T.S. Eliot - Isterie

Ea râdea și am știut deodată că sunt înghițit în râsul ei și că sunt parte din el, până când dinții ei au fost doar stele întâmplătoare cu aplicație urmându-și un balet complicat. Eram tras în suflarea ei întretăiată, inhalat de fiecare dată când ea se oprea o clipă, pierdut în cele din urmă în cavernele întunecate ale gâtului ei, cutremurat de zvâcnetul mic al unor mușchi nevăzuți. Un chelner mai bătrân, și îi tremurau mâinile, întindea grăbit o față de masă în carouri trandafirii și albe peste masa de fier verde ruginită, spunând: "Dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină, dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină...". Mi-am spus atunci că dacă tremurul sânilor ei s-ar opri, s-ar mai putea strânge ceva din cioburile după-amiezii, și mi-am concentrat atenția cu subtilitate grijulie înspre aceasta.


Traducere de Mircea Ivănescu