biroul. Dar, singură, nu era în stare să îndeplinească acest lucru ; pe tata, nu îndrăznea să-l cheme ; servitoarea — o fată de şaisprezece ani — nu i-ar fi dat în nici un caz vreo mînă de ajutor întrucît, deşi rezista curajos pe poziţie de la plecarea fostei bucătărese, ceruse îngăduinţa să ţină bucătăria încuiată tot timpul şi să nu deschidă decît atunci cînd era chemată în mod special ; Grete nu avea altceva de ales, decît s-o cheme pe mama, odată, în lipsa tatălui de acasă. Mama acceptă cu exclamaţii de bucurie, dar cînd ajunse în faţa uşii de la camera lui Gregor, amuţi. Grete se uită mai întîi prin cameră să vadă dacă totul e în ordine ; abia după
Aceea îi dădu voie şi mamei să intre. Gregor trase în grabă cearşaful mai jos decît de obicei şi-i făcu mai multe falduri, dîndu-i un aspect de parcă fusese aruncat din întîmplare pe canapea. De rîndui acesta se abţinu de a mai spiona pe sub cerşaf şi nu se uită după bătrînă ; era mulţumit să ştie doar că venise, în sfîrşit. „Poţi intra,nu se vede", spuse Grete mamei, conducînd-o probabil de mînă. Gregor auzi doar cum cele două femei plăpînde mişcau din loc vechiul şi masivul şifonier — Grete ţinînd să-şi asume tot greul muncii, în pofida temerilor mamei, care o avertiza să nu facă un efort prea mare. Totul dură destul de mult. După un sfert de oră de trudă, mama spuse că ar fi totuşi mai bine să pună şifonierul la loc întrucît, în primul rînd era prea greu şi ele două n-ar fi putut termina treaba înainte de înapoierea tatălui, iar dacă-l lăsau în mijlocul camerei l-ar fi încurcat pe Gregor ; şi-apoi, în al doilea rînd, nu ştiau sigur dacă, prin îndepărtarea mobilelor, îi făceau plăcere lui Gregor. Ea era de altă părere : aspectul pereţilor goi îi producea o strîngere de inimă, şi oare Gregor — care se obişnuise de aîta vreme cu mobilele din camera lui — nu va avea, şi el, acelaşi, sentiment şi nu se va simţi părăsit, în odaia goală ? Apoi conchise vorbind în şoaptă, ca totdeauna, de parcă ar fi vrut ca Gregor — despre care nu ştia în ce loc se află — să nu-i audă nici măcar vocea, căci despre faptul că nu înţelege cuvintele era convinsă. „Şi-apoi prin scoaterea mobilelor, dăm dovadă că renunţăm la orice speranţă de a-l mai vedea însănătoşit şi că-l părăsim fără milă, în voia soartei ? Cred că cel mai bun lucru ar fi să încercăm a păstra camera în starea dinainte, pentru ca Gregor să găsească totul neschimbat, cînd se va reîntoarce la noi, şi sa poată uita mai uşor cele petrecute între timp."
Auzind aceste cuvinte ale mamei, Gregor îşi dădu seama că cele două luni, în care nimeni nu-i adresase cuvîntul şi în care dusese o viaţă monotonă în sînul familiei, îi tulburaseră probabil minţile ; altfel nu-şi putea explica cum de-l cuprinsese dorinţa nestrămutată de a-şi vedea camera golită de mobile. Oare dorea cu adevărat ca odaia lui caldă şi confortabil mobilată, cu piese de familie, să fie transformată într-o cavernă, unde să se poată tîrî nestingherit în toate direcţiile, deşi preţul acestei libertăţi ar fi însemnat uitarea rapidă şi totală a trecutului său omenesc ? Era oare pe punctul de-a uita totul şi doar vocea mamei, pe care n-o mai auzise de mult, izbutise să-l trezească din această toropeală ? Nu, nu trebuia scos nimic din cameră ; totul trebuia să rămînă pe loc ; nu se putea lipsi de influenţa binefăcătoare a mobilelor ; chiar dacă acestea îl împiedicau să se tîrască fără rost în toate direcţiile, nu era nici o pagubă ; dimpotrivă, era mai bine aşa.
Din păcate, Grete fu de altă părere decît mama ; ea se obişnuise — fireşte, pe bună drepte — să treacă în faţa părinţilor drept o autoritate în toate chestiunile care-l priveau pe Gregor ; aşa că, şi de rîndul acesta părerea mamei o determină să hotărască, dimpotrivă, scoaterea nu numai a dulapului şi biroului, cum intenţionase la început, dar şi a tuturor celorlalte mobile, cu excepţia indispensabilei canapele. Desigur că hotărîrea nu fusese dictată numai de încăpăţînarea ei copilărească şi de sentimentul încrederii în sine, pe care-l dobîndise, atît de pe neaşteptate şi cu atîta trudă, în ultima vreme ; dar Grete observase, totodată, că Gregor avea nevoie de mult spaţiu pentru a se mişca în voie şi că — din cîte îsi putea da ea seama — nu se folosea cîtuşi de puţin de mobile. Poate că mai contribuise, însă, la hotărîrea asta şi romantismul vîrstei — un sentiment care caută totdeauna satisfacţie şi care-i insuflase dorinţa să dramatizeze peste măsură situaţia fratelui său, pentru a putea să i se devoteze cu atît mai mult. Căci nimeni, în afară de ea, n-ar fi cutezat să intre într-o cameră, în care Gregor hălăduia între pereţii goi.
Iatâ de ce nu se lăsă clintită din hotărîrea ei, aici chiar de către mama care, simţindu-se neliniştită şi nesigură în camera lui Gregor, amuţi încurînd şi începu
s-o ajute, după puterile ei, la căratul mobilelor afară. La urma urmei, Gregor putea să se lipsească de dulap, dar biroul ar fi trebuit să rămînă la locul lui. Abia părăsiră femeile camera, împingînd dulapul cu opinteli şi icneli, că Gregor şi scoase numaidecît capul de sub canapea, ca să vadă cum ar putea interveni şi el, cît mai prudent şi mai cu tact. Din nefericire, însă, cea care se întoarse mai întîi fu tocmai mama, în timp ce Grete rămase în camera de alături, unde cuprinsese dulapul cu braţele şi încerca zadarnic să-l clintească din loc, clătmîndu-l într-o parte şi
într-alta. Dar mama nu era obişnuită cu aspectul fiului ei şi ar fi putut să se îmbolnăvească de spaimă ; aşa că Gregor, speriat. se retrase de-a-ndaratelea pînă la celălalt capăt ai canapelei şi nu putu evita ca, în faţă, cearşaful să se mişte puţin. Acest fapt fu de-ajuns pentru a atrage atenţia mamei ; ea rămase o clipă ţintuită locului, apoi alergă îndărăt la Grete.
Deşi Gregor îşi repeta într-una că nu se întîmpla nimic neobişnuit, şi că doar se schimba locul cîterva mobile, trebui să recunoască, pînă Ia urmă, că acest dute-vino al femeilor, micile îor exclamaţii, hîrşîitul mobilelor pe duşumele îi făceau impresia unui vacarm ce izbucnea din toate părţile ; şi, oricît îşi ascundea capul, strîngîndu-şi picioarele şi ghemuindu-se la pămînt, era nevoit să-şi spună că nu va mai putea îndura multa vreme tortura asta. Femeile îi goliră camera şi luară tot ce-i era drag; dulapul, în care~şi ţinea traforajul şi toate sculele, fusese scos ; acum încercau să clintească biroul, ale cărui picioare se adînciseră cu vremea în lemnul podelei — biroul pe care îşi scrisese temele ca student la Academia Comercială, ca elev de liceu şi chiar ca şcolar în clasele primare ; acum nu mai avea timp să ţină seamă de bunele intenţii ale celor două femei, de a căror prezenţă în cameră aproape că uitase, mai ales că oboseala le făcea să robotească în tăcere şi nu se mai auzea decît tropăitul înfundat al paşilor lor pe duşumele.
Astfel Gregor ieşi la iveală — în clipa cînd femeile tocmai se rezemaseră de birou, în camera alăturată, pentru a-şi trage sufletul — şi îşi schimbă de patru ori direcţia mersului, întrucît nu ştia nici el ce trebuia să salveze mai întîi ; deodată zări pe peretele gol tabloul doamnei îmbrăcată toată în blănuri, se caţără grăbit în sus şi se lipi cu abdomenul înfierbîntat pe geamul rece, care-i dădu o senzaţie plăcută de răcoreală Măcar tabloul acesta, pe care-l acoperea cu trupul lui, nu i-l va lua nimeni. întoarse capul spre uşă, pentru a putea observa femeile cînd vor reveni în odaie.
Ele nu se odihniră prea mult şi se întoarseră îndată ; Grete o prinse pe mama de mijloc aproape purtînd-o pe sus. „Ei, acum cemai luăm ?" spuse fata privind în jur. Deodată dădu cu ochii de Gregor, căţărat pe perete. Nu izbuti să-şi păstreze cumpătul decît, probabil, pentru că era şi mama de faţă ; îşi plecă faţa spre ea, pentru a o împiedica să se uite în jur, şi-i vorbi precipitat, tremurînd toată : „Vino, nu vrei să mergem mai bine, pentru o clipă, îndărăt în sufragerie ?" Gregor înţelese limpede intenţia Gretei ; voia s-o pună pe mama la adăpost, pentru ca după aceea să-l gonească de pe perete. Ei bine, n-avea decît să încerce ! Sta întins, cît era de lung, pe tabloul lui şi n-avea de gînd să renunţe şi la acesta. Mai degrabă îi va sări surorii în cap.
Dar cuvintele rostite de Grete nu avură alt rezultat, decît s-o neliniştească pe mama sa, care făcu un pas într-o parte, zări imensa pată cafenie de pe tapetul înflorat, scoase un ţipăt şi, pînă să-şi dea seama că era vorba de Gregor, icni cu glas strident şi sugrumat: „O, Doamne! 0, Doamne !", apoi căzu pe canapea, cu braţele întinse în lături, parcă a renunţare totală, şi rămase nemişcată. „Uf, Gregor !" strigă Grete, ameninţăndu-l cu pumnul şi sfredelindu-l cu privirea. Erau primele cuvinte pe care î le adresa direc, de cînd se metamorfozase. Apoi Grete alergă în camera alăturată, pentru a aduce niscaiva săruri, cu care s-o trezească pe mama din leşin ; Gregor se hotărî să dea şi el o mînă de ajutor — pentru salvarea tabloului mai era timp şi după aceea ; dar se lipise puternic de tablou şi trebui să facă un efort violent pentru a se desprinde ; alergă îndată în camera de alături, ca şi cum ar fi fost în stare s-o ajute pe Grete cu sfatul, ca odinioară ; dar trebui să rămînă inactiv în spatele ei, în timp ce ea răscolea febril printre sticluţe ; ba o mai şi sperie, cînd fata se întoarse şi dădu cu ochii de el ; o sticluţă îi scăpă pe jos şi se făcu ţăndări ; un ciob îl răni pe Gregor la faţă, în timp ce doctoria coroziva îi scălda picioruşele ; fără să mai întîrzie, Grete luă atîtea sticluţe, cîte putea ţine în mînă, şi alergă îndărăt la mama, închizînd uşa cu piciorul. Gregor se văzu aşadar izolat de mama, care era poate pe moarte, din cauza lui ; uşa nu putea s-o deschidă, de teamă ca nu cumva s-o pună pe fugă pe sora lui, şi ea trebuia doară să rămînă lîngă mama ; n-avea altceva de făcut, decît să aştepte ; chinuit de remuşcări şi de îngrijorare, începu să se tîrască peste tot, se căţăra pe pereţi, pe mobile si pe tavan, apoi, cuprins de disperare şi simţind că totul parcă i se învîrte în jur, căzu lat în mijlocul mesei celei mari.
Trecu o vreme ; Gregor sta locului, istovit ; în jur domnea linişte — poate că era semn bun. Deodată se auzi soneria. Servitoarea era încuiată, fireşte, în bucătărie, aşa că trebui să se ducă chia; Grete să deschidă. Venise tata. „Ce s-a întîm-plat ?" fură primele lui cuvinte ; fără îndoială că înfăţişarea fetei îl făcuse să bănuiască ceva. Grete răspunse cu glas înfundat — probabil îşi ascunsese faţa la pieptul tatălui: „A leşinat mama dar acum îi e mai bine ; Gregor a ieşit din ascunzătoare !" „Mă aşteptam la una ca asta, răspunse tata, de cînd vă tot spun eu, dar cine
se-nţelege cu voi, femeile !" Gregor îşi dădu seama că tata interpreta greşit lămuririle laconice ale fetei şi-şi închipuia că fiul lui se făcuse vinovat de vreo violenţă. De aceea Gregor trebuia să încerce acum să-l îmbuneze, căci de explicaţii mai pe larg n-avea nici timp şi nici nu era în stare. Aşa că se refugie lîngă uşa camerei lui şi se lipi de ea, pentru ca, atunci cînd va intra în sufragerie, tata să vadă numaidecît buna intenţie a lui Gregor de-a se întoarce în odaia sa, şi să-şi dea seama că nu e nevoie să-l gonească cu forţa. ci doar să-i deschidă uşa pentru ca el să dispară numaidecît.
Dar tata nu era în dispoziţia de-a observa asemenea subtilităţi. „Aha !" strigă el de cum intră, cu o intonaţie de mînie şi totodată de bucurie. Gregor îşi depărta capul de uşă şi-l ridică spre tatăl lui. Dar nu-şi închipuise să-l vadă aşa, cum arata acum ; e drept că, în ultima vreme, se lăsase furat de noul său obicei de-a se căţăra peste tot şi uitase să se mai intereseze, ca la început, de toate evenimentele din restul apartamentului ; şi doar trebuia să se aştepte la unele schimbări Totuşi, totuşi... mai era acesta într-adevăr tatăl lui ? Era oare acelaşi om, care şedea ghemuit în pat, ostenit, atunci cînd Gregor pleca altădată la drum ; care, la întoarcere, îl primea îmbrăcat în halat, şezînd în fotoliu ; care nici măcar nu mai era în stare să se scoale şi se mulţumea doar să ridice braţele în semn de bucurie ; şi care, în cursul rarelor plimbări familiale — în două-trei duminici din an şi în zilele de mare sărbătoare — se tîra anevoie între Gregor şi mama, deşi mergeau destul de încet ; acel bătrînel care umbla încotoşmănat într-un palton răpănos, sprijinindu-se cu grijă în baston, şi care, cînd voia să spună ceva, se oprea în loc şi-şi chema însoţitorii lîngă el ? Acum însă îşi revenise atît de bine, încît Gregor nu-l mai recunoştea ; avea pe el o uniformă albastră, strînsă pe corp şi cu nasturi aurii, cum purtau uşierii instituţiilor bancare ; peste gulerul înalt şi rigid al uniformei se revărsa o guşă dublă, bine împlinită ; umbrită de sprîncene stufoase, privirea ochilor lui negri ţîşnea vioaie şi tînără ; părul alb, de obicei răvăşit. şi-l pieptănase cu cărare în creştet şi-l ferchezuise cu grijă. Bătrînul îşi aruncă pe canapea şapca, pe care era brodată monograma unei bănci oarecare — făcînd-o să descrie un arc de cerc de-a curmezişul camerei — apoi, răsfrîngîndu-şi pulpanele lungi ale surtucului spre spate şi vîrînd mîinile în buzunare, se îndreptă spre Gregor, cu o privire cruntă. Nici el singur nu ştia ce trebuia să facă ; în orice caz păşea rar, ridicînd picioarele mult în sus, iar Gregor privi uimit la grosimea neobişnuită a tălpilor de la bocanci. Dar nu se mulţumi doar să privească, întrucît ştia chiar din primele zile ale noii lui existenţe, că tata considera severitatea excesivă ca singura atitudine potrivită faţă de fiul său. Aşa că Gregor începu să se retragă ditiaintea lui, oprindu-se ori de cîte ori bătrînul sta pe loc, şi pornind din nou la cea mai mică mişcare a lui. Dădură astfel ocol camerei de mai multe ori, fără ca să se petreacă ceva hotărîtor, ba chiar fără ca ritmul lent al mişcărilor să dea impresia că ar fi vorba de-o urmărire. De aceea Gregor rămase deocamdată pe podele, de teamă ca nu cumva tatăl sau, văzîndu-l căţărîndu-se pe pereţi sau pe plafon, să-şi imagineze că avea vreo intenţie rea. Gregor întrevedea limpede, fireşte, că nu putea rezista multă vreme la această alergătură, dat fiind că, în timp ce tatăl său făcea un singur pas, el trebuia să-şi mişte de nenumărate ori picioruşele. începu să simtă că-şi pierde răsuflarea, mai ales că nici înainte vreme nu se prea putuse lăuda cu plămînii. Mergea astfel şerpuind într-una şi, stăpînit de gîndul de a-şi păstra toate forţele în vederea unui efort suprem, abia dacă-şi mijea ochii ; iar zăpăceala care-l cuprinsese îl făcu să nu se mai gîndească decît la fugă, ca singurul mijloc posibil de scăpare, uitînd că mai avea la dispoziţie şi pereţii, chiar dacă erau mascaţi în parte de mobile frumos sculptate, pline de horbote şi dantele. Deodată ceva trecu în zbor uşor chiar pe lîngă el, căzu jos şi se duse de-a dura înaintea lui. Era un măr ; numaidecît zbură şi al doilea după el ; de spaimă, Gregor se opri pe loc ; era inutil să alerge mai departe, de vreme ce tatăl lui se hotărîse să-l bombardeze. Acesta îşi umpluse buzunarele din fructiera de pe bufet şi acum arunca măr după măr, deocamdată fără să ochească precis. Merele mici şi roşii se rostogoleau pe jos şi se ciocneau între ele, de parcă erau electrizate. Un măr, aruncat fără multă forţă, atinse spinarea lui Gregor, dar lunecă pe ea fără să-i facă vreun rău; următorul însă, care veni numaidecît, se înfipse pur şi simplu în spinarea lui ; Gregor încercă să se tîrască mai departe, ca şi cum ar fi sperat că — deplasîndu-se — va putea scăpa de îngrozitoarea durere care-l săgetase pe neaşteptate ; dar se simţi ţintuit locului şi se întinse cît era de lung, pierzîndu-şi cunoştinţa cu totul. Cu o ultimă privire mai văzu uşa de la camera lui deschizîndu-se brusc, apoi pe sora lui ţipînd şi alergînd după mama, care fugea înainte, fără bluză, întrucît Grete i-o scosese în timpul leşinului pentru a o ajuta să respire mai uşor ; văzu de asemeni cum mama se repezi spre tata, pierzîndu-şi pe drum fustele descopciate şi împiedicîndu-se în ele, apoi cum îl cuprinse cu braţele pe după gît, lipindu-se de el, şi cum — în timp ce lui Gregor i se împăienjeniseră ochii — îl implora să cruţe viaţa fiului lor.
III
Mărul rămase înfipt în carnea lui — amintire palpabilă — întrucît nimeni nu îndrăznise să-l scoată de-acolo ; iar grava rană, de pe urma căreia zăcu mai bine de o lună, părea să-i fi amintit chiar şi tatălui său că, în ciuda tristei şi respingătoarei forme actuale, Gregor era totuşi un membru al familiei, pe care nu-l putea trata ca
pe-un duşman, şi că datoria familiei era să-şi înfrîngă dezgustul şi să-l tolereze, pur şi simplu să-l tolereze.
Şi chiar dacă, din cauza rănii, Gregor îşi pierduse mult din agilitate, probabil pentru totdeauna, şi-i trebuiau deocamdată minute mtregi pentru a traversa camera, ca un bătrîn invalid — de căţărat pe pereţi nici nu mai putea fi vorba — totuşi obţinuse, în schimbul acestei agravări a stării sale, o compensaţie care i se părea satisfăcătoare : uşa sufrageriei se deschidea acum în fiecare seară şi Gregor — care începea să supravegheze nerăbdător uşa cu un ceas, două înainte — putea să vadă, din ascunzişul camerei sale întunecate, întreaga familie stînd la masa luminată, şi putea asculta discuţiile, cu încuviinţarea lor, deci cu totul altfel decît înainte.
Desigur că nu mai erau discuţiile însufleţite de altădată, la care Gregor se gîndea totdeauna cu nostalgie cînd se vîra în aşternutul jilav al vreunei cămăruţe de hotel. Acum nu prea aveau multe să-şi spună. Tata adormea în fotoliul său îndată după cină ; mama şi sora se îndemnau reciproc la tăcere ; aplecată, la lumina lămpii, mama broda rufărie fină pentru un magazin de lenjerie ; sora, care se angajase vînzătoare, învăţa seara stenografia şi franceza, pentru a putea obţine cîndva un post mai bun. Tata se trezea uneori şi, ca şi cum n-ar fi dormit între timp, îi spunea mamei : „Ce mult mai lucrezi azi !", apoi adormea la loc, în vreme ce mama şi sora îşi zîmfeeau ostenite.
Stăpînit de un fel de încăpăţînare capricioasă, tata refuza să-şi scoată livreaua, chiar şi acasă ; şi, pe cînd halatul de casă atîrna inutil în cuier, el aţipea în fotoliul lui, complet îmbrăcat, de parcă ar fi vrut să fie gata de serviciu în orice clipă şi s-ar fi aşteptat să audă, chiar şi aici, chemarea vreunui superior. Din această cauză uniforma lui, care nu fusese nouă nici cînd o primise, îşi pierdea din strălucire pe zi ce trecea, oricîtă grijă aveau mama şi Grete s-o cureţe ; iar Gregor privea adeseori seri întregi la acest surtuc, plin tot de pete şi cu nasturii lustruiţi lună, în care bătrînul tată dormea cît se poate de incomod, dar liniştit.
De-ndată ce bătea ora zece, mama încerca să-l trezească pe tata vorbindu-i încetişor, apoi căuta să-l convingă că e vremea de mers la culcare, întrucît ăsta nu e somn adevărat, iar ei, care trebuie să fie la serviciu dimineaţa la şase, are nevoie să doarmă bine. Dar, cu încăpăţînarea care pusese stăpînire pe el de cînd era uşier, bătrînul stăruia totdeauna să mai rămînă la masă, deşi adormea numaidecît din nou, cu regularitate, iar după aceea cu greu mai putea fi determinat să se mute din fotoliu în pat. Oricît insistau apoi mama şi Grete, avertizîndu-l în fel şi chip, el clătina încetişor din cap timp de un sfert de oră, fără a deschide ochii şi fără a se scula. Mama îl trăgea de mînecă, îi şoptea la ureche cuvinte măgulitoare, Grete îşi lăsa lucrul pentru a sări în ajutorul mamei, dar totul fără nici un rezultat. Bătrînul se înfunda şi mai adîac în fotoliu. Abia cînd femeile îl apucau de subsuori, el îşi mijea ochii şi obişnuia să spună : „Ce mai viaţă ! Asta e odihna bătrîneţelor mele ?" Apoi, sprijinit de cele două femei, se ridica anevoie, de parcă şi-ar fi fost sie-însuşi o povară nespusă, se lăsa condus pînă la uşă, le făcea semn să plece şi-şi continua singur drumul, în timp ce mama arunca în grabă broderia, iar Grete tocul, pentru a alerga pe urma lui, ca să-l ajute mai departe.
Cine oare, din această familie trudită şi ostenită peste măsură, ar fi avut timp să se ocupe de Gregor mai mult decît era strict necesar ? Bugetul familiei se redusese tot mai mult ; pînă la urmă concediaseră şi slujnica ; o femeie de serviciu angajată cu ora, o namilă ciolănoasă, cu părul alb fluturîndu-i în jurul capului, venea dimineaţa şi seara pentru treburile mai grele ; de rest se îngrijea mama, biaeînţeles paralel cu brodatul care nu se mai termina. Ajunseseră chiar să vîndă diferite bijuterii de familie, pe care mama şi Grete le purtau odinioară, cu nespusă bucurie, la petreceri şi sărbători — şi lucrul acesta îl afla Gregor seara, cînd discutau despre preţurile obţinute. Dar cel mai puternic motiv de nemulţumire era, totdeauna, faptul că nu puteau renunţa la apartamentul acesta — mult prea mare pentru posibilităţile actuale — întrucît nu ştiau cum să-l mute şi pe Gregor. însă acesta îşi dădea seama că nu numai reticenţele cu privire la el îi împiedicau să se mute, căci pe el l-ar fi putut transporta într-o ladă corespunzătoare, cu cîteva găuri mici pentru aer ; ceea ce oprea familia să schimbe locuinţa era descurajarea totală care-i cuprinsese şi gîndul că fuseseră loviţi de-o nenorocire cum nu mai era alta în cercul lor de rude şi prieteni. Toate obligaţiile pe care lumea le impune celor sărmani, le îndeplineau cu vîrf şi îndesat : tata se ducea să cumpere de mîncare funcţionarilor de la bancă, mama se jertfea trudind pentru rufăria altora, Grete alerga de colo pînă colo îndărătul tejghelei pentru a răspunde la chemările clienţilor ; dar asta era tot ce putea face familia cu forţele ei proprii. Lui Gregor parcă i se re-deschidea rana din spinare cînd le vedea pe mama şi pe Grete revenind în sufragerie, după ce-l culcau pe tata, apoi lăsînd lucrul deoparte şi apropiindu-şi capetele, în timp ce mama spunea : „închide uşa de colo, Grete !" ; Gregor rămînea atunci din nou în întuneric, pe cînd alături femeile îşi amestecau lacrimile sau rămîneau cu ochii secaţi, aţintiţi spre masă.
Gregor îşi petrecea zilele şi nopţile aproape fără somn. Din cînd în cînd se gîndea ca, de-ndată ce se va deschide uşa, să ia din nou în mînă toate treburile familiei, ca odinioară. în gîndurile lui îşi făceau iar apariţia — după o lungă absenţă — directorul şi procuristul, funcţionarii comerciali şi practicanţii, servitorul cel greoi la minte, cei doi-trei prieteni de la alte firme, o cameristă de la un hotel din provincie — amintire fugară, dar dragă — o casieriţă dintr-un magazin de pălării, căreia îi făcuse curte în mod serios, dar prea şovăitor ; toţi reveneau ca prin ceaţă, amestecîndu-se cu chipuri necunoscute sau uitate de mult ; dar, în loc să-i ajute lui şi familiei, rămîneau inaccesibili, iar Gregor era bucuros cînd toate fantasmele acestea dispăreau din nou în beznă. Apoi îi pierea pofta de-a mai purta de grijă familiei şi simţea că-î cuprinde mînia din cauza proastei îngrijiri pe care i-o dădeau ; şi, cu toate că nu ştia nici el singur ce-ar fi poftit să mănînce, făcea planuri cum să ajungă în cămară şi să ia de-acolo tot ce i se cuvenea, chiar dacă nu-l îndemna foamea. Fără să-şi mai bată capul cam ce-ar putea să-i placă lui Gregor, Grete venea pe fugă, dimineaţa şi la prînz, înainte de a pleca la magazin, şi împingea cu piciorul în camera lui o mîncare oarecare, pe care seara o scotea cu mătura afară, fără a ţine seama dacă ciugulise din ea sau — de cele mai multe ori — nici măcar n-o atinsese. Curăţenia camerei, de care se ocupa acum seara, o expedia cît putea mai repede. Dîre de murdărie brăzdau pereţii, iar pe alocuri se-nşirau grămăjoare de praf şi gunoi. La început, Gregor se aşeza semnificativ în diferite colţuri, pentru ca sora lui, venind în cameră, să înţeleagă reproşul tacit. Dar putea sta acolo săptămîni în şir, că Grete tot nu deretica ; vedea fi ea murdăria, întocmai ca Gregor, dar se hotă-rîse s-o lase aşa cum era. Aceasta n-o împiedica să stăruie — cu romantica ei sensibilitate, care emoţionase întreaga familie — ca dereticatul camerei lui Gregor să fie lăsat în seama ei. O dată, mama se apucă de curăţenie generală la Gregor în cameră, folosind mai multe găleţi cu apă, spre disperarea acestuia, care se refugie de umezeală pe canapea, unde rămase nemişcat şi amărît. Dar mama nu scăpă de pedeapsă : de-ndată ce Grete observă, seara, schimbarea din odaia lui Gregor, fugi în sufragerie, ofensată la culme, şi izbucni într-un plîns cu sughiţuri, cu toate că mama îşi frîngea mîinile, implorînd-o să se liniştească ; tata sări speriat din fotoliul unde aţipise şi privi scena cu neputincioasă nedumerire ; apoi, agitaţia îi cuprinse pe toţi ; tata îi făcu, pe de o parte, reproşuri mamei că n-o lăsa pe fată să aibă grijă de curăţenie, iar pe de altă parte ţipa la Grete, că nu-i va mai îngădui niciodată să deretice în camera lui Gregor ; între timp, mama se străduia să-l tîrască în dormitor pe bătrînul care-şi ieşise din fire, pe cînd Grete, suspinînd din rărunchi, bătea cu pumnii ei mici în masă ; iar Gregor şuiera din răsputeri, de furie că nimeni nu se gîndise să închidă uşa, pentru a-l scuti de acest spectacol şi scandal.
Dar chiar dacă Grete, obosită de slujba ei. se săturase să-i tot poarte de grijă fratelui ei, ca mai-nainte, totuşi n-ar fi fost nevoie ca mama sa-i ia locul şi nici ca Gregor să fie neglijat. Căci acum aveau o femeie de ajutor. Această vădană bătrînă, care scăpase în viaţa ei din multe nenorociri, numai datorită ciolanelor ei solide, nu simţea nici o repulsie faţă de Gregor. Fără a fi curioasă din fire, deschisese într-o zi, întîmplător, uşa camerei acestuia şi rămăsese cu mîinile încrucişate pe burtă, uitîndu-se la făptura aceea care, luată prin surprindere, alerga zbuciumîndu-se de colo pînă colo, deşi n-o ameninţa nimeni. De atunci nu trecea nici o zi fără ca femeia să nu deschidă uşa în treacăt, dimineaţa şi seara, şi să privească înăuntru la Gregor. La început îl chema la ea, strigîndu-l cu cuvinte pe care le socotea prietenoase : „Ia vino-ncoa', gîndacule ! sau „Uite-l şi pe gîndacul ăsta bătrîn". Dar Gregor nu răspundea în nici un fel la asemenea chemări, ci rămînaa la locul lui, nemişcat, de parcă nici nu s-ar fi deschis uşa. în loc ca familia s-o lase pe această bătrînă să-l deranjeze inutil, oricînd avea poftă, mai bine ar fi pus-o să deretice zilnic odaia ! într-o zi, cînd ploaia izbea puternic în geam, prevestind parcă primăvara Gregor era grozav de nervos şi, cînd slujnica începu să-l cheme, ca de obicei, se îndreptă spre ea, încet şi greoi, ca şi cum ar fi vrut s-o atace Dar, în loc să se sperie, femeia apucă un scaun de lîngă uşă şi-l ridică în sus, deschizînd gura cu intenţia vădită de-a n-o închide la loc deci: după ce scaunul se va fi abătut pe spinarea Iui Gregor. „Ei ? Asta-i tot ?" întrebă ea cînd îl văzu pe Gregor făcînd stînga-mprejur ; apoi, cu un gest potolit, puse scaunul îndărăt la locul lui. Gregor nu mai mînca acum aproape nimic. Doar cînd trecea întîmplător pe lîngă mîncarea ce-i fusese pregătită, lua o îmbucătură, mai mult în joacă, o ţinea în gură ore de-a rîndul, apoi o scuipa de cele mai multe ori pe jos. La început se gîndise că ceea ce îi tăia pofta de mîncare era tristeţea pricinuită de halul jalnic în care ajunsese camera lui ; dar se-nşelase, întrucît se împăcase foarte repede cu noul ei aspect. Ai casei se obşnuiseră să care la el în odaie toate lucrurile, ce nu-şi găseau loc altundeva — şi erau destule asemenea lucruri, mai ales de cînd una din camerele apartamentului fusese închiriată la trei locatari. Aceşti domni serioşi — toţi trei aveau bărbi mari, după cum constată Gregor într-o zi, prin crăpătura uşii — ţineau foarte mult la buna rînduială nu numai a camerei lor, ci a întregii gospodării şi mai ales a bucătăriei, cîtă vreme locuiau aici cu o chirie. Nu suportau să vadă lucruri inutile şi, mai ales, murdare. în plus, aduseseră cu ei aproape tot ceea ce le era necesar. Din această cauză deveniseră inutile multe obiecte, pe care familia nici nu le putea vinde şi nici nu se îndura să le arunce. Toate acestea luară calea camerei lui Gregor. în curînd le urmă lada cu cenuşă şi găleata de gunoi din bucătărie. Tot ceea ce nu-şi afla întrebuinţare, pentru moment, era aruncat pur şi simplu în camera lui Gregor, de către femeia de serviciu, care era totdeauna grăbită ; din fericire, Gregor nu vedea, în general, decît obiectul respectiv şi mîna care-l ţinea. Probabil că bătrîna avea intenţia să le ia de-acolo, la prima ocazie, sau să le arunce pe toate deodată ; dar, în realitate, ele rămîneau chiar pe locul unde fuseseră azvîrîite de la bun început, afară doar dacă nu le clintea Gregor de acolo, mai întîi din nevoia de a-şi croi drum pe
unde să se tîrască, mai apoi pentru că operaţia aceasta îi făcea din ce în ce mai multă plăcere - deşi după asemenea exerciţii rămînea ore întreg nemişcat, obosit de moarte şi trist.
Întrucît locatarii luau uneori masa de seară acasă, în sufrageria comună, uşa dintre aceasta şi camera lui Gregor rămînea închisă în serile respective ; dar Gregor renunţă foarte uşor la deschiderea uşii, că doar şi în alte seri, cînd uşa era deschisă, se întîmpla să nu profite de acest lucru. ci să stea ascuns în ungherul cel mai întunecos, fără ca familia să bage măcar de seamă. O dată, însă, femeia de serviciu lăsă uşa dinspre sufragerie întredeschisă ; şi uşa rămase astfel crăpată pînă seara cînd domnii locatari veniră în sufragerie şi aprinseră lumina. Se aşezară la capătul mesei unde şedeau odinioară tata, mama şi Gregor, îşi despăturiră şervetele şi aşteptară cu furculiţa şi cuţitul în mînă. îndată se ivi în uşă mama, cu un castron de rasol şi, imediat în spatele ei, Grete cu un castron de cartofi plin cu vîrf. Mîncarea aburea intens, scoţînd adevăraţi nori. Chiriaşii se plecară deasupra castroanelor puse dinainte, de parcă ar fi vrut să le verifice pînă a nu începe să mănînce ; şi într-adevăr, cel care şedea la mijloc şi părea să fie o adevărata autoritate faţă de ceilalţi doi, tăie o bucată de carne în două, aşa cum se afla în castron, probabil pentru a controla dacă este destul de frageda şi dacă nu cumva e cazul s-o trimită îndărăt la bucătărie. Se arătă mulţumit, iar mama şi sora,care priviseră cu încordare la toată operaţia, poniră să zîmbească uşurate.
Familia însăşi mînca la bucătărie. Totuşi, înainte de a se duce acolo, tata venea în sufragerie, se înclina o singură dată, cu şapca în mînă, şi făcea apoi înconjurul mesei. Chiriaşii se ridicau tustrei şi mormăiau ceva în barbă. După ce rămîneau singuri, mîncau fără a scoate aproape nici un cuvînt. Lui Gregor i se părea ciudat că, dintre zgomotele de la masă, se auzea mai intens doar scrîşnetul dinţilor mestecînd, ca şi cum cei trei ar fi vrut să-i arate prin asta că, pentru a mînca ai nevoie de dinţi buni şi că şi cele mai straşnice mandibule nu fac doi bani dacă n-au dantură. «Mi-e foame şi mie, îşi mărturisi Gregor îngrijorat, dar nu de asemenea lucruri. Cum mai înfulecă locatarii ăştia ! În timp ce eu mor de foame !»
Gregor nu-şi amintea s-o mai fi auzit pe sora lui cîntînd la vioară, în tot acest răstimp ; tocmai în seara aceasta însă, sunetul viorii răsună dinspre bucătărie. Chiriaşii abia terminaseră de cinat, cel din mijloc scosese un ziar, din care dăduse cîte o foaie celorlalţi doi, iar acum citeau toţi, rezemaţi comod pe spate, şi fumau. Cînd începu cîntecul viorii, deveniră cu toţii atenţi şi se duseră, în vîrful picioarelor, pînă la uşa antreului lîngă care se opriră, grămădiţi unul într-altul. Dar paşii lor se auziseră, totuşi, pînă-n bucătarie întrucît tata le strigă : „Vă supără cumva vioar domnilor? Poate înceta numaidecît". „Dimpotrivă, spuse domnul din mijloc, n-ar vrea domnişoara să vină înăuntru şi să cînte aici în cameră, unde e mai plăcut şi mai comod ?" „Fireşte că da !" strigă tatăl, de parcă el ar fi fost cel care cînta la vioară. Domnii se reîntoarseră în cameră şi aşteptară. După puţin veni şi tatăl cu un pupitru de note, apoi mama cu notele şi, în fine, sora cu vioara. Grete pregăti totul, liniştit, pentru a începe să cînte ; părinţii, care nu mai dăduseră pînă acum camere cu chirie, exagerau cu politeţea faţă de chiriaşi, neîndrăznind nici măcar să se aşeze în propriile lor fotolii ; tatăl se rezemă de uşă, cu mîna dreaptă vîrîtă între doi nasturi ai livrelei încheiate corect ; mamei, însă, îi oferise unul dintre domni un fotoliu şi ea şedea acum într-un ungher, deoparte, întrucît lăsase fotoliul în locul unde, întîmplător, îl pusese chiriaşul. Sora începu să cînte ; tata şi mama îi contemplau cu atenţie mişcările mîinilor — fiecare de la locul său. Atras de cîntecul viorii, Gregor îndrăzni să înainteze puţin şi se trezi cu capul în sufragerie. Aproape nici nu-l mai surprindea faptul că, în ultima vreme, uitase cu totul de grija de-a nu deranja pe ai casei, grijă de care fusese atît de mîndru odinioară. Şi, în fond, abia acum ar fi avut mai multe motive să stea ascuns, întrucît, din cauza prafului care-i năclăise camera şi care se ridica în aer la cea mai mică mişcare, era colbăit tot şi tîra după el, pe spinare şi pe lături, scame, fire de păr şi resturi de mîncare ; totul îi devenise acum mult prea indiferent, pentru a se mai întoarce pe spate şi a se curaţi frecîndu-se de covor, cum făcea înainte vreme de mai multe ori pe zi. în ciuda halului în care se afla, nu se sfii să înainteze cîţiva paşi pe duşumelele impecabil lustruite ale sufrageriei.
Fireşte că nimeni nu băgă de seamă. Familia era cu totul vrăjită de cîntecul viorii ; în schimb chiriaşii, care stătuseră la început cu mîinile în buzunare, mult prea aproape de pupitru, ca şi cum ar fi vrut să urmărească notele — ceea ce sigur că o stînjenea pe Grete — se retraseră curînd lîngă fereastră, vorbind destul de tare, cu capetele plecate, şi rămaseră acolo sub privirile îngrijorate ale tatălui. Se vedea destul de limpede că păreau înşelaţi în speranţa lor de-a auzi o piesă de vioară frumoasă sau măcar agreabilă, că se şi saturaseră şi că doar politeţea îi determina să mai suporte această tulburare a siestei. Mai cu seamă felul în care suflau în aer fumul trabucurilor, pe nas sau pe gură, vădea o mare nervozitate din partea lor. Şi, cu toate acestea, Grete cînta atît de frumos ! Faţa îi era aplecata pe-o parte, iar privirea urmărea, încordat şi trist, notele de pe portativ. Gregor mai înainta puţin, cu capul cît mai aproape de podea, încercînd să-i întâlnească privirea. Oare era doar un simplu animal, cînd muzica îl emoţiona atît de profund ? Avea impresia că descoperă, în fine, calea către hrana necunoscută, pe care o dorea atît de mult. Se hotărî să-şi facă drum pînă lîngă Grete, apoi s-o tragă de fustă pentru a-i da să înţeleagă ca trebuie să vină cu vioara în camera lui, întrucît nimeni dintre cei de faţă nu-i aprecia arta atît de mult, ca el. După aceea n-o va mai lăsa să plece din odaia lui, cel puţin atît timp cît va mai fi el în viaţă ; aspectul lui înspăimântător îi va fi, pentru prima oară, de folos ; va sta de pază la toate uşile camerei sale şi se va repezi, pufnind, împotriva agresorilor ; dar Grete trebuia să rămînă nu din constrîngere, ci de bunăvoie ; să se aşeze pe canapea, lîngă fratele ei, şi să-l asculte în sfîrşit ; voia să-i destăinuie că avusese intenţia fermă s-o dea la conservator şi că, dacă nu s-ar fi întîmplat între timp nenorocirea, le-ar fi comunicat tuturor hotărîrea sa la Crăciunul trecut — oare a şi trecut Crăciunul ? — fără a ţine seama de eventualele lor împotriviri. Sora lui va fi mişcată de această declaraţie şi va izbucni în lacrimi ; iar Gregor se va sălta pînă la umărul ei şi o va săruta pe gît, mai ales că, de cînd se ducea la slujbă, Grete nu mai purta cordeluţă şi guleraş, ci umbla cu gîtul decoltat. „Domnule Samsa !" strigă domnul din mijloc ; apoi, fără a mai rosti vreun cuvînt, îi arătă tatălui, cu degetul, pe Gregor, care înainta încet. Vioara amuţi, iar domnul din mijloc le zîmbi prietenilor lui, dînd din cap, după care privi din nou spre Gregor. Tatălui i se păru mai urgent să-i liniştească pe locatari, decît să-l scoată pe Gregor de-acolo, deşi aceştia nu păreau de loc alarmaţi, iar Gregor părea să-i amuze mai mult decît vioara. Tatăl alergă spre ei, cu braţele întinse în lături, şi încercă săi împingă spre camera lor, împiedicindu-i totodată să-l mai vadă pe Gregor. Dar ei începură să se cam enerveze, fără a se putea şti precis, dacă era din cauza purtării tatălui sau a faptului că începeau să-şi dea seama de vecinătatea ce le fusese impusă, fără ştirea lor. Îi cerură explicaţii domnului Samsa, ridicînd şi ei braţele în sus şi trăgîndu-se nervoşi de barbă, apoi porniră spre camera lor, dar foarte încet. între timp, Grete, care se pierduse cu totul atunci cînd se oprise din cîntat, îşi reveni; mai stătu o vreme cu vioara şi arcuşul în mîinile ce atîrnau moi în jos şi privi notele de parcă ar fi vrut să mai cînte ; apoi se reculese brusc, puse instrumentul în poala mamei, care mai şedea încă în fotoliu şi abia îşi trăgea răsuflarea, după aceea dădu buzna în camera spre care se îndreptau chiriaşii, zoriţi din urmă de bătrînul Samsa. Se putea vedea cum, sub mîinile îndemînatice ale fetei, plăpumile şi pernele din paturi zburau prin aer pentru a se rîndui la locul lor. Mai înainte ca locatarii să fi ajuns în camera lor, Grete terminase de aşternut paturile şi se şi strecurase afară. Tatăl părea să fi căzut din nou pradă toanelor lui bizare, întrucît uitase de respectul pe care-l datora chiriaşilor. El insistă şi-i împinse într-una pînă cînd, ajuns în pragul uşii, domnul din mijloc bătu o dată puternic cu piciorul în podea, făcîndu-l pe bătrîn să se oprească locului. „Vă aduc la cunoştinţă prin aceasta, spuse el, ridicînd mîna şi căutînd cu privirea şi pe cele două femei, că date fiind condiţiile respingătoare ce domnesc în această familie
— după aceste cuvinte, luă o hotărîre bruscă şi scuipă pe jos — voi părăsi camera imediat. Fireşte că nu voi plăti absolut nimic pentru zilele cît am stat aici, şi voi mai chibzui dacă nu e cazul să vă cer chiar şi daune, care — credeţi-mă — vor fi foarte uşor de motivat." Apoi tăcu, privind fix înaintea lui şi aşteptînd parcă ceva. într-adevăr, cei doi prieteni interveniră şi ei.
„Şi noi plecăm imediat." După aceasta, domnul din mijloc apucă violent clanţa şi trînti uşa răsunător.
Clătinîndu-se şi căutînd sprijin în jur cu mîinile, tatăl se îndreptă spre fotoliu şi-şi dădu drumul să cadă de sus în el ; ai fi zis că s-a întins pentru obişnuitul lui somn de după cină ; doar tremurul zvîcnit al capului arăta că nu dormea cîtuşi de puţin. în tot acest răstimp, Gregor stătuse liniştit în locul unde-l surprinseseră chiriaşii. Decepţia eşuării planului său, dar poate şi slăbiciunea datorită prelungitei înfometări îl făcea incapabil să se urnească din loc. Se temea de iminenţa certă a unei catastrofe generale, ce trebuia să se abată asupra lui, şi aştepta. Nu-l sperie nici măcar sunetul răsunător al viorii pe care mama o scăpă din poală, unde o ţinuse pînă atunci cu degetele tremurînd.
„Dragii mei părinţi, spuse sora, bătînd cu mîna în masă în chip de introducere, aşa nu mai merge. Dacă voi, poate, nu vă daţi seama, eu îmi dau perfect. Nu vreau să rostesc numele fratelui meu în faţa acestui monstru, de aceea spun numai atît : trebuie să căutăm să ne descotorosim de el. Am încercat tot ceea ce era omeneşte cu putinţă pentru a-l îngriji şi a-l suporta, şi cred că nimeni nu ne poate reproşa nimic."
„Are de-o mie de ori dreptate ! spuse tata!. Fără a-şi fi putut regăsi încă respiraţia, mama începu să tuşească înăbuşit, cu mina la gură, căpătînd o expresie de demenţă în privire.
Grete alergă la mama şi o ţinu de frunte. Tatăl, căruia cuvintele surorii lui Gregor păreau să-i fi limpezit gîndurile, se aşeză băţos pe un scaun şi se juca într-una cu şapca printre farfuriile rămase pe masă de la cina chiriaşilor, privind din cînd în cînd spre fiu-său, în tăcere.
„Trebuie să ne descotorosim de el, se adresa Grete acum exclusiv tatălui său, întrucît mama nu mai auzea nimic din cauza tusei, altfel parcă văd c-o să vă bage pe-amîndoi în mormînt. Cînd cineva munceşte din greu, aşa cum facem noi, nu mai poate îndura această veşnică tortură, ori de cîte ori se întoarce acasă. M-am săturat pînă-n gît." Şi izbucni într-un asemenea plîns, încît lacrimile începură să-i picure de sus pe faţa rnamei, de pe care le şterse cu gesturi mecanice.
„Dar ce să facem, fata mea ?" spuse tatăl înduioşat, vădind o surprinzătoare înţelegere.
Grete ridică din umeri, exprimînd astfel ne-hotărîrea care o cuprinsese o dată cu plînsul şi care destrămase atitudinea fermă dinainte.
„Dacă ne-ar înţelege", reluă tata oarecum întrebător ; dar Grete, continuînd să plîngă, făcu un gest violent din mînă, în semn că nici gînd nu poate fi de aşa ceva.
„Dacă ne-ar înţelege, repetă bătrînul Samsa şi închise ochii, ca pentru a-şi reprezenta mai limpede convingerea fetei despre imposibilitatea
acestui lucru, atunci poate că ar fi posibil să ne învoim cu el. Dar aşa..."
„Să dispară, strigă sora, este singura cale, tată ! Trebuie să te eliberezi de gîndul că el este Gregor. Toată nenorocirea noastră provine din faptul că am crezut atîta vreme acest lucru. Dar cum ar putea să fie Gregor ? Dacă ar fi fost el, ar fi înţeles de mult ca nu e posibilă convieţuirea între oameni şi astfel de animale şi ar fi plecat de bunăvoie. Atunci n-am mai fi avut nici un frate, dar ne-am fi putut continua viata şi i-am fi cinstit memoria. Dar aşa, animalul ăsta ne urmăreşte, ne goneşte chiriaşii, parc-ar vrea să pună stăpînire pe întreg apartamentul şi să ne silească să înnoptăm pe uliţă. Uite, tată, ţipă ea deodată, iar începe !" Cuprinsă de o groază pe care Gregor nu şi-o putea explica, Grete o părăsi chiar şi pe mama, smulgîndu-se de îîngă fotoliul ei, părînd gata s-o lase pradă monstrului, şi se refugie în grabă îndărătul tatălui ei, care se sculă enervat, ridicînd braţele în lături, ca pentru a o apăra. Dar Gregor nici nu se gîndea să sperie pe cineva, şi cu atît mai puţin pe Grete. începu doar să se întoarcă, pentru a se îndrepta spre camera lui ; iar mişcarea aceasta produse stupoare, fireşte, întrucît slăbiciunea îl obligă să se ajute, în momentele dificile, cu capul, pe care-l ridica de mai multe ori, izbind apoi cu mandibulele în podea. Se opri şi privi în jur. Familia părea să-şi fi dat seama de bunele lui intenţii ; spaima nu dăinuise decît o clipă. Acum îl priveau cu toţii, în tăcere şi abătuţi. Mama zăcea în fotoliu cu picioarele întinse şi lipite strîns. abia mai tinînd ochii deschişi de istovită ce era ; tatăl şi Grete şedeau pe scaun unul lîngă altul, iar fata îşi petrecuse braţul pe după gîtul bătrînului.
«Acum mă vor lăsa, probabil, să mă întorc», gîndi Gregor şi-şi reluă truda. Nu se putea stăpâni să nu gîifîie de oboseală şi, din cînd în cînd, trebuia să se odihnească. De altfel nimeni nu-l grăbea, îl lăsau în voia lui. După ce termină întoarcerea, porni îndată drept înainte spre camera lui. Era uimit de distanţa pînă acolo şi nu înţelegea cum putuse face atîta drum, cu puţin timp înainte, dat fiind halul de slăbiciune în care se afla. N-avea în gînd decît cum să se tîrască mai repede îndărăt, aşa că nici nu observă tăcerea familiei, care nu-l tulbură cu nici un cuvînt, cu nici o exclamaţie. Abia cînd ajunse în pragul uşii, întoarse capul, dar nu de tot, întrucît simţea cum începe să i se înţepenească gîtul ; mai văzu, totuşi, că nu se schimbase nimic în urma lui, doar Grete se ridicase în picioare. Ultima lui privire fu pentru maică-sa, care adormise de-a binelea.
Nici nu ajunse bine în cameră, cînd cineva şi închise uşa precipitat, în urma lui, zăvorînd-o bine şi încuind-o. Zgomotul neaşteptat, din spate, îl sperie pe Gregor atît de tare, încît i se tăiară picioarele. Sora lui fusese cea care se grăbise astfel. Ea se sculase numaidecît, pentru a fi pregătită, apoi se repezise în vîrful picioarelor după el, atît de uşor, încît Gregor nici n-o auzise venind, „în sfîrşit!" strigă ea părinţilor, răsucind cheia în broască.
«Şi-acum ?» se întrebă Gregor, uitîndu-se în jur prin beznă. Curînd făcu descoperirea că nu se mai poate mişca de loc. Nu-l miră cîtuşi de puţin, mai degrabă i se păru neverosimil că fusese într-adevăr în stare, pînă acum, să se urnească din loc cu picioruşele lui firave. De altfel, îi era destul de bine. E drept
că-l săgetau dureri prin tot corpul, dar avea impresia că nu mai simţea nici mărul putred înfipt în spinare, nici inflamaţia din jurul lui, care era acoperită de praf scămos. îşi aminti din nou de familie, cu duioşie şi dragoste. Ştia şi el că trebuie să dispară şi hotărîrea lui era mai fermă chiar decît cea a surorii sale. Rămase astfel, în starea aceasta de meditaţie paşnică şi vană, pînă cînd orologiul din turn bătu al treilea ceas spre dimineaţă. Mai apucă să vadă şi mijitul zorilor, afară, în faţa ferestrei. Apoi, fără să vrea, lăsă capul să-i cadă în jos şi, din nările lui, mai adie slab o ultimă suflare.
În faptul zilei veni femeia de serviciu care — deşi fusese rugată în repetate rînduri să nu facă zgomot — trîntea uşile cu putere, grăbită, astfel încît după sosirea ei nu mai era chip de somn liniştit în tot apartamentul ; deschizînd uşa camerei lui Gregor, pentru obişnuita-i vizită scurtă, nu observă la început nimic extraordinar. îşi închipui că Gregor sta cu bună intenţie astfel nemişcat şi că face pe ofensatul ; îl credea în stare de astfel de acţiuni deliberate. Cum, întîmplător, avea în mînă o mătură cu coada lungă, încercă din uşă să-l gîdile. Cînd văzu că nici cu asta n-are succes, se enervă şi-l ghionti cu coada măturii ; abia cînd îşi dădu seama că trupul lui alunecă fără nici o rezistenţă, deveni deodată mai atentă. Şi, cînd înţelese realitatea, făcu ochii mari, fluierînd încetişor ; dar nu rămase mult timp pe loc, ci deschise brusc uşa dormitorului şi strigă în întunericul dinăuntru :
„Ia veniţi să vedeţi, a crăpat ; zace pe jos, mort de-a binelea !"
Soţii Samsa se ridicară în capul oaselor, în patul conjugal, şi, mai înainte de a înţelege sensul veştii aduse, încercară să-şi potolească spaima produsă de strigătele femeii. Apoi domnul şi doamna Samsa se dădură grabnic jos din pat, fiecare pe partea sa ; domnul Samsa îşi aruncă pledul pe umeri, doamna Samsa apăru doar în cămaşă de noapte, şi ammdoi năvăliră în camera lui Gregor. între timp se deschisese şi uşa sufrageriei, unde dormea Grete de la venirea chiriaşilor ; Grete era complet îmbrăcată, ca şi cum n-ar fi închis ochii toată noaptea ; de altfel şi faţa ei trasă părea să confirme acest lucru. „Mort ?" îngăimă doamna Samsa şi cată întrebător spre femeia de serviciu, cu toate că ar fi putut să verifice singură şi chiar să-şi dea seama fără să mai verifice. „De-a binelea !" spuse femeia şi, ca dovadă, împinse cît colo, cu mătura, hoitul lui Gregor. Doamna Samsa schiţă un gest, de parcă ar fi vrut să reţină mătura, dar renunţă. „Ei, spuse domnul Samsa, acu putem să-i mulţumim lui Dumnezeu !" îşi făcu cruce, iar cele trei femei îi urmară exemplul. Fără a-şi lua ochii de la cadavru, Grete murmură : „Ia uitaţi-vă, cît era de slab ! De altfel nu mai mînca nimic de multă vreme. Mîncarea o luam din camera lui aşa cum o aduceam." într-adevăr, corpul lui Gregor era supt de tot şi uscat ; abia acum, cînd trupul nu se mai sprijinea pe picioruşe şi cînd privirile nu mai erau abătute de altceva, se vedea cu adevărat cît era de slab.
„Vino o clipa la noi în cameră, Grete", spuse doamna Samsa cu un zîmbet îndurerat şi Grete porni pe urma lor, spre dormitor, după ce mai aruncă o privire asupra cadavrului. Femeia de serviciu închise uşa şi deschise larg fereastra Deşi era încă foarte de dimineaţă, aerul proaspăt aducea o boare călduţă. Se apropia sfîrşitul lui
martie.
Cei trei chiriaşi ieşiră din camera lor şi căutară cu privirea, miraţi, micul dejun ; îi uitase toată lumea. „Unde e micul dejun ?" o întrebă posac, domnul din mijloc pe femeie. Aceasta duse degetul la buze şi le făcu semn, în tăcere, s-o urmeze repede în odaia lui Gregor. Se duseră şi se opriră în jurul hoitului lui Gregor, stînd cu mîinile în buzunarele surtucurilor cam ponosite, în mijlocul camerei scăldate de lumină.
Atunci se deschise uşa dormitorului şi domnul Samsa apăru îmbrăcat în livrea, cu soţia de un braţ şi cu fiica de celălalt. Toţi trei aveau ochii plînşi ; Grete îşi lipea, din cînd în cînd, faţa dt braţul tatălui.
„Să plecaţi numaidecît din casa mea !" spuse domnul Samsa arăttndu-le uşa, în timp ce continua să le ţină de braţ pe femei. „Ce vreţi să înţelegeţi prin asta ?" întrebă domnul din mijloc, cam consternat, şi schiţă un zîmbet mieros. Ceilalţi doi domni stăteau cu mîinile la spate şi le frecau într-una, aşteptîndu-se la o ceartă aprigă ce trebuia să se termine, bineînţeles, în favoarea lor. „înţeleg exact ceea ce spun", ripostă domnul Samsa, îndreptîndu-se spre locatar împreună cu cele două femei, care mergeau în pas cu el. Chiriaşul aşteptă mai întîi liniştit şi privi în jos, ca pentru a-şi aduna gîndurile în vederea unui nou plan. „Bine, atunci să mergem", zise el într-un tîrziu şi se uită la domnul Samsa cu o privire, de parcă un sentiment neaşteptat de umilinţă îl îndemna să-i ceară voie chiar şi pentru această hotărîre. Domnul Samsa îl aprobă doar din ochi, scurt, repetînd gestul de cîteva ori. După care chiriaşul porni într-adevăr, cu paşi mari, spre antreu ; cei doi prieteni, care de cîteva clipe încetaseră să-şi mai frămînte mîinile. se repeziră şi ei îndată după el, de parcă s-ar fi temut ca nu care cumva să ajungă domnul Samsa înaintea lor în antreu şi să le taie legătura cu şeful. În antreu, cei trei îşi luară pălăriile din cuier, scoaseră bastoanele din suportul pentru umbrele, făcură o înclinare mută şi părăsiră
apartamentul. Mînat de o neîncredere — cum se vădi după aceea — neîntemeiată, domnul Samsa ieşi împreună cu cele două femei pe palierul din faţa apartamentului sprijiniţi de parmaclîcul scării, îi văzură pe cei trei domni coborînd încet, dar fără oprire, dispărînd la fiecare etaj, pentru cîteva clipe, în dreptul unei cotituri, apoi ivindu-se din nou ; cu cît ajungeau mai în jos, cu atît slăbea şi interesul familiei Samsa, astfel încît, înmomentul în care o calfă de măcelar trecu pe lîngă ei, cu tava plină de mărfuri pe cap, şi urcă mîndru mai departe, domnul Samsa şi cele două femei părăsiră parmadîcul scării şi se întoarseră în apartament, de parcă li se luase o piatră de pe inimă.
Hotărîră ca ziua aceasta s-o închine odihnei şi plimbării : nu numai că meritau această întrerupere a lucrului, dar chiar aveau nevoie de ea. Şi, astfel, se aşezară la masă pentru a scrie trei scrisori de scuze, domnul Samsa către directorul lui, doamna Samsa către patronul care-i da comenzi, iar Grete către şeful ei de raion. în timp ce scriau, intră înăuntru femeia de ser viciu, pentru a le spune că pleacă, întrucît şi-a terminat treaba. Cei trei, aflaţi în toiul scrisului, dădură la început doar din cap, fără a ridica ochii de pe hîrtie şi, abia cînd văzură că femeia n-avea de gînd să plece, priviră spre ea, enervaţi. “Ce mai e ?" întrebă domnul Samsa. Femeia se oprise în prag, zîmbind de parcă ar fi avut să anunţe familiei cine ştie ce mare fericire — dar numai dacă va fi descusută pe îndelete. Pana mică de struţ, care era înfiptă drept în sus în pălărie şi căre-l enervase pe domnul Samsa încă din clipa cînd femeia începuse să lucreze la ei, se clătina în toate direcţiile. „Ei, ce mai vrei, la urma urmei ?" întrebă doamna Samsa, pe care femeia o respecta cel mai mult. „Mda ! răspunse femeia şi un rîs prietenos o împiedică să continue numaidecît, va să zică nu trebuie să vă mai bateţi capul cum să scăpaţi de chestia aia de dincolo.
S-a şi făcut." Doamna Samsa şi Grete îşi plecară din nou capul asupra hîrtiei, vrînd parcă să continue cu scrisul ; domnul Samsa, care-şi dădu seama că femeia vrea să le povestească pe larg tot ce făcuse, o opri cu un gest energic al mîinii. Văzînd că nu-i chip de povestit, servitoarea îşi aduse aminte că e foarte grăbită şi le strigă, vizibil ofensată : „Alivoar la toată lumea !" apoi se răsuci, furioasă, pe picioare şi ieşi din casă, trîntind uşa răsunător.
„Astă seară îi dăm tălpăşiţa", preciza domnul Samsa, dar nu primi răspuns nici de la soţia sa, nici de la Grete, a căror linişte abia dobîndită părea că fusese din nou tulburată de către femeîa de serviciu. Se ridicară amîndouâ de pe scaune şi se duseră la fereastră unde rămaseră o vreme îmbrăţişate. Domnul Samsa se întoarse în fotoliu cu faţa spre ele şi le contemplă o clipă. Apoi le strigă : „Hai, să mergem. Terminaţi odată cu toate poveştile astea vechi. Şi mai îngrijiţivă şi de mine." Femeile îl ascultară numaidecît, alergară lîngă el, şi-l alintară, apoi îşi terminară în grabă scrisorile.
După aceea ieşiră tustrei, împreună, din apartament — lucru care nu se mai întîmplase de luni de zile — şi porniră cu tramvaiul electric spre marginea oraşului, la iarbă verde. Vagonul cu care mergeau era scăldat de un soare călduţ. Aşezaţi comod pe banchetă, se sfătuiră cu privire la perspective şi ajunseră la concluzia că, privite mai de aproape, ele nu păreau cîtuşi de puţin rele, mai ales că toate cele trei slujbe — despre care, pînă acum, nici nu-şi puseseră unul altuia întrebări — prezentau avantaje nespuse şi erau foarte promiţătoare pentru viitor. Primul lucru, şi cel mai urgent, pentru a-şi îmbunătăţi situaţia, era, fireşte, schimbarea locuinţei ; aveau de gînd să caute un apartament mic şi mai ieftin, dar mai bine situat şi mai practic decît acesta, pe care îl găsise Gregor. în timp ce discutau astfel şi priveau la fiica lor care se înflăcăra tot mai mult, domnul şi doamna Samsa observară, cam în acelaşi timp cum Grete — în ciuda tracasărilor din ultima vreme care-i ofiliseră obrazul — înflorise şi se transformase într-o fată frumoasă, cu forme pline. Devenind mai tăcuţi şi înţelegîndu-se, aproape fără să-şi dea seama, doar din priviri, le trecu prin minte că ar cam fi vremea să-i caute un bărbat cumsecade. Noile lor visuri şi bunele intenţii părură să-şi afle confirmarea cînd, ajungînd la capătul călătoriei, fata se ridică prima de pe bancă şi-şi întinse trupul tînăr.
skip to main |
skip to sidebar
Dante Alighieri
Natsume Sōseki
Novalis
Walt Whitman
Feodor Dostoievski
Charles Dickens
Edgar Allan Poe
Alexandru Puşkin
William Blake
Alfred de Musset
Sylvia Plath
Boris Pasternak
Arthur Rimbaud
Paul Celan
Luigi Pirandello
Rainer Maria Rilke
Ana Ahmatova
Fernando Pessoa
Ismail Kadare
Marcus Tulis Cicero
Hans Christian Andersen
Mihail Lermontov
Emily Dickinson
Jacques Prevert
Rudyrad Kipling
Serghei Esenin
Eugenio Montale
Salman Rushdie
Albert Camus
Jorge Luis Borges
Ernesto Sabato
Ads 468x60px
...Păşiţi încet... se citeşte...
Vă invită la lectură...
TEME
Scriitori STRĂINI
- A.N.OSTROVSKI (1)
- Ady ENDRE (1)
- Albert CAMUS (2)
- ALCEU (1)
- Alejandra PIZARNIK (1)
- Aleksandr TUFANOV (1)
- Aleksei SKALDIN (1)
- Alexandr SOLJENIŢÎN (1)
- Alexandre VOISARD (1)
- Alexandru PUŞKIN (12)
- Alfred de MUSSET (6)
- Alphonse de LAMARTINE (6)
- Alvaro de CAMPOS (1)
- Anatole FRANCE (1)
- André BRETON (5)
- Andre CASTAGNOU (1)
- Andre Marie de CHÉNIER (1)
- Andrei TARKOVSKI (3)
- Anna AHMATOVA (20)
- Anne SEXTON (1)
- Antoine de Saint EXUPERY (6)
- Anton Pavlovici CEHOV (1)
- Antonio MACHADO (14)
- Archibald MacLEISH (1)
- ARHILOH (2)
- Arseni NESMELOV (1)
- Arseni TARKOVSKI (3)
- Arthur RIMBAUD (9)
- Benedikt LIVŞIŢ (1)
- Bertolt BRECHT (10)
- Bob DYLAN (4)
- Boris PASTERNAK (7)
- BYRON (8)
- Catharina Regina von GREIFFENBERG (3)
- Cecilia MEIRELES (12)
- Cesar VALLEJO (21)
- Cesare PAVESE (21)
- Charles BAUDELAIRE (46)
- Charles BUKOWSKI (11)
- Charles DICKENS (1)
- Conrad Ferdinand MEYER (1)
- Constantinos KAVAFIS (1)
- Dante ALIGHIERI (11)
- David Herbert LAWRENCE (1)
- Derek WALCOTT (1)
- Dimios Rendis RAVANIS (1)
- Don Francisco Quevedo y VILLEGAS (1)
- DU FU (8)
- E.E. CUMMINGS (6)
- Edgar Allan POE (6)
- Edith SÖDERGRAN (26)
- Elizabeth Barett BROWNING (3)
- Else Lasker SCHULER (1)
- Emile VERHAEREN (3)
- Emily DICKINSON (25)
- Erich KÄSTNER (17)
- Ernesto SABATO (1)
- Eugenio MONTALE (13)
- Ezra POUND (21)
- Federico Garcia LORCA (18)
- Felix GRANDE (3)
- Feodor DOSTOIEVSKI (1)
- Fernando PESSOA (22)
- Francesco PETRARCA (10)
- Francisco AMIGHETTI (1)
- Francois MAURIAC (1)
- Francois RABELAIS (1)
- Francois VILLON (1)
- Franz KAFKA (19)
- Fraţii GRIMM (1)
- Friedrich SCHILLER (1)
- Gabriela MISTRAL (9)
- Gabriele D` ANNUNZIO (4)
- Georg TRAKL (21)
- George ORWELL (1)
- Gerard NERVAL (13)
- Giacomo LEOPARDI (3)
- Giorgios SEFERIS (19)
- Giosue CARDUCCI (1)
- Giuseppe UNGARETTI (7)
- Gregory CORSO (1)
- Guillaume APOLLINAIRE (3)
- Günter GRASS (1)
- Gustav Munch PETERSEN (1)
- Gustave FLAUBERT (1)
- Hans Christian ANDERSEN (1)
- Hector GARCIA și Francesc MIRAILLES (1)
- Héctor P. AGOSTI (1)
- HEGEL (1)
- Heinrich HEINE (4)
- Hermann HESSE (1)
- Herta MÜLLER (1)
- Hristos ZIATAS (5)
- Ian FLEMING (1)
- Iannis RITSOS (11)
- Ingeborg BACHMANN (2)
- Ioana TSATSOS (2)
- Iorgos STOGHIANIDIS (1)
- Iosif BRODSKY (1)
- Irving LAYTON (2)
- Ismail KADARE (8)
- Jack KEROUAC (4)
- Jacques PREVERT (8)
- Jan TWARDOWSKI (4)
- Jane KIEFFER (1)
- Jannis VARVERIS (1)
- Jerzy JARNIEWICZ (1)
- Joan MARAGALL (4)
- Johann C.F. HÖLDERLIN (1)
- Johann Wolfgang GOETHE (13)
- Johannes úr KOTLUM (1)
- John BERRYMAN (4)
- John GALSWORTHY (1)
- John KEATS (3)
- John MILTON (1)
- John NEWLOVE (1)
- John STEINBECK (1)
- Jorge Luis BORGES (36)
- Jose Basileo ACUÑA (3)
- Jose SARAMAGO (2)
- Joseph BRODSKY (1)
- Juan Ramon JIMENEZ (2)
- Jules ROMAINS (1)
- Julian MARCHENA (3)
- Julio CORTAZAR (2)
- Jun`Ichiro TANIZAKI (1)
- Kahlil GIBRAN (1)
- Karel CAPEK (1)
- Klitos KYROU (1)
- Knut HAMSUN (1)
- Konstantin Dimitrievici BALMONT (2)
- konstantin OLIMPOV (1)
- Konstantin SIMONOV (1)
- Konstantinos KAVAFIS (2)
- Kostas VARNALIS (2)
- Lao ZI (1)
- Leksa MANUSCH (1)
- Leo TAXIL (1)
- Leopold Sedar SENGHOR (2)
- Lev ȘESTOV (1)
- Li Po (3)
- LI TAI-PE (18)
- Louis ARAGON (2)
- LUCRETIUS (1)
- Luigi PIRANDELLO (1)
- Luis CERNUDA (1)
- Luis Gongora y ARGOTE (1)
- Manos SPYRIDAKIS (1)
- Marc ALYN (1)
- Marc CHAGALL (3)
- Marcus Tulius CICERO (1)
- Margaret ATWOOD (1)
- Maria CARAIANI (1)
- Marina ŢVETAEVA (8)
- Mario VARGAS LLOSA (1)
- Mark STRAND (2)
- Markus ZUSAK (1)
- Martha MEDEIROS (1)
- Martha Rivera- GARRIDO (1)
- Martin HEIDEGGER (1)
- Matsuo BASHO (1)
- Maurice MAETERLINCK (2)
- Menelaos LOUDEMIS (1)
- Menelaos LUDEMIS (2)
- MICHELANGELO (1)
- Miguel de CERVANTES (1)
- Miguel DE UNAMUNO (4)
- Miguel HERNANDEZ (2)
- Mihail LERMONTOV (15)
- Natsume SOSEKI (1)
- Nazim HIKMET (3)
- Nikolai D.BURLIUK (1)
- Nikolai GUMILIOV (1)
- Nikolaus LENAU (1)
- Nikos KAROUZOS (2)
- Nikos KAZANTZAKIS (3)
- Nikos KRANDIOTIS (1)
- NOVALIS (2)
- Octavio PAZ (10)
- Odysseas ELYTIS (10)
- Oliverio GIRONDO (1)
- Omar KHAYYAM (21)
- Orazio NASTASI (1)
- Oscar WILDE (4)
- Osip MANDELŞTAM (4)
- Pablo NERUDA (34)
- Pablo PICASSO (4)
- Paul CELAN (2)
- Paul VALÉRY (3)
- Paul VERLAINE (1)
- Pedro Calderon de la BARCA (1)
- Pedro SALINAS (1)
- Philip LEVINE (1)
- PLATON (1)
- PORPHYRIOS (1)
- Rabindranath TAGORE (10)
- Rafael ALBERTI (6)
- Rainer Maria RILKE (3)
- Rainer Maria RILKE (71)
- Rajko DJURIC (1)
- Rangvald SKREDE (1)
- Rene CHAR (8)
- Robert FROST (1)
- Roberta DAPUNT (2)
- Roberto BOLANO (1)
- Rosario CASTELLANOS (4)
- Ruben DARIO (1)
- Rudyard KIPLING (4)
- RUMI (9)
- SAADI (1)
- Saint John PERSE (10)
- Salman RUSHDIE (1)
- Salvatore QUASIMODO (6)
- Sandor PETÖFI (1)
- SAPPHO (4)
- Sarandas PAVLEAS (1)
- Scott FITZGERALD (1)
- Serghei ESENIN (13)
- SHELLEY (1)
- SOFOCLE (2)
- Stephane MALLARME (3)
- Sylvia PLATH (24)
- Ştefan GEORGE (6)
- T.S. ELIOT (10)
- Tadeusz ROZEWICZ (1)
- Tasos LIVADITIS (5)
- Tihon CIURILIN (1)
- Toivo PEKKANEN (1)
- Tomas TRANSTRÖMER (2)
- Vasili KNEAZAEV (1)
- Vasilisk GNEDOV (1)
- Vicente ALEIXANDRE (2)
- Vicente HUIDOBRO (1)
- Victor HUGO (3)
- Victor SERGE (1)
- Virginia GRÜTTER - (5)
- Vladimir MAIAKOVSKI (11)
- Vladimir NARBUT (1)
- Vladimir TARDOV (1)
- W.D. SNODGRASS (1)
- W.H.AUDEN (5)
- Walt WHITMAN (10)
- William BLAKE (5)
- William Butler YEATS (9)
- William Carlos WILLIAMS (5)
- William SHAKESPEARE (28)
- William WORDSWORTH (2)
- Wislawa SZYMBORSKA (7)
- Xavier VILLAURRUTIA (1)
- Yannis RITSOS (2)
- Zbigniew HERBERT (8)
-
Dante Alighieri
Scriitori
Natsume Sōseki
Novalis
Walt Whitman
Feodor Dostoievski
Charles Dickens
Edgar Allan Poe
Alexandru Puşkin
William Blake
Alfred de Musset
Sylvia Plath
Boris Pasternak
Arthur Rimbaud
Paul Celan
Luigi Pirandello
Rainer Maria Rilke
Ana Ahmatova
Fernando Pessoa
Ismail Kadare
CITITORII NOŞTRI
BIBLIOTECA
Noutăţi scriitori ROMÂNI
ARHIVA
-
►
2021
(331)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(35)
- ► septembrie (7)
-
▼
2014
(512)
-
▼
august
(39)
- Percy Bysshe Shelley - Noapte bună
- Nikolaus Lenau - Trecut
- George Gordon Byron - Către Ines
- Giuseppe Ungaretti - VEGHE
- Giuseppe Ungaretti - AMINTIRE DIN AFRICA
- Bertolt Brecht - Cel dinăuntru
- Bertolt Brecht - Călătorind într-un automobil conf...
- Bertolt Brecht - A se citi dimineaţa şi seara
- T.S. Eliot - Isterie
- Federico Garcia-Lorca - Prima şi ultima meditaţie
- Federico Garcia-Lorca - A murit în zori
- Scott Fitzgerald - Marele Gatsby
- Francois Mauriac - Sfârşitul nopţii. Sărutul lepro...
- Francois Rabelais - Gargantua şi Pantagruel
- Franz Kafka - Procesul (conform variantei din manu...
- Franz Kafka - Colonia penitenciară
- Franz Kafka - În faţa legii
- Franz Kafka - La galerie
- Franz Kafka - O dare de seamă pentru o academie
- Franz Kafka - Jurnal - fragment din caietul al şas...
- Franz Kafka - Un artist al foamei
- Franz Kafka - Un medic de ţară
- Franz Kafka - Unsprezece feciori
- Karel Capek - Fabrica de absolut
- George Orwell - 1984
- Franz Kafka - Verdictul
- Franz Kafka - Metamorfoza
- Ezra Pound - O fată
- Ezra Pound - Grădina
- Ezra Pound - Epilog
- Ezra Pound - Într-o staţie de metrou
- Ezra Pound - Un pact
- William SHAKESPEARE – Sonet XIV
- Johann C.F. Hölderlin - Amiaza vieţii
- Ştefan George - Biografie
- Ştefan George - În sus și-n jos prin licăr de bete...
- Ştefan George - Dansuri triste
- Ştefan George - Floare de crin
- Ştefan George - Lauda femeilor
-
▼
august
(39)
Alte Biblioteci
Vizitaţi şi...
Postări populare
Un produs Blogger.
DICŢIONARE
Scriitori
Marcus Tulis Cicero
Hans Christian Andersen
Mihail Lermontov
Emily Dickinson
Jacques Prevert
Rudyrad Kipling
Serghei Esenin
Eugenio Montale
Salman Rushdie
Albert Camus
Jorge Luis Borges
Ernesto Sabato
Înscrieri
Ne găsiţi şi aici !
ATESTAT
Copyright (c) 2011 Biblioteca scriitori străini.
Designed by Blogger Templates - iphone game development, how to design a website, Medical eBooks