Am unsprezece feciori.
Primul
este foarte puţin arătos, însă e serios şi deştept; dar, cu toate că îl
iubesc la fel ca pe toţi copiii ceilalţi, nu-l preţuiesc prea mult.
Gîndirea lui îmi pare prea simplă. Nu vede nici în dreapta nici în
stînga şi nici în depărtare ; alergă necontenit în cerc sau mai
curînd se învîrteşte pe loc în mica sferă a gîndirii sale. Al doîlea
este frumos, zvelt, binefăcut; te încîntă să-l vezi în poziţie de
scrimă. Şi el e deştept dar pe deasupra mai cunoaşte şi lumea ; a văzut
multe şi de-aceea pînă şi natura patriei pare să-i grăiască mai intim
decît celor rămaşi acasă. Totuşi, această trăsătură desigur că nu se
datorează numai — şi nici măcar în primul rînd -
călătoriilor, ci face parte mai degrabă din firea inimitabilă a acestui
copil, pe care o recunoaşte, de pildă, orice om care încearcă să imite
atistica lui săritură în apă cu multiple răsuciri, dar totuşi sălbatic
controlată. Curajul şi pofta imitatorului duc pînă la capătul
trambulinei, dar acolo, în loc să sară, el se opreşte deodată şi ridică
braţele în semn de scuză. – Şi cu toate astea ( ar trebui să fiu de
fapt fericit că am asemenea copil ), raportul dintre mine şi el nu este
netulburat. Ochiul lui stîng este puţin mai mic decît dreptul şi
clipeşte des ; doar un mic defect, fireşte, care-i face expresia feţei
şi mai provocatoare decît ar fi fost altcum ; şi, faţă de ermeticitatea
inaccesibilă a firii lui, nimeni nu va remarca cu reprobare acest ochi
mai mic, ce clipeşte des. Eu însă, ca tată, o fac. Desigur că nu acest
defect fizic este ceea ce mă doare, ci o mică anomalie a spiritului său,
care-i e caracteristică, o otravă oarecare ce-i rătăceşte prin sînge, o
anumită incapacitate de a-şi desăvîrşi structura vieţii proprii, pe
care doar eu o întrevăd. Dar, pe de altă parte, fireşte că tocmai asta
îl face cu adevărat fiul meu, căci acest cusur este totodată cusurul
întregii noastre familii şi apare mai mult decît evident la acest fiu.
Al
treilea fecior este de asemeni frumos, dar nu e genul de frumuseţe
care-mi place. Este frumuseţea cîntăreţului : gura arcuită, ochiul
visător, un cap care are nevoie de o draperie îndărătul său pentru a
produce efect, pieptul boltindu-se nemăsurat, mîinile gata să
gesticuleze numaidecît şi revenind cu prea multă
uşurinţă
înapoi, în jos, picioare care se mişcă afectat pentru că nu pot duce la
greu. Şi pe deasupra : timbrul vocii lui nu e plin ; amăgeşte o clipă,
îl face pe cunoscător să asculte atent, dar se pierde foarte curînd. —
Deşi, în general, toate te-ar ispiti să te făleşti cu un asemenea fiu,
totuşi îl ţin de preferinţă ascuns ; nici el însuşi nu se vîrî în
fruntea bucatelor, dar nu pentru că şi-ar cunoaşte cumva cusururile, ci
din inocenţă. De altfel, se şi simte străin în epoca noastră ; adesea e
fără chef şi nimic nu-l poate înveseli, de parcă ar face parte din
familia mea, dar totodată şi dintr-o alta, care a dispărut pentru
totdeauna. Al patrulea fecior al meu este poate cel mai sociabil dintre
toţi. Adevărat copil al timpului său, el poate fi înţeles de oricine,
stă cu picioarele pe pămîntul care e al tuturor şi fiecare om este
ispitit să-l salute dînd din cap. Poate că, datorită acestei aprecieri
generale, firea lui dobîndeşte o oarecare degajare, mişcările lui o
anumită libertate, părerile lui o notă de nepăsare. Unele din aforismele
lui îţi vine să le repeţi deseori fireşte doar unele, căci în
ansamblu suferă totuşi de o mult prea mare superficialitate. Seamănă cu
unul care sare admirabil, spintecînd aerul ca o rîndunică, dar care
sfîrşeşte, totuşi, dezolant, în pulberea deşartă, un nimic.
Asemenea gînduri mă amărăsc la vederea acestui copil.
Al
cincilea fecior este drăguţ şi bun ; promiţea mai puţin decît a
înfăptuit; era atît de insignifiant, încît în prezenţa lui te simţeai
pur şi simplu singur ; dar a ajuns cu toate astea să se bucure de
oarecare consideraţie. Dacă m-ar întreba cineva, cum s-a întîmplat
una ca asta, aproape că n-aş putea răspunde. Poate că nevinovăţia
răzbate, totuşi, cel mai uşor prin zbuciumul elementelor din lumea
noastră, şi el este cu adevărat nevinovat. Poate chiar prea nevinovat.
Prietenos cu orişicine. Poate chiar prea prietenos. Mărturisesc sincer
că nu mă simt prea bine cînd cineva îl laudă în faţa mea. Că doar
înseamnă să pui prea puţin preţ pe laudă dacă lauzi pe cineva care
merită atît de vădit laude, ca fiul meu.
Cel
de-al şaselea fecior al meu pare, cel puţin la prima vedere, să fie cel
mai visător dintre toţi. Un tip fără vlagă şi totuşi un flecar. De
aceea nici nu ieşi uşor la capăt cu el. Dacă e pe punctul de-a pierde se
cufundă într-o tristeţe de neînvins, iar dacă dobîndeşte
superioritatea, şi-o menţine prin flecăreală. Totuşi nu-i contest o
anumită înflăcărare care-l duce pînă la uitarea de sine ; ziua-n amiaza
mare îşi croieşte adeseori drum prin hăţişul gîndurilor ca prin vis.
Fără a fi bolnav — mai curînd se bucură de o sănătate robustă — se
clatină uneori, mai ales în amurg, dar n-are nevoie de ajutor, nu cade.
Poate că dezvoltarea lui fizică e de vină pentru acest simtom, e mult
prea înalt pentru vîrstalui . Asta îl face dizgraţios în ansamblu, în
ciuda unor detalii surprinzător de frumoase, ca, de pildă
mîinile şi picioarele. Dizgraţioasă este, de altfel, şi fruntea lui, cu
pielea şi forma oaselor oarecum stafidită.
Al
şaptelea fecior îmi aparţine poate mai mult decît toţi
ceilalţi. Lumea nu se pricepe să-l aprecieze; nu-i înţelege spiritul de
un gen cu totul special. Nu-i exagerez meritele ; ştiu bine că e destul
de insignifiant ; dacă lumea n-ar avea alt păcat decît acela de-a
nu şti să-l preţuiască încă ar fi imaculată. Dar, în sînul familiei ,
n-aş vrea să fiu lipsit de un asemenea fecior. El aduce atît frămîntare,
cît şi respect faţă de tradiţie, şi le îmbină pe amîndouă, cel puţin
după aprecierea mea, într-un întreg ireproşabil. Dar el însuşi este,
fireşte, ultimul care să ştie cum să folosească acest întreg ; roata
viitorului n-o va pune în mişcare ; totuşi această însuşire a lui
este atît de tonică, atît de dătătoare de speranţe; mi-aş dori să aibă
copii, iar aceştia, la rîndul lor, alţi copii. Din păcate, dorinţa
asta pare că nu vrea să se împlinească. Stăpînit de-o suficienţă pe
care o înţeleg, dar care-mi e în, aceeaşi măsură nesuferită şi care
stă într-o contradicţie măreaţă cu părerea celor din jur, el umblă
prin lume de unul singur, nu se sinchiseşte de nici o fată şi, cu toate
astea, nu-şi va pierde niciodată buna dispoziţie.
Feciorul
al optulea este copilul care-mi dă numai griji şi necazuri ; de fapt,
nu văd nici un motiv pentru asta. Mă priveşte străin, şi totuşi simt că
mă unesc cu el legături paterne strînse. Timpul a îndreptat multe ; pe
vremuri însă mă cuprindea uneori un tremur numai cînd mă gîndeam la el.
El îşi urmează calea lui ; a rupt orice legături cu mine. Şi va răzbi
oriunde va vrea, cu căpăţîna lui tare, cu micul său trup atletic — doar
picioarele le avea, ca băiat, slabe, dar se vor fi înzdrăvenit între
timp. Adeseori îmi vine poftă să-l chem îndărăt, să-l întreb ce e cu
el, de fapt, de ce se izolează astfel de taică-său şi ce intenţii are,
în fond ; dar acum este atît de departe şi a trecut atîta vreme, că
n-are decît să rămînă unde este. Aud că e singurul dintre fiii mei care
poartă barbă ; fireşte, nu-i vine prea bine unui om atît de scund ca
el.
Cel de-al nouălea
fecior este foarte elegant şi are acea privire dulce destinată femeilor.
Atît de dulce încît uneori mă poate seduce chiar şi pe mine, deşi ştiu
bine că nu e nevoie, propriu-zis, decît de un burete ud pentru a şterge
toată strălucirea asta suprapămîntească. Particularitatea acestui băiat,
însă, este că nici măcar nu porneşte cu gîndul de a seduce ; s-ar
mulţumi să stea toată viaţa întins pe canapea şi să-şi pironească
privirea în tavan sau, mai curînd, să. şi-o odihnească sub pleoapele
închise. Cînd stă în această poziţie preferată, vorbeşte cu plăcere şi
nu tocmai rău ; concis şi plastic ; dar numai în limitele sale ; dacă le
depăşeşte — lucru inevitabil ţinînd seama de îngustimea lor - vorbele
lui devin goale. I-ai face semn să tacă , dacă ai spera că privirea asta
îngreunată de somn te-ar putea observa.
Al
zecelea fecior al meu trece drept un caracter sincer. Nu vreau nici să
contest întru totul acest cusur, nici să-l confirm întru totul. Fapt
sigur este că oricine îl vede venind cu un aer solemn ce depăşeşte
vîrsta lui, cu surtucul întotdeauna bine încheiat, cu pălăria neagră,
veche, dar veşnic periată cu grijă, cu figura
Imobilă,
cu bărbia ieşită puţin înainte, cu pleoapele arcuindu-se greu peste
ochi, uneori cu două degete duse la gură — oricine îl vede astfel îşi
zice: acesta e un făţarnic fără margini. Dar să-l asculţi apoi vorbind !
Rezonabil ; cumpănit ;răstit; răstălmăcind întrebările cu o vioiciune
răutăcioasă ; într-un uimitor, firesc şi bucuros acord cu întreg
universul ; un acord care, în mod inevitabil, te face să întinzi gîtul
şi să te ridici de pe scaun. Pe mulţi, care se credeau foarte deştepţi
şi care, după cum îşi închipuiau, simţeau că le repugnă exteriorul lui,
i-a atras puternic cu cuvîntul său. Există însă, desigur, şi oameni pe
care îi lasă indiferenţi exteriorul său şi cărora cuvîntul lui le apare
prefăcut. Nu vreau să hotărăsc în privinţa asta eu, ca părinte, dar
trebuie să recunosc că părerea celor din urmă este mai demnă de luat în
seamă decît a celor dintîi, Al unsprezecelea fecior al meu este
delicat, poate cel mai slab dintre toţi fiii mei ; dar înşelător în
slăbiciunea lui ; din timp în timp poate fi puternic şi ferm ; totuşi
chiar şi atunci slăbiciunea lui este oarecum fundamentală. Dar nu e o
slăbiciune ruşinoasă, ci anume ceva ce doar pe pămîntul nostru trece
drept slăbiciune. Aşa, de pildă, nu este slăbiciune oare şi faptul de-a
fi gata să-ţi iei zborul, întrucît înseamnă, de bună seamă, şovăială, şi
lipsă de fermitate, şi nestatornicie ? Ceva cam asemănător prezintă
feciorul meu. Pe un părinte, fireşte, că nu-l bucură asemenea însuşiri;
că doară ele duc, pare-se, la distrugerea familiei. Uneori mă
priveşte de parcă ar vrea să-mi spună : «Am să te iau cu mine, tată.
Apoi eu gîndesc: «Ai fi cel din urmă căruia m-aş încredinţa». Iar
privirea lui pare să-mi replice : «Deci pot să fiu, măcar, cel din
urmă.
Ăştia sînt cei unsprezece feciori.
